Ghidul alegătorului derutat

Ghidul alegătorului derutat

0
41
By: winnifredxoxo

Acest text (lung) nu este pentru cei ce știu deja cu cine vor vota duminică. Pe aceștia îi felicit pentru alegerea lor, indiferent care este aceea, și le recomand (unora) să nu continue să mă bombardeze cu mesaje (unele agresiv – talibanice) în privat. Nu îmi vor influența votul, ci doar îmi vor lungi lista de blocați.

Acum scriu pentru ceilalți, încă derutați, puși în fața unei alegeri ce pare imposibilă. Poate că citind aceste cugetari personale, le va veni inspirația.

Avem mai multe criterii după care să votăm:
a) după calitatea persoanei în sine
b) după curentul politic reprezentat de acea persoană
c) după gradul de risc reprezentat de respectiva persoană.

În primul rând, mă adresez celor ce doresc să se abțină, să boicoteze, să anuleze etc. Îi înțeleg foarte bine, pentru că pe toate criteriile de mai sus s-ar putea să fie dezamăgiți de ambii candidați. O singură precizare: fie că votăm sau nu, unul dintre cei doi, Iohannis sau Dăncilă, va fi președintele României luni dimineață.

Dacă nu votăm, iar prezența la vot este mică, oare credeți că cuiva îi va păsa de asta? Indiferența nu cred că este mesajul corect pe care îl transmitem, deși absența sau anularea votului sunt opțiuni perfect legitime.

Președintele are un rol foarte important în politica externă, în justiție, în apărare, dar și în blocarea, la nevoie, a unor legi votate de parlament. În plus, are un rol reprezentativ și de mediator în societate.

Urmează cinci ani dificili pe plan mondial. Rusia și China, aflate în expansiune militară și econimică, dau semne de nerăbdare. În Statele Unite conflictul între globalisti și naționaliști se intensifica, iar la anul au loc alegerile prezidențiale care vor influența tot ce se petrece pe planetă. În Uniunea Europeană, asistăm la amplificarea multiplelor conflicte: între Germania și Franța, între Est (țările Vișegrad) și Vest, între Nordul prosper și politic corect și Sudul mai sărac, asediat de migranții africani. Nu este deloc imposibil să se treacă iarăși printr-o criză economică mondială.

Cineva, ori Iohannis, ori Dăncilă, va trebui să răspundă la apeluri urgente, să fie capabili să ia decizii rapide și raționale, să convoace CSAT, să negocieze cu partenerii NATO sau UE. Vrem nu vrem, ne place sau nu, asta este realitatea.

Pe plan intern, corupția, birocrația și infrastructurile slab dezvoltate stimulează emigrația românilor către alte țări. Un președinte activ poate influența guvernul și parlamentul să accelereze reforma statului și dezvoltarea în direcția cea bună.

Să presupunem deci că vom vota. Cum stăm la cele trei criterii?

a) Cum am evalua cei doi candidați, dacă nu am știi de la ce partide provin și ce istoric au în spate? Pe plan personal, nici unul dintre cei doi candidați nu ne copleșește, nici cu inteligența, nici cu personalitatea sa.

Viorica Dăncilă, pe care presa de opozitie ne-a zugrăvit-o în permanență cu ostilitate, menționând fiecare greșeală de exprimare, fiecare încurcătură gramaticală, nu este un geniu al politicii, are o cultură limitată, fără îndoială, dar este o persoană care știe să țină în frâu PSD-ul, ceea ce nu e puțin lucru. Anii petrecuți la Bruxelles au ajutat-o să învețe să manevreze printre meandrele vieții de partid bine mai bine ca mulți politicieni locali. Eticheta de „proasta satului” pe care i-au pus-o adversarii se poate întoarce împotriva celor ce au abuzat de ea, tocmai când este clar, după ultimele intervenții publice, că nu e vorba de așa ceva. Este aceeași eroare făcută de conservatorii canadieni cu Justin Trudeau în 2015, care au reluat cu obstinație unele greșeli de exprimare ale acestuia, până când oamenii au descoperit altceva în realitate.

Viorica are o misiune imposibilă, aceea de a recrea un brand, PSD, căruia să îi dea o față nouă. Are de depășit moștenirea Dragnea – are în spate un partid care a batjocorit justiitia, a favorizat corupția și etatismul, partidul care ” dă” salarii și pensii, de multe ori împrumutând banii, partidul care a frânat dezvoltarea infrastructurii etc.

Pe plan extern, pare un soldat credincios Bruxelles-ului, UE și NATO, dar în același timp declarațiile sale de deschidere față de toată lumea, sugerează că poate schimba ușor orientarea politică si economică a României, după cum bate vântul.

Iohannis, fost primar de succes, taciturn și cu reacții lente, a avut un mandat destul de discret, în care opoziția sa față de PSD a fost mai mult decorativa si declarativă. Este autorul moral al victoriei în alegeri a PSD din 2016, prin slaba sa implicare și lipsa de comunicare cu cetatenii. La întâlnirea de ieri cu presa, a părut că își asumă această eroare. A fost excesiv de impaciuitorist cu PSD și cu Ponta în prima parte a mandatului, încercând să arate tuturor că el nu e Băsescu. După OG 13, a părut în fine că intră în rolul de …șef al opoziției, a inițiat referendumul din 2019, a reușit pe ultima sută de metri a mandatului să demită guvernul PSD și să impună un guvern PNL (bazat însă pe o majoritate foarte fragilă). Vechile promisiuni de modificare a Constituției și de eliminare a imunității parlamentarilor nu au fost materializate. Ar fi putut fără îndoială face presiuni, mai ales în primul an de mandat, când popularitatea să era foarte ridicată.

Pe plan extern, putem spune că marele sau merit este că nu a stricat ceea ce începuseră ceilalți – relația cu Statele Unite . Subiectul Republicii Moldova a fost aproape absent de pe agenda sa. Prestația generală a fost mai degrabă discretă și ștearsă. Spre deosebire de Dancila, care vorbește mai mult și face uneori gafe, Klaus preferă să tacă des și să vorbească rar.
În privința „moralității” candidaților, trebuie să observăm că asupra lui Iohannis plutește și astăzi suspiciunea achiziționării celor șase case din „meditații”; cât despre Viorica, acuzațiile de îmbogățire par mult mai subțiri.

Dacă judecăm așadar persoanele, diferențele între cei doi candidați țin de preferințele fiecăruia. Dacă nu am știi de la ce partid provine Viorica și nu am ști că Iohannis a fost deja președinte, atunci unii l-ar alege pe Iohannis pentru că e înalt și pare om serios, iar alții pe Viorica pentru că pare o femeie implicată. Nici unul nu ne-ar impresiona în mod decisiv.

b) Cum primul criteriu nu se arată suficient, trebuie să ne uităm la al doilea. De la ce partid provin cei doi și ce istoric au respectivele partide? Aici trebuie să recunoaștem că balanța atârna în favoarea lui Iohannis, dar nici aici prea tare. Cum spuneam mai sus, PSD provine din fostul FSN care la rându-i este moștenitorul istoric și logistic al PCR – partidul-stat. Încă de la Ion Iliescu, în 1989 și până recent, la Liviu Dragnea, PSD a menținut un mod arogant și toxic de guvernare, cu dispreț fățiș față de populație, cu accente populiste în campaniile electorale, promovând nepotismul și corupția ca politici de stat. De partea cealaltă PNL are o altă tradiție, face parte din Partidul Popular European. Au și ei petele lor pe istoria recentă – cum ar fi coaliția numită USL – participând alături de PSD la lovitură de stat din 2012 contra lui Băsescu. Orientarea lor generală este mai clar și fără ambiguități pro-europeană și pro-NATO decât cea a PSD. Dacă ar fi de ales după criteriul partidelor, aș înclina spre candidatul PNL. O singură precizare: Viorica Dăncilă încearcă acum, în ceasul al 12-lea, o operațiune de schimbare la față, de „rebranding” al PSD, prin declarațiile de susținere a SUA și Israel, plus declarațiile în favoarea respectării justiției.

c) Care este gradul de risc al alegerii lui Klaus Iohannis? Dar a Vioricăi Dancila?
Nu mai suntem în 2014, să îl alegem pe primarul Sibiului ca să nu iasă nocivul și plagiatorul Ponta.
Acum dorim să nu iasă un președinte susținut de PSD, nu pentru că Viorica Dăncilă ar fi Ponta, ci pentru că în spatele ei este aceeași gașcă.
Dar cel ce trebuie să o învingă pe Viorica nu este nici el un candidat virgin, ci tocmai cel ce a exercitat funcția prezidențială ultimii cinci ani!

Înțelegeți deci dilema? Dacă nu era Iohannis, care să ne fi arătat cum se poate „domni” prin prezența ștearsă, am fi votat anti-PSD cu inima largă.

Care este riscul ca Iohannis să aibă un al doilea mandat la fel de șters? Evident, dacă ar dori, și dacă ar avea consilieri de valoare, ar putea să aibă un al doilea mandat mult mai activ. Putem spera ca în primii cinci ani a învățat ceva. Dar nu avem nici o garanție că, odată ales, nu va continuă să plece în „vacanță”, reacționand minimal la evenimentele din țară.

Ce va face Klaus în caz de conflicte majore în care România ar putea fi antrenată? Va convoca CSAT într-o săptămână după evenimente? Își va întrerupe vacanța?

Care e riscul că Dăncilă, odată aleasă, să nu o ia razna, să nu dea semnalul parlamentului dominat totuși de PSD să rastoarne guvernul Orban? Cât de fidelă va fi alianțelor cu NATO sau parteneriatului cu SUA?

Nu știm răspunsurile la toate aceste întrebări. De aceea le las deschise. Riscurile acestea există.

Ce vreau să spun în încheiere, este că nu e deloc simplu. Unul din cei doi va fi președintele României. Pe unul l-am văzut deja cum poate exercita mandatul. Pe celălalt l-am văzut într-un mandat cu răspunderi similar de mari. Nici unul din cei doi nu este începător.
(Și poate că de fapt, tocmai asta e bine. Vom avea în funcție un om cu experiență…)

Mâine, poate poimâine, vom avea o revelație și vom putea trage o concluzie clară. Sau fiecare dintre noi, indecisii, ne vom alege unul dintre criteriile de mai sus și ne vom hotărî. Inspirația ne poate lovi când nu ne asteptăm, poate chiar în cabina de vot.

Previous articlePresa, poporul și democrația
Next articleVotul n-are miros
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.