Dumnezeu este misterios

0
331
„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”. Romani 10.20
Anul 1990. Eram student la Facultatea de Fizică, pe platforma Măgurele. Revoluția se încheiase de câteva luni, toată studențimea era interesată de mersul cetății, mergeam cu regularitate în Piața Universității. Pe la cursuri ajungeam când și când, profesorii fiind excesivi de îngăduitori cu prezența. Exista și un motiv special: mulți dintre ei își construiseră cariera pe temelii științifico-politice (pe vremea comunismului), iar studenții beneficiau de un statut implicit de „erou al libertății”. Puterea era, ca să spunem așa, de partea celor tineri.
Cu toate astea, treceam pe la Măgurele cel puțin de două ori pe săptămâna pentru cursurile cele mai importante, care erau puse anapoda, unul dimineață pe la 10 altul pe la 4 după amiază. Vrând nevrând trebuia să stai pe platforma, fie consumându-ți sandwich-ul pregătit de acasă, fie comandând niște pateuri cu brânză de la singura cofetărie din zonă.
Ei bine, nu se știe prin ce întâmplare, dar respectivele pateuri se ofereau împachetate în niște foi de carte…și anume din „Urmarea lui Hristos, („Imitatio Christi”) a lui Thomas de Kempis. Probabil vreo editura dăduse câteva rateuri la imprimerie, iar cofetarul nostru, om întreprinzător, folosea respectivele „rebuturi” la livrat prăjituri.
Cum calitatea pateurilor cu brânză era așa și așa, probabil că aș renunțat de tot la ele și apelat la sandwich-urile de acasă, dacă nu m-ar fi fascinat calitatea „hartiei de împachetat”. Ajunsesem să vizitez tot mai des cofetăria, cerând nu mai mult de un pateu de fiecare dată, preferând să acumulez cât mai multe din prețioasele foi din carte. Fără să îmi dau seama, sufletul tânjea după ce era scris pe acele foi mai mult decât trupul după hrana materială. Așa mi s-a deschis gustul pentru literatura de suflet inspirată de Biblie, practic necunoscută „marelui public” pe vremea comunismului. Oare câți dintre studenții fizicieni de atunci or fi pățit la fel ca mine?
Nu știu cât de credincios era cofetarul acela, dar inițiativa sa a făcut bine multora, și probabil că și vânzările de pateuri i-au mers din plin în vremea respectivă. Oricum, eu unul îi sunt recunoscător.
“Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”. Isaia 55.8