În lumea afacerilor – mai ales în Occident – este foarte prost văzut să ataci direct, marlaneste, competitorul direct. De obicei analizezi ce greșește, găsești o îmbunătățire, și îți formulezi oferta ta de piață astfel încât clienții să observe singuri diferența. Competitorul are mai târziu șansă să își îndrepte greșeală, să-și îmbunătățească la rândul lui produsul. Astfel consumatorul are mereu de câștigat, firmele având că preocupare permanentă ameliorarea ofertei prin inovațîi.
În politică (din păcate în toată lumea, dar în România în mod special), de cele mai multe ori, ridiculizarea adversarului este cel mai puternic argument folosit (dacă nu singurul). „Uite ce prost e celălalt”. Nici o preocupare reală pentru ameliorara propriei oferte. Poate- poate că prostii care votează ne vor alege pe noi dată viitoare, dacă facem mișto suficient de ceilalți. Și spre deosebire de cliențîi din primul exemplu, care au mereu de câștigat, electoratul din al doilea exemplu devine din ce mai tembel și are din ce în ce mai mult de pierdut.
Am mai scris despre victoria din alegeri a lui Trump, nu o să revin asupra temei. Ideea principala este că de când suntem în epoca informațională lumea afacerilor a progresat mult mai rapid decât cea a politicienilor tipici. Omul de afaceri face teste, studiază reacția pieței, își adaptează metodele la noile tehnologii, își reglează mesajul (exact ceea ce a făcut echipa lui Trump, provenită în mare măsură din mediul afacerilor). Cel puțîn o parte din lumea politică a rămas în urmă cu adaptarea stilului de lucru.
Poate că o șansă pentru România ar fi deci implicarea în politică a oamenilor de afaceri de succes. Fie că îi găsim în țară, fie că îi aducem de afară. Cu siguranță ei există. Așa cum există și „diasporeni” cu cultură politică net superioară față de ce oferă media clasei politice din România. Cu toții ar putea conduce România de 1000 de ori mai bine decât o face gașcă lui Dragnea, și probabil, chiar și posibilele alternative actuale.
Bineînțeles, că și România are elite, care, cu foarte rare excepții, preferă să nu se implice (sau sunt deja obosiți de experiențele anterioare). Este trist, dar adevărat, oamenii cu bun simt și bine pregătiți nu rezistă pentru multă vreme în politică românească, în timp ce idioții au o constanța de invidiat. Asta pentru că frică de a greși este mult mai mare la cel ce știe (dar se teme constant că nu cunoaște suficient), și aproape inexistentă la tembel, care crede că lumea e de fapt extrem de simplă.
