Lecțiile trecutului

1
129

Dictatorii acestei lumi nu au respectat niciodată diplomația ca mod de reglare a conflictelor, ci au urmat o singură regulă: legea celui mai tare. Pentru a negocia favorabil cu aceștia, liderii lumii civilizate au trebuit mereu să le vorbească pe limba lor.

Naivitatea și slăbiciunea liderilor Franței și Marii Britanii de a crede că orice dispută se poate rezolva prin diplomație a permis Germaniei lui Hitler să se transforme, în mai puțin de 20 de ani, dintr-o țară ruinată (1918) într-o putere care să domine Europa (1938). A urmat cel mai sângeros conflict din istorie (al doilea război mondial) și instaurarea comunismului în Europa de Est pentru 45 de ani.

Timp de trei ani (1941-1944), România a participat alături de Germania la războiul contra URSS, sperând să își recupereze teritoriile pierdute în 1940. Printre soldații armatei române s-a numărat și bunicul meu, care a luptat pentru o cauză pe care a crezut-o sacră – unitatea națională, înfruntând frigul, foamea, bolile, dormitul în tranșee. Acasă îl aștepta gospodăria, nevasta și cei doi copii și a sperat tot timpul ca războiul să fie scurt și să se întoarcă repede la ai săi.

În ziua de 23 august 1944, o lovitură de stat a schimbat orientarea politica si destinul României, care a devenit aliata Uniunii Sovietice și inamicul Germaniei. În acea noapte, bunicul meu a avut ocazia de a dezerta. În confuzia acelor zile, comandantul plutonului sau i-a oferit o permisie să meargă să își vadă familia. La plecare i-a spus între patru ochi: “Nu te mai întoarce. Asta e un război nebun. Până ieri trebuia să îi iubim pe nemți și să-i urăm pe ruși, astăzi e invers. Stai acasă cu ai tăi. Îți pot aranja să te pun pe lista de dispăruți”. Bunicul a plecat la ai săi, și-a revăzut familia, dar trei zile mai târziu s-a întors pe front. Locotenentul s-a mirat când l-a revăzut. “Am luptat alături de camarazii mei trei ani, nu pot să-i abandonez acum, Vom continua împreună până la capăt”. 

Mulți dintre camarazii pentru care a ales să se întoarcă au pierit în luptele din munții Tatra. Bunicul a scăpat teafăr, cu răni ușoare, și a fost trimis acasă în primavara anului 1945, sperând că în sfârșit va putea să își crească copiii în liniște. În satul natal a găsit tristețe mare, nu era familie care să nu își fi pierdut în război un frate, un tată, un fiu.

Apoi a început nebunia. Comuniștii s-au instalat la putere, cu ajutorul trupelor sovietice. Militarii români au fost dezarmați, regele a fost forțat să abdice. Mii de oameni au fost arestați – fruntași politici, profesori universitari, ofițeri, negustori, dar și țărani și muncitori care se opuneau noului regim. 

Împreună cu mulți alți români, bunicul era convins că situația asta nu poate dura. Era sigur că regele, plecat în exil, va putea să convingă Statele Unite să intervină. Celelalte state occidentale erau prea slăbite să poată să reînceapă o acțiune de anvergură pentru eliberarea Europei de Est. 

Singura speranță erau americanii.

Da, își spunea bunicul, americanii vor veni și rușii vor fi dați afară. Ordinea normală a lucrurilor se va restabili. Americanii salvaseră Europa de două ori până atunci, nu se putea să nu o salveze și a treia oară. Cu gândul asta, oamenii se încurajau unii pe alții, când vedeau toate nenorocirile care se întâmplau. “Americanii vor sosi, din clipă în clipă, și ne vor salva”. Oamenii simpli nu știau însă nimic despre înțelegerile de la Conferința de la Yalta din 1945. Au așteptat an după an sosirea trupelor care să ii scape de sovietici.

Bunicul nu a mai apucat să-i vadă pe americani venind să ne salveze. A murit în 1980, chiar în anul în care Ronald Reagan devenea președintele Statelor Unite. 

În cei opt ani de mandat, președintele Reagan și-a concentrat eforturile pentru a învinge „imperiul răului”, și a reușit ceea ce nici un alt șef de stat american nu izbutise până atunci – să îngenuncheze militar și economic colosul sovietic, să îl forțeze pe Gorbaciov să deschidă sistemul anchilozat, și să ofere astfel o șansă la libertate popoarelor Europei de Est. În 1987, în fața porții Brandenburg din Berlin, într-unul din cele mai importante discursuri din istorie, președintele american a somat conducerea sovietică să treacă de la reforme cosmetice la schimbari dramatice: 

General Secretary Gorbachev, if you seek peace, if you seek prosperity for the Soviet Union and Eastern Europe, if you seek liberalization: Come here to this gate! Mr. Gorbachev, open this gate! Mr. Gorbachev, tear down this wall!”

Ironia face ca sistemele democratice care limitează durata mandatelor liderilor săi și permit libertatea de expresie conțin în ele însele germenii potențialei auto-distrugeri. Un președinte american are la dispoziție maximum opt ani să își îndeplinească misiunea. Dictaturile și ideologiile dăunătoare nu au această problemă (Vladimir Putin de pildă domnește peste Rusia de mai bine de 18 ani. China își alege leaderul pe viață, George Soros se ocupă de manevre politice și speculații financiare de peste 40 de ani etc). Fără o inteligentă planificare pe termen lung, fără a te îngriji să lași o moștenirea politică viabilă, toate eforturile depuse într-un mandat pot fi ușor anihilate ulterior.

Președintele Reagan nu a apucat să-și vadă misiunea încheiată în timpul propriilor mandate. Căderea comunismului și desființarea Uniunii Sovietice s-au produs sub republicanul George Bush, cel care i-a desăvârșit opera. Rând pe rând, țările blocului comunist au înlăturat regimurile pro-sovietice, iar în decembrie 1991, URSS, imperiul răului, a încetat să mai existe. Astfel, Ronald Reagan s-a dovedit a fi un vizionar nu numai prin ceea ce a realizat în timpul mandatului, dar și prin asigurarea continuității în politica externă.

După 45 de ani de așteptare, lumea nouă venise iar să salveze lumea veche. Așteptarea generației bunicilor noștri se împlinise în sfârșit.

Anii au trecut, și alți președinți s-au succedat la Casa Albă. Lipsa de fermitate si pacifismul pasiv al unora a permis Iranului să-șidezvolte capacități nucleare, Chinei să devina o super putere economică, Rusiei să anexeze Crimeea, terorismului islamic să devină un pericol major pentru civilizație.

Astăzi, în 2018, lumea veche se află sub o nouă amenințare. Negându-și rădăcinile iudeo-creștine, sufocată de corectitudine politică, de relativismul moral care produce generații fără orizont, dirijată catastrofic de către elite nealese, cocoșată de o invazie migratoare tot mai greu de controlat, aflată sub asediul islamului politic, amenințată economic de China, energetic și militar de Rusia, civilizația occidentală este din nou în pericol să se prăbușească.

Și acum, ca și atunci, speranțele se leagă tot de America.

Candidatul Donald Trump a câștigat alegerile sub sloganul „Make America Great Again” și până acum, realizările sale par a se alinia acestui scop. Folosind tactici inspirate mai degrabă din Sun Tzu și Godfather decât din manuale universitare, noul președinte reașează piesele pe tabla de șah după placul său. America își recapătă vigoarea economică, puterea militară, prestigiul internațional. Ofensiva economică a Chinei pare a fi luat o pauză, Coreea de Nord pare dispusă să renunțe la arme nucleare, Iranul este pus la respect, ISIS și-a pierdut aproape complet teritoriul. Dar America nu poate redeveni cu adevărat „Great again” dacă rămâne concentrată numai pe împlinirea propriilor interese, și nu își asumă rolul de paznic al civilizației occidentale. De-a lungul actualului sau viitorului mandat, președintele Trump are datoria morală de a se ridica la înălțimea exigențelor timpurilor pe care le trăim. În discursul de la Varșovia din 2017, simțind parcă ezitările liderilor europeni, președintele american a punctat:

The fundamental question of our time is whether the West has the will to survive.  Do we have the confidence in our values to defend them at any cost?  Do we have enough respect for our citizens to protect our borders?  Do we have the desire and the courage to preserve our civilization in the face of those who would subvert and destroy it?”

Un discurs pe care mulți l-au comparat ca importanță cu discursul de la Berlin al președintelui Reagan de acum 30 de ani. Milioanele de europeni, în special cei din Est, speră că vorbele să devină fapte și nu trebuie să mai aștepte alți 45 de ani. Fie prin twitt-uri furioase, fie prin diplomație soft, fie prin acțiune militară, ne așteptăm că președintele să își ducă la îndeplinire misiunea de a reface atât America cât și civilizația europeană “great again”, să le reașeze pe temeliile libertății, securității, prosperității și moralei, și, precum Ronald Reagan odinioară, să garanteze că și succesorii săi vor continua politicile sale.

În zilele noastre inamicul nu pare atât de ușor de identificat: pe lângă puterile străine, avem de a face cu un uriaș cal troian în cetate, și anume ideologia neomarxistă și sponsorii săi, iar mandatul acestora nu expiră în 8 ani. De aceea nu este timp de pierdut. America trebuie să intervină pentru a salva încă o dată civilizația.

Mă duc mâine să depun o floare la mormântul bunicului. Ce să îi transmit din partea dvs, domnule președinte?

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSetea de normalitate
Articolul următorDatoria creativității
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.