Europa – armate şi bombe multiculturale

0
135

Au trecut şi reuniunile NATO şi G7, cu care Donald Trump şi-a încheiat primul sau turneu în străinătate, iar tensiunile între presupuşii aliaţi au fost clare precum apa de munte. S-au dus vremurile în care Obama se bătea pe burtă cu David Cameron, Francois Hollande sau Angela Merkel, şi în care toţi liderii se arătau la fel de îngrijoraţi de încălzirea planetei şi de soarta refugiaţilor. Un Brexit şi un Trump mai târziu, şi iată că atmosfera în sânul aliaţilor s-a răcit puternic. Dacă în Arabia Saudită sau Israel, The Donald a fost primit regeşte, din motive de bani sau securitate, la summit-urile cu presupuşii aliaţi, Trump a simţit din plin că liderii europeni (cu excepţia notabilă a Theresei May) au ţinut să îi transmită mesajul că “nu face parte din gaşca lor”. Angela Merkel a preferat să se pozeze la Berlin cu Obama, înainte de a se vedea cu Trump la Bruxelles, noul preşedinte ales al Franţei a ţinut să îşi marcheze teritoriul printr-o partida de “hand shake” bărbătesc cu preşedintele american, iar ceilalţi au dat ochii peste cap atunci când administratorul blocului (de NATO vorbesc) i-a evidenţiat la gazeta de perete că nu şi-au plătit întreţinerea şi pot fi tăiaţi de la apă caldă.

Doamna Merkel, care tocmai se hârjonise cu fostul ei ascultător de telefoane, a ţinut să se plângă de lipsa de deschidere a lui Trump pe tema încălzirii globale, ca şi cum nu Volkswagen-ul a trişat la respectarea standardelor de emisie a automobilelor exportate în State. Morocănosul Trump nu s-a lăsat intimidat şi a promis că va da un răspuns “mai târziu” pe tema rămânerii Americii în Protocolul de la Paris. Pariul meu este că Trump, după cum îi este stilul, mai întâi sperie şi apoi se conformează, lăsând mereu impresia că el are ultimul cuvânt.

Mai gravă însă mi se pare atitudinea Europei faţă de alianţa militară, d-na Merkel anunţând că “europenii” (adică ea), nu se mai pot baza pe britanici şi pe americani, şi este timpul să îşi poarte singuri de grijă. Foarte nobil, desigur, dar ne amintim că au mai existat două momente în care Europa continentală a fost dată în grijă Germaniei, şi nu a ieşit prea bine. Şi, culmea, tocmai americanii şi britanicii au încurcat planurile nemţilor şi atunci! Iată deci, în Vest, Europa nu mai are aliaţi aşa de buni… Care o fi însă situaţia în Est ? Germania dădăceşte pe de o parte Rusia şi Turcia, ambele conduse de liderii autoritari, pe probleme de drepturile omului, dar pe de altă parte, este dependentă energetic de gazoductele ruseşti şi de oleoductele ce trec prin Turcia. Ce pact secret de ne-agresiune o mai avea tanti Angela cu tiranii din Est, de vreme ce strâmbă din nas la ideea de alianţa cu anglo-americanii?

Tot “Europa” adică Germania, face încă un pas, şi anunţă, aşa într-o doară, in contextul în care nu se poate avea încredere în unii aliaţi, creearea unei “armate europene”, separată de NATO. Nu va aminteşte de nimic chestia asta? După primul război mondial, Germania, deşi învinsă şi fiind supusă la restricţii importante de către învingători, a trişat, şi datorită slăbiciunii aliaţilor s-a înarmat treptat până a băgat lumea din nou în război, iar după, nu au avut dreptul să îşi menţină o armata naţională, din motive evidente. Acum, profitând de diviziunea şi confuzia liderilor din Vest, Germania găseşte iar scuzele necesare pentru a formă o forţă militară “europeană”, care să contracareze puterea ruşilor în Est şi anglo-americanilor în Vest. În noua situaţie, câtă semnificaţie mai poate avea NATO? Şi cine sabotează oare alianţa – Trump care cere bani pentru apărare contra terorismului şi Rusiei, sau Merkel care îşi face echipă separat? Şi oare cât de mult se bucură Putin de toate fricţiunile occidentalilor?

Ca un fapt divers şi din ce în ce mai banal, săptămâna trecută o bombă a explodat în Manchester, de dată asta la un concert, făcând zeci de victime şi răniţi. Binenţeles, nu a explodat singură, ci a fost ajutată puţin de un terorist sinucigaş, despre care nu trebuie să ne întrebăm ce ideologie avea, că nu e frumos. Vorba lui Sadiq Khan, primarul Londrei: Aşa este viaţă în oraşele mari, multiculturale, trebuie să ne obişnuim cu ideea că mai apar şi bombe. Iar Manchester este fără îndoială un oraş mare, de vreme ce tocmai a cucerit Europa League la fotbal şi îşi permite să aibă antrenori de talia lui Mourinho şi Guardiola. Deci să nu ne mirăm de bombe, ci ori să ne obişnuim cu ele, cum zice înţeleptul primar londonez (oare ce cursuri se fac pentru aşa ceva?), ori retrograzi care nu se pot obisnui,  să se ferească de acum încolo de oraşele mari: Paris, Berlin, Bruxelles, Manchester, Londra. Oraşele mari dăunează grav sănătăţii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMotivaţia lecturii
Articolul următorBunele intenţii
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.