Datoria rea si datoria bună

0
240

A fost odată ca niciodată o vreme în care oamenii nu știau ce este acela un împrumut bancar. Ați ghicit, acei oameni au fost părinții și bunicii noștri, crescuți în societatea socialistă. Pe vremea aceea, societatea nu se putea numi „de consum” deoarece nu era mare lucru de consumat. Hrană și haine se găseau, dar destul de rar și de proastă calitate, iar mărfuri banale astăzi, precum computer, televizor cu LED, automobil electric sau telefon inteligent erau încă de domeniul filmelor SF. Banii erau puțini, dar ne-având mare lucru de făcut cu ei, nevoia de a te împrumuta era aproape inexistentă.

Dar timpurile s-au schimbat, iar noi, copiii și nepoții acelor oameni, care am ales să emigră­m în mult prea-prospera Americă de Nord, am sfârșit prin a adopta și noi obiceiul locului. Să cumpărăm aproape orice cu bani împrumutați. Societa­tea de consum se bazează pe setea omului de a obține tot ce dorește, instantaneu, chiar dacă plătim mai târziu cu dobandă. Așa se face că omul modern folosește cartea de credit, marja de credit, programele de finanțare ale magazinelor, împrumuturile personale pentru a-și umple casa de haine, pantofi, computere, televizoare, mobilă, automobile – bunuri a căror valoare scade imediat după ce am despachetat obiectul sau am ieșit din magazin.

Datoriile pe care le acumulăm în acest chip sunt numite „datorii rele”, deoarece nu pu­tem să mai recuperăm banii integral pe obiectele respective și vom fi nevoiți să plătim pierderea lor de valoare prin muncă. Ajungem să datorăm zeci de mii de dolari, posedând bunuri ce se depreciază de la o zi la alta.

Care este însă situația în cazul cumpărării unei case? Se știe că 90% dintre cumpărători vor apela la bănci pentru un împrumut ipotecar. Este ipoteca tot o datorie rea?

Mulți au ten­din­ța să plaseze ipoteca în categoria datoriilor bune, motivul fiind că, în cele mai multe cazuri, valoarea proprietătilor achiziționate crește în timp, in plus casa fiind un bun indispensabil. Casa ar fi, așadar, o investitie, precum vinul vechi, aurul sau operele de artă.

Este adevărat că, în general, într-o tară cu economie stabilă și cu populația în creștere, valoarea case­lor crește (cererea este de regulă, mai mare decât oferta) și deci am putea considera ipoteca o „datorie bună”. Cu câteva precizări insă:

a) Casele necesită întreținere și reparații pentru a își menține valoarea. Aceste costuri trebuie adăugate la prețul de achiziție, ca să putem evalua corect situația.

b) Dobânzile împrumutului ipotecar nu sunt deloc de neglijat. De fapt, la ince­putul rambursării împrumutului, plătim mai mult dobandă decât capital, cu alte cuvinte, muncim mai mult pentru bancă decât pentru noi.

c) În caz de pierdere a sursei de veni­turi personale (job, afacere) putem fi nevoiți să vindem proprie­tatea. În această situație, nu întotdeauna vom recupera banii plătiti pe imobil.

d) În cazul în care economia merge prost, numărul de job-uri va fi automat în scădere, iar valoarea de piață a caselor va fi, de asemenea, în suferință. În acest caz, regula cres­terii automate nu se mai aplică.

Există insă o situație particulară în care ipoteca este mereu o datorie bună, și anume când cum­părăm un imobil cu apartamente de închiriat. Chiar și într-o situație de criză imobiliară, când putină lume își permite să cumpere case individuale, oamenii au totuși nevoie de locuințe. Chiar dacă și aceste imobile necesită întreținere, practic toate plătile aferente – taxe, reparații, ipotecă – pot fi făcute din banii chiriașilor. Acesta este cel mai bun exemplu de datorie bună, când alții plătesc datoria, iar proprietarul acumulează capital. Pentru o astfel de investiție, merită să vă împrumutați.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInsomnie
Articolul următorSa nu regreţi!
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.