Etichetări și inconsecvențe

0
242

De când mă știu am urât etichetările: prost, derbedeu, golan etc. Am fost un copil cuminte, iar părinții au făcut eforturi să mă țină departe de copiii “răi” din cartier, însă de câte ori depășeam bariera impusă și ajungeam să cunosc personal un “derbedeu”, de obicei descopeream mai degrabă un suflet sensibil, lipsit de înțelegere, rareori răutate. 

Desigur, părinții nu-mi doreau decât binele, iar respectivele etichetări erau bazate pe judecăți statistice și pe fapte auzite de la alți părinți. “Nu-l lăsa pe fiu-tău să se joace cu Gigel de la etajul 2, ăla fumează și înjură, și o să se strice și al tău”. Probabil că pe ansamblu respectarea acestor generalizări m-a scutit de multe experiențe neplăcute. Cu siguranță daca aș fi fost lăsat să mă împrietenesc cu Gigel aș fi căpătat o experiență de viață mai bogată, dar nu se știe câte bătăi aș fi încasat, în câte buclucuri m-aș fi băgat și cu câte vânătăi aș fi venit seara acasă.

Dacă în domeniul educării copiilor etichetările au totuși un rol preventiv, prelungirea folosirii lor la o vârstă adulta mi se par anacronice, izvorâte din lenea de a analiza fapte. De pildă, în sfera politică se utilizează des împărțirile în dreapta sau stânga, conservator sau progresist.

Un motiv banal pentru care este bine sa evitatam folosirea acestor clișee este că ce înțelege unul prin dreapta nu coincide cu ce înțelege altul. De aceea, nu îmi place nici să fiu categorisit “de dreapta” sau “de stânga”, și pe cât este posibil, încerc la rândul meu să evit folosirea lor atunci când mă raportez la alții. Recunosc că nu îmi reușește întotdeauna, mai ales dacă persoanele la care mă refer repetă papagalicește lozinci culese de pe internet, în loc de a-și folosi propria judecată.

Prima dată când m-am confruntat cu o situație de etichetare fost în timpul Revoluției din 1989. După ce în zilele memorabile de 21 și 22 decembrie fusesem împreună cu câțiva colegi pe Calea Victoriei să strigăm “Jos Ceaușescu”, tatăl meu m-a oprit să mai ies din casă pe data de 23, realizând pericolul real de a fi împușcat pentru nimic. Apăruseră deja celebrii teroriști și apelurile disperate (“veniți să apărați televiziunea”)  eu aveam 21 de ani, o vârstă la care nu îți dai seama prea bine de consecințele acțiunilor impulsive, nici de manipulările presei. În ziua aceea, o vecină de bloc (care nu avea copii), i-a reproșat tatălui meu de ce nu mă lasă să merg să apar revoluția și i-a trântit în față: “comunistule!” Bineînțeles, tatăl meu a scos-o pe respectiva afară din casă în șuturi. Comunist sau nu, tata a făcut ceea ce era în datoria oricărui părinte: să își apere înainte de toate odrasla, nu revoluția sau pe Ceaușescu. De atunci, tatălui meu i-a rămas lipită eticheta asta pe frunte, de comunist care se opune revoluției.
Peste mulți ani, am fost la rândul meu victima unui fenomen similar, în timpul campaniei electorale canadiene din 2015. Prieteni și dușmani deopotrivă au început să-mi interpreteze spusele, scrisul sau acțiunile nu ca rezultate ale gândirii personale, ci ca preluări ale unor idei emise de un centru unic de gândire, un fel de Creier Conservator Universal, la care aș fi fost branșat și de la care pasămite mă adăpam. “E normal să crezi asta, doar ești conservator”. Desigur, este comod să împarți oamenii în categorii simple, însa în momentul în care ai etichetat pe cineva, încetezi să mai auzi ce are cu adevărat de spus.

Un alt motiv pentru care încerc să evit etichetările este pentru că ele se constituie în subtile sinonime pentru categoriile morale de “Bine” și “Rău”. Ești de dreapta, ești de-al meu, deci ești bun. Ești de stânga, deci ești rău. Execuție expeditivă, fără judecată, de tip stalinist, etichetarea încurajează de fapt ura între oameni, în loc de a o atenua.

Sa nu credeți că etichetările sunt privilegiul exclusiv al unui singur curent politic. Este adevărat că progresiștii o folosesc parcă cu mai mare ușurință: fascist, homofob, islamofob sau suprematist alb – epitete aplicate expeditiv asupra oricui are îndrăzneala de a pune la îndoială unele dogme, dar nici dreapta nu este total scutită, chiar dacă cuvintele folosite par mai savante: neomarxist, cripto-comunist, activist, eco-terorist, lgbtist etc.

Dar etichetarea nu se aplică numai la ceilalți. Auto-etichetarea este o formă de a-ți declara adeziunea la o colectivitate, deci  a-ți revendica valoarea prin asociere. Astfel, a te considera de “dreapta” înseamnă automat a afirma apartenența la grupul select al gânditorilor tradiționaliști, creștini sau naționaliști. A te consideră “de stânga” te face să te simți parte a grupului iluminat al celor care aduc progresul pe pământ, un luptător împotriva obscurantismului. Te face, nu-i așa, să te simți mai important. Practic prin auto-etichetare orice prostănac poate căpăta înnobilarea.

În fine, auto-etichetarea poate fi un paravan pentru inconsecvență. E mai simplu să mă declar “de dreapta”, apărător al tradițiilor sau “de stânga”, apărător al planetei, și să îmi manifest activismul prin atacul asupra adversarilori, în loc de a face ceva practic în acord cu crezul personal. Te consideri un creștin conservator? În loc să îți pierzi vremea pe Facebook vorbind despre dezastrul moral al societății post-moderne, uită-te în jur dacă nu cumva vreun semen nu are nevoie de ajutor: vei găsi o vecină care trebuie să își care sacoșele grele de la piață, un bătrân singur în așteptare de o vorbă bună, un orfan în căutare de prieten. Te consideri activist ecologist și îți pasă de soarta planetei? Până să participi la următorul meeting contra petroliștilor, strânge mai bine gunoaiele din jurul casei și nu mai arunca pe jos mucuri de țigară. Nu uita, adevăratul crez se arată prin fapte, nu prin etichete!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLecția
Articolul următorCredința, faptele și scorul final
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.