George predă la o prestigioasă universitate occidentală. Se bucură de respectul colegilor, studenților și vecinilor, si in plus, este si foarte bine plătit. Este căsătorit cu o colegă de universitate, are un copil, o casă frumoasă în suburbia metropolei și un automobil de prestigiu. Toată lumea îl consideră un om împlinit. Când este întrebat dacă este fericit, oftează puțin. Zâmbetul forțat îi ascunde o grimasă. “Am muncit foarte mult să ajung aici. A trebuit să fac multe sacrificii… Am avut profesori particulari de germană și de engleză, am participat la olimpiade, am renunțat la multe hobby-uri. Când eram copil eram foarte pasionat de jocul de șah și jucam atât cu prietenii din bloc cât și la turnee, iar când nu jucam, studiam toată ziua din cărțile vechilor maeștri. Dar tata, un om sever și foarte disciplinat mi-a confiscat tabla de șah și cărțile, spunându-mi clar că șahul este o pierdere de vreme și nu mă ajută cu nimic în carieră. Atunci am fost foarte supărat. Acum ce să zic, este clar că avea dreptate….”. Întrebat dacă mai joacă șah si astazi, răspunde melancolic: “Da, uneori cu niste prietenii, rareori pe internet. Dar nu am prea mult timp, am de pregătit prelegerile pentru doua zi, de corectat lucrări, de cercetat, de publicat. Plus viata de familie… Stiii, cariera trebuie întreținută….În plus, nici nu mai am acel foc sacru de dinainte…Sper totusi ca cel mic să învețe șah și să îi placă… Măcar el”. Deși mulțumit de salariu și de respectul social capatat, George este conștient că studenții aleg cursul său pentru că face parte dintre cele obligatorii.
Virgil a crescut la Constanța, pe malul marii. De când era mic îi plăcea să construiască castele de nisip și canale pe plajă, iar acasă în curte făcea cuiburi păsărilor și repara tot ce era stricat prin gospodarie. Chiar dacă a doua zi avea teză la română sau la matematică, el prefera să meșterească prin curte. La școală prindea materia din zbor, nu se prea obosea cu temele, nu-l interesa decât să treacă clasa. Când a terminat liceul, nu a mai vrut să studieze mai departe, deși părinții și fratele mai mare l-au bătut la cap să continue. S-a angajat mai întâi ca instalator, iar mai târziu și-a deschis propria firmă de renovări. Clienții îl caută pentru că lucrează frumos, are mult gust în alegerea materialelor și culorilor, și în plus, nici nu cere prea scump. Când termină o lucrare, o admiră ca pe copilul lui. Face poze caselor clientilor înainte și după renovări. Îmi arată albumul cu realizarile sale. “Nu îți poți imagina cum mă simt când o lucrare este gata, după câteva săptămâni de muncă, atunci cand văd ce iese din mâinile mele”. Ajuns acasă, obosit, se odihnește o jumătate de ora și apoi își face de lucru până la culcare. Spune că nu se închipuie făcând altceva. Virgil pare a fi în elementul său. Nu îi place însă că nu toți clienții par să aprecieze munca sa și vor să se tocmească la preț.
Petre avusese unele dificultăți pe când era elev. În general îi plăcuse să studieze, citea manualele de istorie, geografie și literatură încă din prima zi a anului școlar, dar nu înțelegea foarte bine fizica și matematica. Prea multe noțiuni abstracte pentru un copil de 10-12 ani, iar profesorii nu păreau capabili să îi prezinte materia pe înțelesul sau. De două ori era cât pe aci să rămână corijent, până când soarta (si parintii) i-au scos în cale un meditator deștept, un informatician, care a reușit să îl învețe totul logic, de la A la Z. După ce a priceput tainele științelor și matematicii, a devenit atât de încântat să explice și altora ceea ce nu înțelesese nici el înainte, încât a sfârșit prin a deveni profesor în orasul sau natal. In afară de a preda științele, Petre mai organizează gratuit un cerc de literatură și altul de geografie. Părinții îl adoră, iar elevii vin cu plăcere la toate activitățile unde este prezent. Întrebat dacă este fericit, Petre răspunde că nu a avut timp să se gândească la asta. “Sunt mereu preocupat ce jocuri, ce cărți și ce experimente să le mai propun elevilor mei. Științele, dacă nu le explici simplu, dacă nu te cobori la mintea copilului, la capacitatea sa limitata de abstractizare, devin un coșmar – și pentru ei și pentru tine. Vreau să le fac elevilor mei viața ușoară, să învețe cu drag, să le deschid mintea. Aceasta este misiunea mea”.
