Dumnezeu și miracolele

3
318

Azi împlinim trei ani de când ne-am mutat din Canada în Spania. Prilej de a sărbători împreună în aceeași formație în care am plecat. 

Și tot astăzi, Dumnezeu a făcut încă o minune pentru salvarea lui Gogu. Nici nu mai știu a câta oară…Sa le iau pe rând…

În octombrie 2016, după o nedorită separare de 4 săptămâni (în care stăpânii au lipsit de acasă, iar cățelul a stat lipit de ușă, în așteptarea lor, fiind îngrijit de adolescentii ramasi cu el), s-a declanșat diabetul. Slăbise și nu mai avea chef de nimic. Incepuse sa bea enorm de multă apă, îi era încontinuu sete. Veterinarul din Montreal i-a făcut analize și diagnosticul a fost dur: glicemie foarte ridicată, pancreasul nu mai producea insulină….practic mânca degeaba, deaorece celulele nu mai primeau glucoză. Apă băută servea la eliminarea excesului de glucoză…

A luat ceva timp până să îi găsim doza corectă de insulină; în plus cățelul se speria acum de seringa din mâna mea. Aceeași mâna care de obicei îi dădea de mâncare și îl mângâia purta acum un ac incomod și îl urmarea prin casă… Gogu începuse să se ferească de noi, neînțelegând ce se petrece….

În noiembrie 2016 face o criză puternică…vomită, nu are energie, tremură, nu vrea sa mănânce nimic, slăbește….veterinarul suspectează ca ar avea cancer de pancreas sau pancreatită acută și mă invită să îi fac un test ca să își dea seama ce are exact (pe bani – 700 de dolari!). Refuz dupa ce aflu că de fapt nu ma ajuta cu nimic – dacă e pancreatită acută ori moare ori îi trece, iar dacă e cancer de pancreas probabil moare.

Cu ceva anti-inflamatoare și multă dragoste, criza îi trece în câteva zile. 

Găsesc în sfârșit formula ideală să îi administrez insulină – îl țin în brațe în timp ce îi fac injecția. Găsim și doza cea bună și începe să își recapete greutatea. Se pare că lucrurile încep să intre în normal…

Apoi, chiar în seara de Anul nou 2017, începe să se lovească de pereți și nu mai recunoaște obstacolele….se instalase cataracta. Veterniarul îl declara orb și ne consolează cu fraza că „și al meu e orb”.

Mă rog la Dumnezeu să ne scoată in cale niste leacuri naturale de vreme ce știința oficială nu are soluții sa ne propună…găsesc multe fake-uri, dar și un site internet care îmi atrage atenția prin descrierea completă a ingredientelor și mărturiile de la clienti care par autentice, nu fabricate (ce bine că am studiat marketing la școala practică a antreprenoriatului… și am învățat să disting o mărturie reală de una falsă!).

Comand produsele recomandate de acolo și peste două luni de tratament, cataracta începe să se retragă, iar Gogu reîncepe să vădă! Fac teste cu el prin casă. Îi așez diferite obstacole în diferite locuri, apoi îl chem spre mine. Le ocolește fără ezitare! Yes!

Apoi un alt șoc. Ne pregătim să plecăm din Canada în Spania, ne luăm bilete la avion…cățelul, având peste 14 kg urma să călătorească închis într-o cușcă timp de vreo 10 ore… Îmi trece prin cap să întreb la compania aeriană dacă îi poate da apă pe drum, pentru că fiind diabetic, o să îi fie sete. Atât mi-a trebuit. Madama îmi răspunde sec: „În mod normal nu dăm apă la animale în timpul zborului. Iar dacă e diabetic nu îl putem lua. Găsiți altă soluție. Lăsați-l cu cineva”.

„Nu am cu cine, plecăm de tot, nu plecăm în vacanță…”. 

„Ne pare rău, nu putem. Asta e politica firmei”.

Simt că văd negru în fața ochilor. Încep să trimit emailuri peste emailuri, să explic că e vorba de o plecare definitivă, că nu am cum să îl las acasă. „Vă dăm înapoi banii” zic ei. „Nu, nu vreau banii înapoi. Vreau să plecăm cu toții..”

După o săptămâna de schimburi de emailuri, mi se răspunde – „Dacă obțineți un certificat de la un veterinar care poate garanta că animalul nu are nevoie să bea apă în timpul zborului și scrie că e apt pentru transport, vi-l luăm”.

Uf! Răsuflu ușurat. Dar altă supriză: nici unul dintre veterinarii la care îl dusesem pe Gogu de-a lungul anilor nu vrea să își asume răspunderea să elibereze o astfel de hârtie! 

Singurele variante rămase: îi fac eutanasie sau renunț să mai plec în Spania!

Așa că iar încep să mă rog: Doamne, ce fac? Găsește-mi o soluție. 

O prietenă bună care știa povestea noastră îmi spune: „Încearcă cu doctorul veterinar Sorin N. Nu doar că e un doctor foarte bun, dar îi pasă mult de animale și de stăpâni. Poate te ajuta”

Pe Sorin îl știam numai din reclamele din ziar. Același ziar unde publicam și eu articole: Pagini Românești.

Îl sun și las mesaj secretarei. Sorin mă sună în câteva minute: „Dl Purcarus, vă ajut eu. Dvs nu mă cunoașteți, dar eu vă citesc articolele de fiecare dată. Veniți cu cățelul la mine”.

Hei, iată că ajută și scrisul la ziar cu ceva!

Merg cu Gogu la dr. Sorin N., îi face analizele, îl microcipeaza (obligatoriu pentru Europa), îi face pașaportul de sănătate. În ciuda faptului că analizele lui Gogu ies varză….îi scrie mult doritul certificat: „Animalul este în stare de sănătate acceptabilă pentru zbor”. Apoi mă învață cum să îi dau apă, ca să reziste la sete în timpul zborului. Să îi fac injecție cu apă în ceafă, înainte de a-l duce la aeroport. Interesant!

Și la sfârșit, când ies din cabinet, doctorul îmi zice: „Vă apreciez foarte mult, pentru că vă pasă de cațel. Mulți în situația dvs i-ar fi făcut injecția letală și nu și-ar mai fi bătut capul.”.

Îi mulțumesc și eu frumos, cu lacrimi în ochi. „Dacă Gogu ajunge sănătos în Spania, e datorită dvs”.

Trimit hârtia respectivă la Air Transat…și primesc emailul izbăvitor. „Puteți lua cățelul cu dvs”. Yes!!!!!!

În ziua de 12 iunie 2017, mergem la aeroport cu valize…și cu Gogu închis în cușcă, tremurând de emoție… urma sa “zboare” pentru prima data….îi dădusem acasă „apă” prin injectarea în blană și îi pusesem gheață zdrobită în farfurie, ca să aibă ce bea pe drum. 

În momentul în care îl predau personalului de zbor, îl întreb pe un nene de acolo : „Dar dvs. le puneți apă în farfurie în timpul zborului?”. „Normal, zice tipul. Cum să lași un animal fără apă 10 ore?” “Păi doamna de la serviciul de relații cu publicul spunea că nu!”. „Ei, ce știu birocrații? Stați liniștit, o să fie bine!”. Poftim!

Am avut emoții tot timpul zborului. M-am rugat permanent că bietul animal, singur, închis în cușcă idin cala avonului să nu pățească ceva. 

Peste 10 ore îl culegeam pe Gogu cu cușcă cu tot la rotativa de bagaje de pe aeroportul din Malaga. Ieșise primul…Tremurând tot, dar viu! Așa a devenit Gogu din canadian european.

Și-a făcut repede prieteni noi printre foarte des întalniții yorkshire spanioli, care îl miroseau pe toate părțile cu curiozitate și simpatie. Un Lhassa Apso, cățel de Tibet, era o raritate printre ei!

Apoi în august 2017, o criză majoră îl pune la podea….bleg, fără energie, durere….Îl duc a doua zi la veterinar…și pe lângă problemele sale de glicemie, îi mai descoperă și o tumoare pe zona suprarenală. Practic nici un tratement posibil, spune veterinarul, doar speranța că tumoarea să nu se dezvolte mai mult.

Iar ne rugăm…și iarăși, după două zile proaste, își revine. In urmatorii doi ani, episoade de 2-3 zile de lipsa de chef alternează cu perioade de 3-4 luni în care se simte bine. Foarte des îl văd căutând să pască iarbă…după ce mă uit mai atent, îmi dau seama că preferă frunzele de păpădie…(aveam să aflu mai târziu de la un medic naturist că acele frunze au proprietăți anti-tumorale! Nu știu cum, dar Gogu al meu simțea din instinct cam ce îi face bine!).

Până în luna mai 2019, când o nouă criză puternică – fără energie, cu durere, fără mâncare….ne duce iar la veterinar. Pe lângă antibiotice și antiinflamatoare, acesta observă o umflătură dureroasa în abdomen, iar echograful confirmă: o tumoare imensă cât o piersică, undeva în intestinul subțire sau în pancreas (greu de localizat exact). Ne pregătește pentru ce e mai rău: maximum câteva zile, poate două săptămâni. Eu remarc apariția unui lipom dur (pungă de grăsime) pe picior…

După șocul primirii veștii și lacrimile de rigoare, iar ne rugăm: Doamne, mai ține-l măcar până în august….când vine fi-miu din America….(Andrei a ținut mult la Gogu, au fost cei mai buni prieteni când era copil). Găsim la același doctor naturist de unde luasem produsul pentru cataractă alte extrase din plante, special făcute pentru cancer, plus sfaturile acestuia de a-i da probiotice și câteva picături de urină în apa de băut….

Și, cu produsele acelea, și cu multă dragoste, Gogu își revine iar. Rezistă bine-merci până în august, își revede amicul din copilărie. Veterinarul care îi prezisese sfârșitul da nas in nas cu el la o cafenea șase luni după diagnosticul fatal…și face ochii mari.

Apoi prin noiembrie 2019, mai face o criză urâtă. De data asta o cădere de glicemie. Merg iarăși la veterinar, dar îl ocolesc pe pesimistul doctor care îi prezisese sfârșitul. O aleg pe Alicia, care pare mai inimoasă. Nici ea parcă nu crede că ar mai fi șanse de scăpare, dar măcar își ia misiunea în serios…

Iarăși mă rog la Dumnezeu să îl țină măcar până când implineste 12 ani…(în decembrie). Mă simt ca Avraam patriarhul care se târguiește cu Dumnezeu să salveze Sodoma….Încă o data, ….se mai poate, Doamne?

Și iarăși, Domnul se învoiește și Gogu scapă și de dată asta. Alicia îi face câteva injecții cu glucoză, îi da niște antibiotice, și Gogu se pune iar pe picioare. Apucă și împlinește 12 ani.

Apoi apare criza COVID – 19…și iată, ce minunat să poți avea un partener de plimbare când toată lumea trebuie să stea în casă.

Pe 27 mai 2020 face un an de când trebuia să moară, după spusele veterinarului.

Și iată, acum o săptămână, o altă criză, parcă cea mai rea de până acum. Lipsă totală de chef, nu mănâncă, zace fără energie, pierde 2 kg în trei zile. Punga de grăsime de la picior se subțiază, semn că corpul se hrănește totuși din rezerve….

Merg la Alicia, îi face analizele, îi repetă echografia și îmi spune ceea ce îmi spusese celălalt acum un an. Că tumoarea îi dă probabil foarte mari dureri de abdomen, ceea ce explică lipsa de apetit… și ar fi cazul să îi curmam suferințele….

Iarăși mă rog de Dumnezeu….Doamne, sâmbătă pe 13 iunie facem trei ani de Spania… te mai rog măcar o dată, îl mai poți ține până atunci? 

Îi spun Aliciei: Stiu că e ușor să zic gata, fă-i injecția finala. Dar haide să jucăm și ultima carte. 

Parcă trezită din somn, Alicia își da seama că datoria ei de medic este să lupte. Îl ține pe Gogu o zi întreagă la clinică și îi pompeaza electroliți direct în sânge.

Când îl iau acasă, Gogu e deja un pic mai vioi. În următoarele două zile își recăpăta poftă de mâncare și redevine cățelul pe care îl știam – încăpățânat, activ, pofticios, afectuos. Lipomul de grasime se reface si el, iar Gogu revine la greutatea sa de dinainte.

Și iată, astăzi facem 3 ani de când suntem împreună în Spania… iar același Dumnezeu care l-a salvat pe Lot din Sodoma, ascultă și rugămințile lui Avraam cel din secolul 21.

Viața este un miracol. Pentru că nu am inventat-o noi, nu avem dreptul să spunem când să se oprească. Avem datoria să credem și să luptăm până la capăt…

3 COMENTARII

  1. Milioane de părinți se roagă pentru copii lor sa fie cruțați de cancer și totuși mor dar ție Dumnezeu ți a salvat potaia. Ești dus cu pluta dacă asta e teodicee și mila divina.

    • O sa ma rog sa va vindece Dumnezeu de ura. Dumnezeu face ce crede de cuviinta si nu trebuie sa dea socoteala nimanui.

  2. M ați făcut sa zâmbesc. Eu nu prea înțeleg chestia cu animalele de companie, însă ma emoționez la orice gest din care se simte măcar un pic de dragoste. Suntem CHIPUL LUI DUMNEZEU (noi oamenii, nu și animalele), poate de aceea. Ma bucur pt dvs. Oricum îmi plac teribil postările dvs.

Comments are closed.