#Metoo-l Mioriţei şi Baltagul

0
48

Nu ştiu de când se predă balada Mioriţa în şcolile româneşti. Cert este însă că generaţiile pe care am apucat să le cunosc – bunici, părinţi, copii, nepoţi – toate s-au format cu mitul Mioriţei, considerat unul din cele patru mituri fundamentale ale românilor. Am învăţat acolo despre sinistrul complot motivat de invidie al baciului ungurean şi al celui vrâncean, împotriva chipeşului, bogatului, talentatului, harnicului şi eficientului ciobănaş moldovean. Tot acolo am făcut cunoştiinţă cu primul informator atestat în istoria naţională, oaia cea năzdrăvană, care trăsese cu urechea la urzeala conspiratorilor. Aceasta i-a oferit flăcăului nostru şansa să se salveze, informându-l despre mârşăvia care se plănuia şi invitându-l să se pregătească de ripostă.

Mitul Mioriţei, extrem de răspîndit în toată peninsula Balcanilor în diferite forme, trebuie să îşi fi avut originea undeva pe la Întorsura Buzăului, acolo unde se întretaie culturile din cele trei ţări române. După cum ştim (sau uneori ne facem că nu ştim), o conspiraţie externă nu are şanse de reuşită fără o trădare din interior. În cazul Mioriţei, duşmanul extern, cel mai probabil baciul ungurean are nevoie de colaborarea celui intern, cel vrâncean pentru a-i izbuti odioasa manevră.

Stupoarea însă se instalează când aflăm că nerecunoscătorul ciobănaş neglijează buletinul informativ primit de la oaie şi acceptă cu seninătate înfrângerea terestră, fiind convins că nu te poţi împotrivi soartei şi preferând o revanşa cosmică, adică pe lumea ailaltă. El alege abandonul fără luptă spre a se uni cât mai rapid cu natura. Pentru el resemnarea terestră nu este nimic altceva decât accesul accelerat la transcendenţă. Refuzând rezistenţa, el lasă judecata şi răzbunarea pe seama divinitaţii, preferând asumarea rolului de victimă.

Oare să aibă acest mit vreo influenţă asupra noastră, ca indivizi sau naţiune?

Să privim în jurul nostru: la servici, la şcoală, la televizor, în discuţiile diintre vecini, pe Facebook. Cred oare românii în conspiraţia universală, în care ei joacă invariabil rolul victimei? Cred. Nu aveţi decât să citiţi forumuri sau ziare: dacă ceva merge prost în ţara asta de vină sunt mereu alţii, cei care complotează 24 de ore din 24 contra noastră. Iar duşmanul extern are invariabil un cap de pod înăuntru. Nu contează că suntem de dreapta sau de stânga – toţi credem într-o formă a conspiraţiei: noi avem oile cele mai frumoase, suntem cei mai talentaţi şi inteligenţi, avem cei mai buni medici, chimişti, informaticieni etc, şi am fi cu siguranţă şi cei mai prosperi de pe planetă sau din Univers dacă Baciul extern (evreii, masonii, iezuiţii, americanii, ruşii) nu ar manevra continuu contra noastră şi dacă nu s-ar găsi trădătorii dinăuntru care să ajute vrăjmaşul.

De ce oare avem tendinţa de a crede în complotul universal? În afară de faptul că ne absolvă de responsabilitate, mitul conspiraţiei are rolul de a da un chip răului. În perioadele dificile ale istoriei, când societatea trece prin restructurări profunde, suntem de obicei rezistenţi la schimbare. Atunci apare nevoia de un ţap ispăşitor, de o exorcizare a răului, avem nevoie ca răul să se încarneze în cineva. Pentru că răul este mai uşor de suportat dacă are o explicaţie. Mai rău decât răul este răul neînţeles.

Şi poate că pe undeva avem niţică dreptate – complotul sau comploturile pot fi reale, iar complicii interni sunt şi ei pe acolo. Mereu se găseşte cineva care trădează şi se aliază cu străinul – ba cu Soros, ba cu Putin, ba cu UE, ba cu Zmeul Zmeilor. Da, comploturile pot fi reale, chiar dacă nu neapărat în forma sau cu amploarea pe cere le găsim în imaginarul colectiv. Oricât am vrea să îl credem pe George Soros doar un bătrânel inofensiv, este o realitate că fundaţiile sale au contribuit la modelarea opiniilor multor generaţii. Oricât am vrea să-l ignorăm, serviciile de spionaj ale unor puterii străine acţionează pe teritoriul ţării noastre. Dar nu asta este problema.

Adevărata problemă este lipsa noastră de reacţie, resemnarea necondiţionată, abandonul fără a trage un glonţ, care ne vine de la atitudinea ciobanului mioritic, cel care se lasă în voia soartei. Acest mit este extrem de puternic înrădăcinat în psihicul nostru. Asta ne face să nu credem că putem birui, că nu putem deveni campioni mondiali, că nu putem să învingem decât dacă alţii ne dau voie. Ne place sau nu, cărăm resemnarea ciobanului moldovean în genele noastre. Ascultaţi în jur şi veţi auzi:

Ce să-i faci, asta e! Nu putem schimba noi lumea. Asta e soarta noastră, să suferim, capul plecat sabia nu îl taie. E Putin. E Soros. E Mossad. E CIA. Sunt Iluminati sau Intunecati. Nu avem ce face. Ce rost are să încercăm?”.

Aşa că răbdăm continuând să acumulăm frustrări şi să încasăm înfrângeri.

Şi intra în scenă Baltagul.

Baltagul reprezintă încercarea lui Sadoveanu de a rescrie mitul Mioriţei, de a schimba finalul fatalist, implicit de a rescrie credinţele intime ale poporului român. Sursa de inspiraţie pentru Baltagul este străvezie. Şi aici este vorba de trei ciobani, de un complot şi de o moarte violentă. De comuniunea cu natura şi de un câine credincios. Dar mai avem şi altceva.

Dacă ciobănaşul moldovean îşi acceptă soarta cu seninătate, Vitoria Lipan, nevasta celui asasinat, nu o va face. Vitoria alege să lupte, pentru că Vitoria crede în dreptate. Da, ciobanul ucis nu mai poate fi reînviat. Se va integra cu natura, aşa cum a făcut şi prototipul său mioritic. Dar complotiştii nu vor scăpa, ei trebuie să fie pedepsiţi. Pentru Vitoria ordinea universului trebuie menţinută prin dreptate.

Aici nu avem parte de o răzbunare din ură. Vitoria luptă pentru ca Mioriţa să aibă un alt final, iar generaţile care vor urma să aibă un alt exemplu de urmat.

Resemnarea în faţa răului nu este semn de înţelepciune, ci de laşitate. Codul nostru genetic trebuie rescris. Ajunge cu fatalismul. Da, ştiu, sună mai mult a Vechiul Testament – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţă pentru viaţă. Mila şi iertarea creştină nu se acordă însă niciodată gratuit, fără pocăinţa celor vinovaţi.

Şi acum ajungem la doamna profesoară de română care doreşte că Baltagul să fie scos din programa şcolară şi înlocuit cu Harry Potter şi alte povestiri universale. Da, este adevărat că Baltagul este o lectură grea. Da, Baltagul conţine scene de violenţă. La fel ca şi Mara lui Slavici. Ca şi Biblia sau chiar ca Harry Potter. Şi mai ales, ca şi viaţa. Există violenţă în familie, pe străzi, în lume. Există războaie şi atacuri teroriste. Simpla renunţare la Baltagul, nu aduce în mod miraculos dispariţia violenţei. Deci nu ăsta este motivul adevărat pentru care este contestat.

Destul de ironic sa îl vezi pe Sadoveanu contestat de moderniştii globalişti de astăzi. Iar motivul nu este biografia autorului, un scriitor extrem de talentat, dar cu un traseu politic foarte sinuos, un răsfăţat al regimului comunist instalat cu forţa în România. Progresiştii de astăzi au ca iluştrii înaintaşi pe legionarii care i-au ars cărţile în piaţa publică, pentru combaterea literaturii “periculoase”.

Atunci de ce deranjează Baltagul? Pentru că acolo este vorba de o femeie care este capabilă să rămână fidelă soţului său, chiar dacă acesta este uneori violent. O femeie credincioasă, care nu pleacă să îşi caute soţul până nu posteşte de 12 ori, cerând călăuzire divină. O femeie care nu este dispusă să arunce la gunoi legământul sacru al căsătoriei. O femeie plină de stăruinţă şi răbdare, care luptă pentru credinţă, adevăr şi dreptate. Victoria Lipan nu este o vedetă Hollywoodiană care după ce va fi devenit milionară să iasă la rampă pentru a-şi denunţa soţul abuziv. Ea nu este o victimă care să ceară compensaţii materiale sau morale, ci o învingătoare, care îşi rezolvă singură problemele. Asta este de fapt ceea ce deranjează. Vitoria Lipan este o femeie, nu o feministă.

Da, dragi progresişti, putem citi texte dure fără că duritatea să devină parte din noi. Mii de tineri trecuţi prin şcolile româneşti au citit Baltagul şi totuşi nu şi-au bătut nevestele. Sunt mai degrabă tentat să cred că mulţi din cei ce îşi bat nevestele nu au citit mare lucru la viaţa lor.

Ce doresc progresiştii noştri de la programa şcolară? Continuarea #Metoo-lui mioritic. Resemnare şi autovictimizare în faţa complotiştilor externi şi a trădătorilor dinăuntru. Să stăm cuminţi, cu braţele încrucişate şi să aşteptăm ca alţii să decidă pentru noi. Alţii să ne impună cum şi în ce să credem.

Nu, merci, ajunge cu Mioriţa şi finalul ei fatalist.

Avem nevoie de o Mioriţa 2.0. Scuzele mele, doamna profesoară, dar Baltagul trebuie studiat cu pixul în mână. Poate că aşa vom învăţa să ne trezim din somnul cel de moarte şi să oferim complotiştilor si trădătorilor riposta pe care o merită.


DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPuterea proştilor
Articolul următorFascinația comunismului
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.