Angoasă si morbiditate

0
177

Angoasă si morbiditate

“E adevărat că noaptea visez frumos, în special spre ziuă…. Dar dimineaţă, când deschid ochii, visele se risipiesc ca roua, şi o nelinişte greu de exprimat în cuvinte îşi face apariţia imediat, ca un musafir nepoftit. Înainte de a mă da jos din pat, frica de un pericol nelămurit şi sentimentul de vinovăţie pentru un păcat de care nu sunt conştient, au pus deja stăpânire pe mine, şi mă vor însoţi în permanenţă toată ziua, începând cu micul dejun, mai târziu la servici, până când reuşesc sa adorm iar, după ce am luat un pumn de pastile pentru somn. În rarele momente de pauză din timpul zilei, când rămân singur, parcă simt în ceafă o privire mustrătoare care mă întreabă: Ei, ce ai de gând să faci cu viaţa ta? Mă sperii, nu ştiu ce să-i răspund, aşa că mă întorc repede la lucru”.

Zi de zi, în mintea trăitorului modern are loc acest monolog al fricii. Societatea post-industrială pretinde că a rezolvat, prin ştiinţă şi progres tehnologic, problemele de la baza piramidei nevoilor umane (Abraham Maslow) – hrana, adăpostul, securitatea, sănătatea. In consecinţă, ne-am aştepta de la ea să încurajeze omul modern să progreseze spre satisfacerea unor nevoi mai înalte – iubire, stimă socială, realizare de sine, transcendenţă. Un monolog interior precum cel descris mai sus trădează însă o puternică angoasă: omul modern nu îşi găseşte locul în Univers şi se teme incontinuu pentru sănătatea şi securitatea sa.

În paralel cu progresul tehnologic, mass-media semnalează an de an o creştere alarmantă a cazurilor de boli grave: cancer, diabet, maladii cardio-vasculare, depresie. Pentru a obţine biruinţa asupra noilor aparuţi inamici, se organizează adevărate cruciade anti-colesterol, anti-gluten, anti-fumat sau anti-zahăr. Industria farmaceutică şi a produselor de sănătate vinde anual medicamente, vaccinuri, asigurări, abonamente la săli de gimnastică, tratamente scumpe în valoare de sute de miliarde de dolari. Simultan, restaurantele încurajează consumul excesiv, oferind clienţilor porţii imense de mancare, iar Hollywood-ul şi industria de jocuri video pironeşte tinerii şi chiar adultii, în faţa ecranelor. Se pare că efortul de a urca spre vârful piramidei nevoilor eşuează sistematic, ca şi cum o funie invizibilă l-ar ţine pe homo technologicus prizonier la baza ei.

Oare ce-i scapă generaţiei noastre în goana sa furibunda după progres? Cu ce ne deosebim de bunicii noştri, care deşi au trecut prin războaie, răscoale, foamete şi seceta, au fost persecutaţi politic, au făcut ani grei de temniţă, s-au plâns mai puţin de necazuri si au atins uneori vârste de 80, 90 sau chiar 100 de ani?

În primul rând, să remarcăm că suntem supuşi unui bombardament mediatic privitor la incidenţa bolilor de orice fel, iar toate reclamele la medicamente şi la vitamine fac referiri constante la acestea. De frică să nu devenim şi noi parte a statisticii, ne îngrijorăm în permanenţă, calculăm câte calorii conţine fiecare înghiţitură, suntem atenţi la conţinutul de vitamine din fiecare borcan de conserve, evităm mâncărurile care altfel ne-ar face plăcere. În loc de muncă fizică sau de jocuri în aer liber, alergăm cu cronometrul în mâna pe covorul rulant. Teama această constantă de îmbolnăvire ucide bucuria mâncării şi a jocului. In al doilea rând, deşi suntem dominaţi de îngrijorare, frustrare şi mânie, modernitatea ne-a educat întru refularea emoţiilor si stăpânirea exagerata a comportamentului. Astăzi nu este corect politic să-ti exprimi ideile si sentimentele în mod public, pentru a nu jigni cumva vreuna din nenumăratele minorităţi sociale ofensabile. Nu era cazul cu înaintaşii noştri. Bunicii plângeau autentic când le murea cineva drag, sau dimpotrivă, se veseleau fără reţinere la nunţi şi botezuri, si înjurau autentic când lucrurile nu ieşeau cum trebuie. Parca atunci se trăia deplin, toate emoţiile fiind permise.

Cât priveşte viaţa socială, duminica la biserică sau la hora din sat, la şezători sau seara la poartă, femeile şi bărbaţii satului stăteau la taclale, bârfeau, mai trăgeau câte o ţigară de tutun uscat la soare, dădeau pe gât o ţuică de prună fără conservanţi, iar când aveau nevoie unul de altul, erau acolo, gata să pună umărul, fie la muncă, la bucurie, sau la necaz. Astazi, noi socializăm pe Facebook cu câte un „like” oferit amicului care işi afişează o poza mutând singur mobila sau reparându-si acoperişul, şi un „share” la câte o ciber-glumă reuşită, fără să ne ridicăm fundul de pe scaun şi fără să mai privim în ochi pe cineva.

Apoi, chiar dacă nu se alimentau după manuale moderne de nutriţie, pentru bunicii noştri roşiile, cartofii şi salata nu conţineau pesticide, ierbicide şi nici hormoni de creştere forţată. Nu se foloseau alimente congelate, ci se consuma ce oferea natura în sezon. Astăzi, noi mâncăm de cele mai multe ori legume şi fructe culese acum câteva săptămâni sau luni, aduse de departe şi conservate. Tot pe timpul lor, nu existau computere, televizoare cu plasmă, iPad-uri şi nici prea multă muncă de birou. Muncă câmpului sau lucrul în ograda proprie, de la răsărit de soare până la apus, le consuma toată energia. După o zi de alergat după vite sau de arat, semănat şi plivit, nu mai aveau putere să stea seara la telenovele sau pe reţele sociale şi nici de insomnie nu prea se suferea.

Fără a dori să ne întoarcem în trecut, un semnal de alarmă trebuie tras. Negljarea credinţelor si miturilor existenţiale, pierderea contactului cu natura, subminarea legăturilor sociale autentice ne-au transformat în fiinţe izolate, hăituite, speriate, bolnăvicioase. Deşi omul Occidental trăieste probabil într-una din cele mai sigure societăţi din câte a cunoscut istoria lumii, într-o perioadă cu cele mai puţine crize alimentare, cu cele mai puţine războaie sau conflicte, totuşi bolile, atât fizice, cât şi nervoase, se înmulţesc. Viaţa omului modern este guvernată de frica excesivă pentru pielea proprie, şi de nepăsarea faţă de soarta semenilor. Civilizaţia de astăzi se hrăneşte din angoase şi produce morbiditate.

Soluţia la această criză nu trebuie cautata însă în tehnologie. Ea ne-a fost arătată deja cu 2000 de ani în urmă in Evanghelie (Matei 6.33). Pur şi simplu, printr-un act de credinţă, piramida lui Maslow trebuie răsturnată. La bază trebuie reaşezată transcendenţa, uniunea cu divinul, regăsirea locului nostru în dansul cosmic. Prioritatea numarul unu a omului nu ar trebui sa fie eliminarea saraciei sau a bolilor, ci eliminarea fricii, prin acceptarea totală a valorii oricărei experienţe umane – inclusiv durerea, sărăcia, despărţirea, moartea. Abia apoi ar veni rândul celorlate nevoi trecătoare: hrană, sănătate, locuinţă, viaţă socială, realizare de sine. Astfel, neliniştea dimineţii ar dispare, muncă s-ar retransforma din blestem în binecuvântare, mintea umană s-ar ocupa de lucrurile cu adevarat esentiale, iar cele necesare traiului zilnic le-am primi cu bucurie, ca pe un cadou. Dar pentru asta trebuie făcut pasul in gol si crezut că Cineva, nevăzut, este deja acolo pentru noi, gata să ne poarte de grijă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.