Admir liderii Poloniei, Ungariei, Cehiei, Slovaciei și Israelului, precum și pe cei ai Braziliei sau Marocului sau Iordaniei (ca să vedeți că nu sunt anti-semit, nici islamofob). Lideri care pun pe primul plan dezvoltarea și bunăstarea țării lor, securitatea și demnitatea cetățenilor, cultura și traditiile popoarelor lor înaintea intereselor globaliste și agendelor progresiste impuse în mod arogant de birocrații de la ONU sau UE (vezi migrația dezordonată, ideologia de gen etc). Și care țări, culmea, deși nu cântă melodia impusă de alții, totuși au gasit mijloace de a prospera.
Mi-aș dori să văd și în România un președinte, un prim ministru sau parlamentari cu poziți similare, nu analfabeți sau hoți de tip PSD, dar nici slugi tehnocrate ale Bruxeles-ului, sau marionete ale lui Soros, care nu au alt program decât „Jos PSD” că pe urmă mai vedem noi.
Poți fi european fără să te prostituezi în fața birocratilor UE. Poți să fii deschis și tolerant cu minoritățile de orice fel, fără să te lași încălecat de ele și de agenda lor. Poți să fii generos fără a fi imbecil. Poți face parte dintr- o Europa civilizată a națiunilor, fără a deveni o marcă (zonă – tampon) germană la marginea imperiului.
Cam la astfel de clasa politică românească visez. Și cum pe moment, se pare că ea nu există, nu ne rămâne decât să punem umărul să o construim, sprijinind formatiunile și oamenii care gândesc în acest fel. Așa imperfecte sau imperfecți cum sunt.
De aceea, nu aștept partide noi conduse de figuri mesianice (un singur Mesia e suficient în istorie), ci mai degrabă o mișcare pornită de la firul ierbii, care să își asume și misiunea de a educa poporul, nu doar de a da directive.
Da, știu că e greu. Știu că va dura. Dar care este alternativa? Nu vedeți că de 30 de ani batem pasul pe loc, și ne mutăm speranțele de la un tehnocrat la altul, de la un hoț la altul? Fără schimbarea mentalității paguboase de „asteptatori de miracole”, fără să ne schimbăm noi primii, cum putem spera ca schimbarea să vină de la alții?
