vineri, 15 noiembrie, 2019

Impresii

Barbarcelona

„Ştie cineva ce se petrece pe Ramblas?” 17 august 2016, ora 5 după amiază. Mă aflu pe Ramblas, faimosul pasaj pietonal din Barcelona, strada care forfoteşte de turişti la orice oră din zi sau din...

Oglinda

E dimineață în România, e după amiază aici în China. Ostapenko e deja la incalzire, mă asteaptă sa mă bată iarăși, cum a facut și la Roland Garros. Mă uit în oglindă, și acolo văd...

Scriitor şi critică

De când mă ştiu m-au plăcut poveştile. Nu trecea seară fără ca bunica, sau mama, după caz, să nu îmi povestească ceva la culcare, până când ele, nu eu, adormeau. Când se terminau poveştile...

Dor de ţara mea

E una din acele zile pe care le începi prost de când te scoli din pat, şi continuă tot aşa până seara la culcare. Afară a nins proaspăt, a zecea oară în această iarnă,...

Euro pentru nuli

Euro 2016 este deja istorie (pentru România). Într-o bună tradiție instaurata de vreo 20 de ani încoace, odata cu terminarea grupelor, noi suporterii (adică cei ce suportăm cam multe din partea alor noștri), trebuie...

Perenitatea creștinismului

Este simplu să crezi că lumea a fost mereu așa cum ai cunoscut-o tu. Țin minte ce mirat a fost băiatul meu când a aflat că eu nu am avut parte de internet în...

Oameni buni

Nu, societatea nu trebuie să se teamă de oamenii răi, ci mai degrabă de oamenii buni și iubitori. Napoleon Bonaparte a fost un om bun. Avem dovada! În vara lui 2014, am vizitat mormântul său...

Plictisoarul

Dimineață cerul fusese înnorat iar străzile cenușii. Apoi plouase cam o oră. Pe la amiază ieșise soarele, și curcubeul parcă le zâmbise tuturor, de parcă Dumnezeu însuși era acolo, să le spună să nu...

O poveste de Paște

Tipul avea cam 35 de ani. Se trăgea dintr-o familie modestă, dintr-un orăşel neînsemnat din Europa. Copil fiind, locuise cu părinţii şi fraţii săi într-un apartament cu 2 camere, unde dormeau cu toţii pe...

Cum se pierd alegerile

Nu am de gând să va spun aici cum se câștiga alegerile. E greu si scump. În schimb, există unele lucruri pe care le poți face, dacă vrei să fii sigur că le pierzi. Poate...