Cu mulţi ani în urmă, într-o după amiază de vară, am suferit brusc un atac de panică. Era prima dată când mă confruntam cu aşa ceva, iar simptomele nu numai că erau foarte dezagreabile – frică intensă, transpiraţie spontană, puls accelerat, senzaţii de cald în piept, stare de agitaţie mentală – dar erau şi total necunoscute pentru mine. Primul reflex a fost să caut pe Internet şi am constatat că simptomele mele semănau foarte bine cu cele ale unui atac de cord. Vă imaginaţi ce spaimă am tras! A trebuit să văd un medic adevarat, care să îmi facă toate testele şi apoi, pe baza lor, să mă liniştească, să îmi pună diagnosticul corect şi să îmi prescrie un tratament adecvat.
Până la popularizarea extremă a informaţiei, datorată în special unor site-uri ca Google sau Wikipedia, oamenii apelau la specialişti pentru mai toate problemele: dentist – pentru durerea de măsele, doctor – pentru diabet sau insomnie, notar – pentru un testament, curtier imobiliar – pentru cumpărat sau vândut case, avocat- pentru divorţ etc. Aceşti profesionişti îşi vindeau pe bani grei cunoştinţele şi experienţa practic exclusive, acumulate în urma a mulţi ani de experienta. Era de neconceput, înainte de anul 2000, ca cineva să încerce să îşi rezolve probleme de sănătate sau legale, de unul singur, fără a apela la un specialist în domeniu.
Văzută iniţial ca o mare victorie a dreptului individului de a avea acees la informaţie, democratizarea aceasta a produs însă un efect secundar periculos – o inflaţie de idei şi opinii, mai mult sau mai puţin credibile sau verificabile.
Astazi, nu mai există propriu-zis “secrete profesionale” în nici un domeniu. Ai cancer la stomac sau gingivită? Nu te mai duci la doctor sau la dentist, ci dai un “search” pe Google şi citeşti în mare viteză cele 50-60 de link-uri despre subiect, afli despre tot felul de “leacuri” miracol de la tot felul de vraci, specialişti, naturişti, fakiri sau înghiţitori de săbii, pe lângă informaţii care vin din partea unor medici sau farmacişti. Partea interesantă, care măreşte confuzia, este că unele sfaturile pe care le găsiţi pot fi in esenţa bune, dar le gasim mereu amestecate cu tot felul de improvizaţii sau şarlatanii, care maresc confuzia.
Ai de rezolvat o problemă de viciu ascuns la casa pe care ai cumpărat-o? În loc de a apela la un avocat, citim online despre subiect, folosim modele de scrisori oferite de alţii, încercăm să ne descurcăm singuri, fara sa scoatem nici un ban din buzunar.
Situaţia e identică şi în domeniul imobiliar. In fond, dacă se gasesc destui oameni care nu mai merg la un medic pentru o consultaţie– desi acesta a studiat 7-8 ani pentru a obtine o diplomă – ci preferă să îşi facă singuri diagnostic şi tratament dupa reţete gasite pe Internet, cum să mai apeleze cineva la un curtier imobilar, care pentru diploma lui nu munceşte decât vreo 6-8 luni? Cum să ştie respectivul curtier imobiliar mai multe decât Google, nu?
Ce găsiţi astăzi pe Internet? Descrieri, poze, dimensiuni, dotări, istoricul titlurilor, Informaţii despre infiltraţii de apă, alunecări de teren, pirită, ocru de fier, tipuri de izolaţie, tipuri de fire electrice, tipuri de panouri, de acoperişuri. Apoi probleme legale: terenuri în dispută, servituţii neclare, proprietari multipli, certificat de localizare, zonaj. Date despre piaţa imobiliară, împrumuturi ipotecare, statistici locale, tendinţele actuale, tipuri de contracte, penalităţi la ruperea contractelor. Sfaturi, poveşti, exemple. Să tot ai timp să citeşti, căci Internetul e plin. Perfect pentru clientul autodidact, care vrea să economisească bani şi să nu apeleze la un profesionist.
Să nu mă înţelegeţi greşit – şi eu folosesc des Internetul pentru informare: politica, sănătate, finanţe. Dar când este vorba de a lua o decizie personală importantă, în care riscul de a greşi este foarte ridicat iar consecintele dramatice, prefer să apelez la cineva care a văzut sute şi sute de cazuri similare cu al meu, tocmai pentru a nu regreta ulterior. Oricat ar fi el de deştept, Google nu poate înlocui experienţa umană.
