A circulat pe Facebook, pana nu demult o caricatura. Seful unei companii de asigurari examinează CV-ul unui candidat la angajare: “Am verificat cu atentie şi tot ce ai scris aici, în CV, este fals! În consecinţă, te angajăm imediat la departamentul de marketing”.
Companiile care furnizează produse sau servicii şi chiar partidele politice au ca scop principal câştigul, iar ca mijloc de obţinere a lui atragerea de clienţi (sau alegători). Iar cel mai eficient mijloc de atragere pare să fie a-i oferi clientului ceea ce îşi viseaza cel mai mult.
Oare ce îşi doreşte însă un client (sau alegător) cel mai mult? Am fi tentaţi să credem că, pur şi simplu, ar fi interesat de adevărul despre produsele pe care le cumpărăm (sau despre partidul pe care îl vom vota) şi cunoaşterea beneficiilor şi costurilor implicate. Nimic mai fals! Majoritatea oamenilor nu sunt suporteri ai adevărului pur şi dur, ci mai degrabă ai minciunii frumoase. “Minte-mă frumos!” – este încă refrenul preferat al multor consumatori sau alegători. Câţi politicieni reuşesc să aibă succes de masă explicând oamenilor că vor trebui să muncească din greu, să facă sacrificii, să fie disciplinaţi, ca să poată prospera mai târziu? Câţi vânzători ar fi capabili să-şi comercializeze cu succes marfa dacă ar prezenta, pe lângă beneficii, şi defectele potenţiale sau riscurile asociate cu folosirea acelor produse?
Nouă, clienţi sau alegători, ne place să credem într-un viitor luminos, in Mos Craciun cel cu desaga plina, în calul troian oferit gratuit in fata portii cetatii asediate şi ne lăsăm usor orbiţi de promisiuni electorale sau de iluzia îmbogăţirilor rapide. Credem în Caritas şi alte scheme similare, deşi experienta ne arata că singurii ca cei ce se îmbogăţesc sunt cei ce vând iluzia, nu cei ce o cumpara. Credem că schimbarea unui prim ministru sau presedinte ne va aduce instantaneu pacea şi prosperitatea. Credem că putem găsi uşor case vândute de bănci de mărimea palatului Buckingham la preţ de Dollarama. Credem că putem afla secrete ale îmbogăţirii rapide plătind puţin sau chiar deloc. Credem că putem cumpăra un BMW nou nouţ cu cativa dolari pe lună. Credem, credem…
Iar cei ce vând produse şi servicii ştiu prea bine că nouă ne place să credem în El Dorado, în binele obţinut simplu, ieftin, comod. Percepţia este realitate – o vorbă atribuită lui Houdini, iluzionistul. Şi mesajele publicitare sunt construite exact să vorbească acestei capacităţi de a ne autoiluziona. Marketingul se bazează pe percepţie – nu este înşelare, căci putem afla adevărul, dacă dorim. Nu avem decat sa ne punem ochelarii si sa citim scrisul acela mic, din josul pagini….Problema este ca nu ne place adevărul, aşa că ne sunt oferite exact mesajele pe care vrem să le auzim.
Cum ar progresa însă omenirea dacă i s-ar oferi mereu numai ce vrea ea – pâine şi circ – plus iluzia că totul e OK? Masele sunt rareori purtatoare de progres. E nevoie de altceva.
Din fericire, există şi o minoritate – inovatorii sau oamenii integri – care uneori sacrifică succesul de moment pentru o idee novatoare. Adevăraţii pionieri sunt cei ce propun ceva contra curentului, la care nimeni nu s-a mai gândit sa a avut curaj să facă. Ei sunt cei ce transformă lumea. De regulă, aceştia nu sunt populari – de multe ori sunt criticaţi, bârfiţi, ba uneori închişi, ucişi, alungaţi, destituiţi. Ulterior, când se dovedeşte că au avut dreptate, sunt copiaţi de mai toată lumea, li se ridică statui şi devin eroi…unii post-mortem. Isus Cristos, Ghandi, Martin Luther King, Henry Ford, Nelson Mandela, Edison, Steve Jobs, Da Vinci au avut curajul de a oferi oamenilor “ce era bine ”, în loc de “ce îşi doreau ei”.
Pentru a inova sau a rămâne integru e nevoie, pe lângă geniu şi pasiune, şi de mult curaj, pentru a înfrunta dragostea omenirii pentru iluzie. În marketing, de pildă, ca şi în politică, surprinzător, cel mai mult am avea nevoie să ni se spună adevărul gol-goluţ. Dar câţi dintre noi ar fi gata să-l accepte?
