Absurditatea învierii

0
35

Nenumărate au fost teoriile care au încercat să explice misterul dispariției trupului lui Hristos din mormânt. Unii au lansat ipoteza că Iisus nu murise, ci doar leșinase, iar ulterior, ingropat fiind, a reusit să-și revina și să plece, altii că ar fi băut o poțiune “magică” prin care putea să simuleze simptomele morții. S-a mai spus că ucenicii săi au reușit să vină pe furiș noaptea și să ii răpească trupul, iar altii că în locul său a fost de fapt răstignit Iuda, trădătorul. Toate aceste teorii care excludeau din start posibilitatea că învierea ar fi putut fi reala, au totuși meritul de a fi luat în serios evenimentele din Ierusalim, moartea celui rastignit și ulterior, dispariția trupului. Au insa si un defect major: presupun apriori intentia de inselaciune din partea crestinilor.

Iată că mai nou, la 2000 de ani de la evenimentele în cauză, unii critici moderni pun la îndoială chiar și existența personajului istoric Iisus, nu numai învierea, afirmând că toata povestea a fost inventata cu mult mai târziu.
Dar cine, când și de ce să inventeze o astfel de naratiune?
În primul rând, camenii de pe vremea lui Iisus erau tot atat de dispuși să creadă în învierea morților precum sunt cei de astăzi – adică mai deloc. Relatările – atât cele din Evanghelii cât și din sursele externe – arată că nici proprii discipoli nu l-au crezut de la început când le vorbea despre înviere. Mai mult, în noaptea arestării, toți ucenicii l-au abandonat.
A fost dus la judecată singur, în fața unui Sinedriu ostil și a unui procurator roman corupt și cinic, care nu cauta nimic altceva decât să își mențină scaunul și liniștea în teritoriu.
După o judecată tendențioasă, acest tâmplar modest, dintr-un orășel anonim al unei provincii de la marginea Imperiului Roman este condamnat la moartea rezervată talharilor. Nu era un conducător de oști, nici un prinț local sau vreun revoluționar. Ci numai un biet învățător moral, un fel de hippy cu gura mare, un tip incomod pentru autoritățile timpului, care se pretindea Mesia cel promis din scrierile iudaice. Un om cu mintea rătăcită, desigur. Este răstignit și îngropat.  

Ce șanse la posteritate urma să aibă un astfel de individ? Odată cu el, urma să fie îngropată pe veci pomenirea și influența lui. Prudenți, că să evite orice surprize, autoritățile romane au pus garda la mormânt, pentru a împiedica eventuala sa dispariție. Nu cumva vreunul din ucenici să vină să îl fure.
Care ucenici însă? Cei care tremurau de frică și se ascundeau pentru a nu fi arestați și ei? Care se lepadasera de el cu o noaptea înainte, spre a-și scapă pielea? Ar fi avut vreunul dintre ei tupeul să încerce să fure trupul bine păzit? Nici o șansă.
Iată însă că ceva ciudat se întâmplă. Câteva săptămâni mai târziu, aceiași ucenici timizi apar în mijlocul Ierusalimului, transformați ca prin miracol din niste fugari speriati în predicatori neînfricați. Amenințările autorităților, iudaice și romane, nu au nici un efect asupra lor, apostolii predica cu putere un mesaj cu totul nou. Noua credință se raspundeste ca focul pe miristea uscată, mai întâi în Ierusalim, apoi în alte orașe cu puternice comunități iudaice, dar nu fara impotrivire. Iar în douăzeci de ani, Asia Mică, Siria, Grecia și peninsula Italică fac loc nenumăratelor adunari  creștine. Istoria atesta ca și la Roma, in capitala imperiului, împăratul Nero încearcă să dea vina pe creștini pentru incendiul din oraș. Semn că mica sectă iudaica de pescari din Galileia nu mai puta fi neglijata.
Cum s-a putut răspândi așa de repede noua credință, fără arme și armate, în condiții de ostilitate din partea autorităților statale și religioase? Există o singură explicație: primii creștini credeau că Cristos înviase cu adevărat, așa cum afirmă salutul pascal de astăzi. Este clar că la acea ora, povestea învierii exista deja și oferea energia necesară pentru răspândirea mesajului. Invierea era insasi mesajul. Contrar unor pareri largi raspandite, esenta mesajului crestin nu era o invatara morala noua, ci chemarea la o viata nou, dovedita prin invierea din morti. Noi ucenici erau deseori gata sa-si dea viata pentru crezul lor. Ar fi facut-o oare daca ar fi stiut ca totul nu era decat o inselaciune?
Ce interes și ce succes ar fi avut cineva să inventeze povestea învierii mai târziu?
Dacă mesajul invierii nu ar fi existat de la inceput, iar creștinismul se răspândea oricum cu atata repeziciune, cu ce ar fi ajutat introducerea poveștii cu învierea la un moment ulterior? Ar fi făcut chiar lucrurile mai greoaie, ar fi adăugat o sarcina greu de dus în spinarea noilor adepti. 

Nici o altă religie, chiar de succes, nu a avut pretenția că liderul sau întemeietorul ei să învieze. De ce ar fi inventat așa ceva creștinii, mai ales ca pare atât de improbabil, chiar absurd. Nu puteau să-și facă religia lor mai ușoară, mai ușor de acceptat de catre păgâni?
Si poate că ar fi făcut așa, dacă inventarea crestinismului fi fost o inventie a vreunul guru moral de astazi.
Oricât de absurdă ar putea să pară omului modern de astăzi, miracolul învierii lui Hristos trebuie luat în calcul cu seriozitate, ca având loc în acel moment istoric, și nu mai târziu. Povestea învierii „post factum”, nu ar fi avut nici un rost. Fără credință în înviere, încă de la nașterea mișcării, răspândirea creștinismului în primele trei secole ar fi o misiune greoaie si cam fara sens, iar pe termen lung probabil nu ar fi supravietuit.
Da, din punct de vedere omenesc, toata povestea pare o nebunie. De aceea salvarea omenirii prin cruce și înviere a stârnit mereu împotrivire de-a lungul secolelor, incepand cu preotimea evreiasca de la Ierusalim pana la ateii moderni. Însă Dumnezeul Noului Testament, nefiind inventat de oameni nu este obligat să asculte de logica si ratiunea umana, ci alege să salveze omenirea prin credinta in absurditatea învierii. Așadar, când rostim salutul pascal „Hristos a înviat”, să admitem măcar pentru o clipă că da, s-ar putea să fie adevărat! 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCredința, faptele și scorul final
Articolul următorAfaceri si politica
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.