Am promis că mai povestesc faptele mele de arme din ultimele săptămâni. Cum s-au strâns mai multe, majoritatea cu caracter turistic, mă mulțumesc cu câteva observații, scrise telegrafic (adică fapte, și mai puțină literatură):
1. Împlinit un vis din copilărie: revizitat (după 35 de ani!), Praga, Dresda și Berlin. La vremea aceea, am călătorit cu Trabantul părinților de la București până în capitala Germaniei (aproape 2000 de km). Copil fiind, mai întâi din turnul televiziunii din AlexanderPlatz, și apoi de lângă poarta Brandenburg am privit cu jind la „lumea de dincolo”, adică la Berlinul de Vest, și am sperat să găsesc o manieră de a mă strecura, măcar pentru câteva secunde, până în Wonderland. Atunci nu am reușit, dar mi-am promis că într-o zi am să o fac. Zilele trecute am pășit sfios peste vechea și artificiala frontieră din inima Europei, amintindu-mi de acele timpuri ale lui „wind of change” și am trecut prin piața faimosului discurs al lui Reagan: „Mr Gorbaciov, tear down this wall!”. Astazi, ceilalți trecători pășeau indiferenți pe trotuarele unde în anii ’60 cei ce îndrăzneau să încerce saltul spre libertate puteau plăti cu viața.
2. Berlinul – și atunci și acum – m-a impresionat prin curățenie, predictabilitate și rețeaua incredibilă de transporturi. Trenurile și metrourile unesc toate colțurile orașului reconstruit aproape de la zero după al doilea război mondial. La fiecare stație găsești indicații precise despre cum să continui drumul. Imposibil sa intarzii sau sa te ratacesti…
Uităm prea ușor că Germania înfrântă era făcută praf în 1945. Sigur, a fost și planul Marshall, dar nici un popor european nu s-a ridicat atât de repede și atât de mult. În 30 de ani (1945-1975) Germania (cea federală) a trecut de la starea de ruină la cea de putere și civilizație mondială. În același interval, de 30 de ani, românii încă își găsesc scuze în conspirația universală pentru bătutul pasului pe loc (bine, exagerez un pic).
3. Sunt peste 250 de muzee în Berlin, și mai toate pe unde am trecut erau pline! (foarte mulți tineri!).
4. Dresda – un alt oraș plin de istorie, fostă capitală a Saxoniei, și el distrus și refăcut după război. Vizitat fabrica Volkswagen unde roboții lucrează chiar mai bine ca nemții….unde poți vedea cum arata viitorul cu ochiul liber. Revăzut și muzeul transporturilor care îmi confirmă obsesia germană pentru eficienta și infrastructuri (aproape tot ce e mai bun în materie de mijloace de locomotie a fost invenția unor germani – mai puțin calul, dar nu sunt sigur!)
5. Între Dresda și Praga, călătorit cu autobuzul. Spațiul Schengen face că frontiera să fie imperceptibilă. Singurul semn că ai trecut în Cehia: panourile de indicații rutiere și-au schimbat culoarea, de la verde la bleu. Și încă unul: în apropiere de Praga, aglomerație și mers ca melcul pe autostrada! (cehii nu sunt totuși nemți!). Îmi trece prin cap că în momentul în care o țară europeană a trecut la euro și face parte din Schengen, zarurile sunt aruncate….granițele devin pur formale… pleci dintr-o țară în alta cum ai pleca din București la Ploiești (sau uneori, chiar mai ușor!).
6. Praga – un oraș plin de lumină și veselie (admir ordinea nemțească, dar în Berlin e greu să razi….dacă nu îți aduci de acasă sursele de umor). Iarăși, peste 200 de muzee – dacă la Berlin erau relativ pline, aici lumea se calcă în picioare….podul Carol IV, pasaj exclusiv pietonal mustește de turiști, restaurantele servesc inegalabila bere cremoasă și o vastă varietate de cărnati, fripturi și sosuri. Sute de magazine cu sticlărie și bijuterii, oferind arme, armuri, cristale Swarowski, aur sau chihlimbar de Marea Baltică (adevărat sau fals), și drăguțele păpuși Matrioșka, în versiune gigantică – (până la 15 iteratii!). Muzica populară cehească, tot veselă, răsună în mai toate piețele publice. În Praga, toți au zâmbetul pe buze. Pana si statuia martirului Jan Hus, cel care a predicat impotriva indulgentelor cu 100 de ani inainte de Luther.
Praghezii sunt mandri de orasul lor. Au și de ce. La ora actuală, cu Parisul cel original în cădere de rang (mizerie, atentate, mai nou și cu catedrala Notre Dame incendiata), Praga a devenit noul Paris. Zborul însă de la Praga la Malaga a lăsat un pic de dorit, organizarea pasagerilor și bagajelor aducand nițel a România.
7. Reîntors la Malaga, am ocazia să-l plimb pe amicul Mihai Neamțu pe la Sevilla și Cordoba. Conform spuselor sale – sudul Spaniei este secretul bine păzit al turismului european: prea puțină lume vorbește despre Andalucia; cu toate astea sunt rari cei ce rămân indiferenți la căldura oamenilor, soarele, muzica, amestecul de culturi romană, maura și creștină (succesive, nu simultane!), la arhitectura și peisajele de aici. Plus desigur sucul facut din portocale proaspăt culese, friptură de coadă de taur, pește proaspăt pescuit și uleiul de măsline prezent pe toate mesele de pe toate terasele.
8. În sfârșit, un alt cadou neașteptat: am fost invitat de un amic să indeplinesc funcția de ghid turistic pentru un grup de 150 de turiști din România, parteneri ai grupului Hoya! (nu singur, nu va speriați!).
Așa că pune repede mâna să înveți istoria și anecdotele despre Granada, Gibraltar, Ronda și Malaga – pentru că nu-i așa, atunci când ești localnic, știi prea puține despre locurile pe care le vezi în fiecare zi! Nu știu exact cum m-am descurcat, dar ce știu sigur e că m-am mai ales cu vreo 40 de noi prieteni (și nu doar pe Facebook!). Așa că dacă nevasta mă da afară din casă la un moment dat, am la cine să trag!
Na, am promis ca scriu telegrafic, și uite ce a ieșit!