Dogma si stiinta

4
2287

Pentru mulți zeci de ani, MSM (main stream media), aceiași băieți care ne sperie constant cu încălzirea planetei când e cald și cu schimbarea climei când e frig, ne-au povestit ca mutațiile accidentale sunt considerate singura sursă naturală pentru producerea noului material genetic. Si ca oricine ar indrazni sa puna la indoiala ecuatia neo-darwinista „mutatie accidentala + selectie naturala + timp = lumea de azi”, este un bigot si un retrograd, care încearcă să-l reintroducă pe Dumnezeu în știință pe ușa din dos!
Bietul Dumnezeu, cred ca s-a simtit precum Steve Jobs la 30 de ani: dat afara de la compania pe care a infiintat-o!

Ni s-a spus, repetat, că „accidentele” de copiere a ADN-ului ar fi, ce-i drept, într-o măsură mică, dar vioaie, generatoare de noi specii, de noi organe, de noi funcții. Nu cumva să vii cu ideea că ar exista mecanisme inteligente de adaptare sau de evoluție, pentru că atunci, vrei, nu vrei, trebuie să admiți că natura ar fi inteligentă! Iar asta ar amenința desigur supremația omului de știință, presupus singurul inteligent din parcare….apărut desigur tot printr-o suma de accidente!

Încercările de a caută mecanisme și legi prin care organismele vii pot evolua au fost descurajate de corifeii ateismului militant, care au susținut că in natura nu există nici scop și nici lege, atât în apariția vieții cât și în dezvoltarea de forme superioare.
Astfel, „mutatile accidentale” au devenit dogmă, într-un domeniu mândru de a fi liber de dogme. Pentru ca probe de laborator care sa ne arata ca mutatiile (erorile de copiere ale ADN-ului) ar produce ceva mai bun nu exista!
Din păcate, mutațiile întâmplătoare produc în 99.99% din cazuri mai degrabă accidente nefericite, organisme prost adaptate, cu defecte, nicidecum ființele evoluate și mai bine pregătite pentru viață. Iar șansă să apară mutatile potrivite, accidental, exact în momentul în care mediul înconjurător amenință vechea orinduire erau practic nule.

Decenii de-a rândul, cercetările efectuate de Barbarei McClintoch sau Lyn Magulis (nimeni altă decât soția lui Carl Sagan!), sau ipoteza echilibrului punctual a lui Stephen Jay Gould – care au descoperit mecanisme reale, verificabile, testabile în laborator prin care organismele se adaptează și se modifică RAPID și LA TIMP, în funcție de factorii de stres externi au fost extrem de puțîn popularizate, în schimb figuri că Richard Dawkins care insistă până la obsesie că „viață este un accident chimic fericit” sau că „mutațiile accidentale sunt singurele care produc material genetic nou” au umplut mass media, hrănind prejudecățile anti-religioase ale unui public ignorant. (Încă există oameni care îl consideră pe militantul Dawkins cel mai mare om de știință, un fel de geniu fara opera)……Ce-i drept, în partea cealaltă, insistența unora de a lua istoria din Geneza drept manual de fizică și biologie nu a ajutat deloc. Frică unora de a află un adevăr potențial periculos a alimentat încleștarea celorlalți în altă ipoteza absurdă, ceea a dezvoltării spontane anti-entropice.
Astfel, omenirea a asistat, pentru un secol și ceva, la un dialog al surzilor (și absurzilor). Unii l-au considerat pe Dumnezeu un magician care a făcut să apară totul din nimic acum 6000 de ani, exact în formă actuală,refuzând să admită mărturia fosilelor din straturile geologice, precum și faptul că evoluția se întâmplă sub ochii noștri (dacă îi deschidem!), iar alții au insisistat cu absurditatea că „întâmplarea” și o serie de legi ale unei naturi oarbe ar putea genera viață, conștiința și complexitatea de astăzi.

Ori mecanisme bine cunoscute, dar slab popularizate, cum ar fi transpozitia (celule care își pot modifică singure ADN-ul), transferul genetic orizontal (celule rezistente care pot împrumută secvențe din propriul ADN altora mai slabe, nu accidental, ci exact când au nevoie!), epigenetica (activarea sau dezactivarea unor secvențe din ADN-ului la apariția unor stimuli externi), și multe alte mecanisme celulare, ne arată că amaratele de organisme unicelulare sunt mult mai bine descrise de asemănarea cu un computer inzestreat cu inteligență artificală decât cu o masă de maioneză idioată care din accident în accident poate deveni Richard Dawkins!

Nu mai departe de anul 2015, premiul Nobel în biologie a fost atribuit pentru cercetări în domeniul „mecanismelor prin care celulele își corectează erorile de copiere ale ADN-ului”!!!
Ce, cum, unde?
Celulele alea idioate  aparute la intamplare sunt prevăzute cu mecansime de corectarea erorilor la copiere??
Nu numai. Mai mult, ADN -ul nu este doar o moleculă capabilă să se autocopieze, dar un cod….care încapsulează instrucțiuni atât pentru producerea de proteine, dar și pentru asamblarea lor, pentru fabricarea de țesuturi, sisteme, organe….plus adaptare inteligență la factori de stres.
Lista e lungă, și demonstrează că evoluția nu este deloc accidentală, ci ascultă de legi ale informației mai mult decât suntem dispuși să credem.
De fiecare dată când omul se crede superior și crede că înțeles în sfârșit natură, aceasta găsește mereu modalități să ne surprindă.

4 COMENTARII

  1. Deaceea doar 5% din adn e functional restul fiind junk? Deaceea avem 21000 de gene adica cat o rama? Deaceea au scos 2\3 din adn ul unui soarece si era bine merci? Deaceea sunt 500000 de peer review care atesta mutatiile intamplatoare? Deaceea cand i-a nastere zigotul au loc in medie 128 de mutatii(mutatiile sunt neutre)? Experimentul Miller? Recomant filmulete lui Aronra(biochimist univ Texas) de pe youtube. 4Tot nu vrea omul in ruptul capului sa admita ca a luat nastere orbeste!

    • 1. Nu am nici o treaba cu Michael Behe.
      2. Mutatiile aleatoare care apar la copierea ADN-ului sunt extrem de rare. Multe pot parea aleatoare, dar conditiile de mediu le favorizeaza.
      3. Mutatiile respective pot produce variatii lejere in interiorul speciei, dar nu produc noi informatii, noi organe sau noi specii.
      4. Mecanismele deloc aleatoare mentionate in volumul Evolution 2.0 de Perry Marshall- care este extrem de bine documentat, pe care le-am pomenit rapid in acest mic text (epigenetica, simbioza, transferul orizontal, etc) sunt mecanisme inteligente care respecta reguli, care pot explica generarea de noi caracterstici si noi specii
      5. Mutatiile aleatoare genereaza de foarte multe ori …mutanti (organisme adaptate prost)
      6. Junk DNA este o teorie depasita. In afara de codarea proteinelor, ADN mai face si alteceva – pune proteinele impreuna, organizeaza tesuturi, organe, sisteme, si bineinteles programeaza fiziologica – adica functionarea impreuna a acelor sisteme. ADN este un COD de functionare a organismului. Nu stiu sa existe cod aparut la intamplare, care sa gestioneze dezvoltarea celui mai complex sistem din Univers.
      7. In final, un argument nebiologic, mai degraba filozofic. Credeti ca o fiinta aparuta la intamplare si dezvoltata prin mutatii aleatoare poate sa descopere adevarul sau sa emita opinii inteligente? Ce este inteligenta?

    • Nu exista JUnk DNA – dar unii care nu au treaba cu stiinta cred ca daca nu intelegem noi ceva acum inseamna ca nu are rost. Exista NON coding protein DNA – adica o parte mica se ocupa cu codarea proteinelor (chiar si aici trebuie sa fim atenti – acele gene nu se transforma in proteine, ele nu fabrica, ci codeaza, adica exact ca intr-un computer, contin „matricea” de instructiuni pentru fabricare). Restul sunt, cum spuneam mai sus, instructiuni. Este similar constructia unei case sau un automobil. Daca ai otel si cauciuc, nu e suficient. Restul e planificare si organizare.

      E la fel cu operele lui Shakeaspeare sau Eminescu. Unii cred ca Hamlet e doar hartie si cerneala. Insa daca ai cerneala si hartie nu e suficient. „Junk DNA” este tocmai ceea ce face cerneala si hartia sa devina Hamlet.
      Astazi nu se mai foloseste termenul „junk DNA”.

      https://ghr.nlm.nih.gov/primer/basics/noncodingdna

  2. O buna parte din supozitiile lui Michael Behe(parintele ID) din cartea Darwin s black box(de exemplu coagularea sangelui) au fost dovedite ca sunt constructii biochimice orbesti! ID e pseudostiinta in stare pura pt ca nu poti sa o dovedesti in laborator! E make believe

Comments are closed.