Insomnie

0
278

A început acum vreo doi ani. Indiferent la ce ora mă culcam, pe ce parte a patului mă puneam, dacă beam sau mâncam seara, dacă alergam sau mă uitam la televizor înainte de somn, invariabil mă trezeam noaptea la ora 3 dimineaţă. Fix. Puteai să reglezi ceasul după mine. Apoi stăteam treaz, uitându-mă în tavan până pe la 5 jumate. Adică cu o ora înainte de trezirea oficială, când Iphone-ul urma să ţiuie deşteptarea. Atunci, tocmai atunci, mă lovea un somn reparator şi fără vise, care era evident întrerupt de sosirea orei de plecare la muncă. La început am zis că o să treacă de la sine şi că e doar o întâmplare. Dar întâmplarea a început să se repete, noapte de noapte, până a devenit obicei.

Am început să mă plâng la unul şi la altul, şi să mă uit pe forumuri anti-insomnie. Sfaturi cu duiumul, tot mai variate, toate presupuse să mă facă om înapoi. Ceaiuri de tot felul, româneşti sau chinezeşti, pilule chimice sau naturiste, yoga, meditaţie transcendentală, rugăciuni rituale, alergat pe afară, făcut dus scoţian înainte de pat, mers la sala de forţă, partide de sex sălbatic, programare neuro-lingvistică, cititul ritual al Coranului sau al Bibliei (conform cu orientarea confesională a respectivului forum. Interesant că pe forumurile ateiste nimeni nu mi-a sugerat să citesc Darwin sau Marx pentru relaxare, toţi mă trimiteau la pilule…). Apoi sfaturile de prim ajutor contra insomniei – ce să faci când te-ai trezit în mijlocul nopţii. Să numeri stelele (dacă ai noroc de o noapte senină). Să numeri până la un milion. Să numeri invers, de la un milion la zero. Să înmulţeşti, să împarţi, să extragi radical, să calculezi logaritmi, sau să numeri atentatele teroriste de la Charlie Hebdo încoace…

La fiecare trezire, incercam să nu îi deranjez pe ai casei, care sforăiau duși. Singurul sensibil la suferința mea era tot caţelul, care venea lângă mine, oriunde mă aflam. Daca eram în pat, începea să îmi lingă picioarele. Daca plecam la bucătărie să îmi fac un ceai, venea după mine. Ieșeam afară în mijlocul nopții, să mă plimb pe strada pustie, ieșea și el.

Am mers la medic, să îmi fac analize, poate oi avea vreo tumoare pe creier sau altă boală gravă. Nimic de genul ăsta. Analize perfecte (cel puţin după ştiinţa de astăzi). Mi s-a prescris o pilula. Am decis să iau numai jumătate, cu multă apă. Un sfert de oră mai târziu, m-am dus împleticit spre pat şi am căzut fără să ştiu de mine. Dormeam! Atâta doar că a două zi m-a durut capul ore în şir. Mda, scapi de dracul şi dai peste tac-su. Nu, merci. Next!

La recomandarea unui alt prieten, m-am dus în oraşul chinezesc din Montreal. Acolo un nene cu halat alb, micuţ şi cu ochii oblici m-a pus să scot limba, mi-a luat pulsul, a dat din cap şi mi-a zis, într-o franceză aproximativă şi cu o voce piţigăiată: “Dormir pas bien? Faire pipi trop souvent?” Băi, de unde ştie ăsta toate astea? Nu apucasem să-i zic nici bună ziua! M-a trimis în sala de aşteptare, apoi a venit peste o jumate de ora cu un braţ de ierburi uscate, rădăcini de copaci, ciuperci şi alte elemente din regnul vegetal. “Fă-ţi fiertura asta şi bea timp de 7 zile. Apoi vino înapoi”.

M-am dus acasă, am umplut vasele cu apă, am făcut fiertura. Casa se umplu de un miros indescriptibil, de nămol de Techirghiol amestecat cu rivanol şi clor. A venit însă şi momentul dramatic al degustării respectivei poţiuni. Asta a fost o adevărată încercare. Un gust şi mai greu de descris decât mirosul. O amărăciune care te scutură de sus până jos pe şira spinării, ca un şoc electric. Şi asta era doar prima sorbitură. Dar trebuia să continui aşa, să beau toată cana, şi şapte zile la rând! Am renunţat. Dar noaptea insomnia a revenit. Aşa că a doua zi, am fost băiat cuminte şi am băut toată ceşcuţa…

Culmea, insomnia şi senzaţia de “pipi trop souvent” au trecut ca prin minune. Noroiul ăla chiar funcţionează, ca să vezi! Dar a mers bine doar pentru o vreme. Câteva luni mai târziu după ce oprisem licoarea, pauzele de noapte au revenit. Iarăşi dădeam ora exactă la 3 dimineaţă. Iarăşi nervi, frustrări, yoga, rugăciuni, numărat stele (vezi lista de mai sus).

Până într-o noapte, când, în timpul dialogului obişnuit cu căţelul, mi-am zis brusc: Ei şi? Care e problema? Ia să profit de timpul asta, că oricum mă plâng mereu că nu îmi ajunge ziua pentru hobby-uri. Mereu rămân în urmă la citit. Am peste 100 de cărţi în bibilioteca pe care îmi propun să le citesc şi nu ajung. Ia să profit. Da-l încolo de somn. M-am sculat din pat şi m-am pus pe citit “Tratatul de istoria religiilor” a lui Eliade. Despre luna, soare, stele, vegetaţie şi alte chestii sfinte. Uite aşa, acuma nu mai vreau eu să dorm, poftim.

După o jumătate de ora de citit, îmi picau ochii în gură, iar peste încă cinci minute, dormeam că un prunc. Încă două – trei nopţi de tratament intensiv şi insomnia a fugit de la mine. Şi de dată asta, nu s-a mai întors. O fi plecat probabil să îşi caute alta victimă.

Aşa că acum dorm bine, dar am rămas în urmă cu cititul. Căci aşa e în viaţă, trebuie mereu să iasă altfel de cum vrei tu. Dar lasă, într-o zi o să ies la pensie, o să mă mut într-o ţară mai caldă şi o să citesc pe plajă. Am zis!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent14 Juillet
Articolul următorDatoria rea si datoria bună
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.