Conservatism și globalism

0
1557

De când am reintrat în contact mai intens cu românii din România, mi-am dat seama că există diferențe de percepție între cum înțeleg unele cuvinte-cheie cei din diaspora și cum le înțeleg cei din țară.
Pentru majoritatea celor din România, a fi conservator se rezumă la a refuza orice schimbare. În spatele acestui refuz se află frica de necunoscut. Frică de ideologii străine neamului, frică de alte religii, de relativismul moral, de modificarea standardelor, de pierdere a suveranității naționale. În acest sens, „conservatism” înseamnă a întoarce spatele noului, indiferent sub ce formă ar veni. Inclusiv refuzul modernizării tehnologice, al infrastructurii, al educației, dacă acestea vin pa pachet cu renunțarea la tradiții și obiceiuri stravechi (inclusiv sfântul obicei strămoșesc de a lua și a da șpagă sau de a termina școala aducând săpun și flori la doamna profesoară).
Nu spun că aceste temeri nu ar avea o anumita justificare. Modernizarea poate aduce intr – adevar modificări în codul genetic al popoarelor. Numai ca această poziționare, pe care unii o cred conservatism, nu este de fapt conservatism.
Conservatismul occidental (nord american sau vest european) înseamnă altceva: înseamnă tratarea omului ca individ, nu ca parte a unui grup; înseamnă garantarea unor libertăți fundamentale; înseamnă minima intervenție a statului în economie; înseamnă maximă inițiativa economică privată. Mai înseamnă și pragmatism, adică a cauta rezolvarea cea mai simplă și directă a crizelor.  La nevoie, statul poate și trebuie să intervină, în cazul unor crize naționale sau pentru dezvoltarea de mari proiecte de infrastructură, pe care sectorul privat nu le poate asuma.  Și cum a spus Reagan, a fi conservator nu înseamnă a refuza noul, ci a rezolva probleme noi pe baza unor principii vechi, care și-au arătat viabilitatea.

Mi-e teamă că în România, electoratul cu adevărat conservator în sens occidental este destul de subțire.

O dovadă că lucrurile stau așa? În 2010, Emil Boc a introdus măsuri de austeritate, și majoritatea electoratului „conservator” a chițăit că „Boc ne taie salariile și pensiile”. Romanul conservator așteaptă de la un guvern conservator același lucru pe care îl așteaptă și PSD-istul: firimituri și pomeni, statul care să aibă grijă de noi.
Alta dovada: unii care se declara conservatori spuneau nu demult ca vor vota PSD la alegerile viitoare pentru ca s-ar opune mariajului gay…(Ha, ha…PSD conservator, that’s a good one!)

Al doilea termen care riscă să genereze multe confuzii este „globalism”.
Globalismul – adică înlăturarea treptată a obstacolelor în calea circulației mărfurilor și a forței de muncă, este un concept….conservator, nu progresist. Supriză, nu?

De pildă, în Canada, cei ce au inițiat cele mai multe tratate de liber schimb au fost conservatorii. Liberul schimb, eliminarea tarifelor și taxelor vamale, simplificarea circulației forței de muncă, recunoașterea reciprocă a calificărilor sunt concepte care provin din principiul conservator al limitării intervenției statului. Pentru că acest globalism conservator este justificat de necesitățile economice.

Desigur, există și versiunea de stânga a globalismului – cel ai amestecului prostesc de populații incompatibile, pe criterii ideologice, nu pe necesitățile pieții. Al aducerii forțate de imigranți care nu au nici capacitatea și deseori nici dorința de a se integra social și economic în țările gazdă.

Dar va rog, când vorbiți despre conservatism și globalism de acum încolo, sa fim atenți despre care din ele vorbim. Conservatismul de tip occidental și globalismul de tip conservator aduc prosperitate și libertate, tribalismul și internaționalismul socialist aduc sărăcie și haos.

Cine are urechi de auzit, să audă!