Duminică, pe la 11 dimineaţa. Căldură mare, multă umiditate, tipic pentru Montreal la început de vară. E una din acele zile în care pare că te afli la tropice, transpiri stând degeaba. Afară sunt peste 30 grade la umbră: câte ar fi la soare nu mai contează, doar nu eşti nebun să stai în soare pe vremea asta. Înăuntru, masinăria de aer climatizat duduie din toate motoarele: se căzneste să ne ţină la 24 de grade, scoţând umezeala dinăuntru, ca să putem respira un pic. Căţelul, de obicei lăţos ca o oaie, a fost tuns cazon ca să poată trece mai uşor prin cuptorul verii. Acum moţăie pe parchet, în aşteptarea plimbării zilnice, atunci când stăpanul s-o îndura să-l scoată afară. Numai că stăpanul vede lucrurile altfel; pentru el este o zi numai bună pentru a zace în casă, a citi vreo carte uitată pe noptieră şi a bea nişte bere rece. O zi ideală pentru a nu face nimic.
Deodată, căţelul ciuleşte o ureche, apoi mârâie nervos şi începe să latre. Simte că cineva dă târcoale pe afară. Nu s-a înşelat: Bing-bang, bing-bang – la uşa de la intrare… Încerc să îmi imaginez cine ar putea fi nefericitul nevoit să iasă din casă pe canicula asta şi ce motivaţie puternică trebuie să fi avut. Cu greu mă ridic din fotoliu, mă adun un pic, pun un tricou pe mine şi mă târăsc să deschid, să văd cine e temerarul. Iată, e vecina de la parter (eu stau la etajul doi). O tipă de vreo 60 şi ceva de ani, nu departe de pensie, care locuieşte singură în garsoniera de dedesubt. Născută-crescută în Montreal, din părinţi irlandezi. Mă salută şi îmi zâmbeşte. E clar, vrea ceva! Îi răspund la salut, dar nu la zâmbet. Are o problemă, vrea să facă un duş rece şi constată că apa i se scurge pe alături. Problema majoră, trebuie să recunoaştem, pe o aşa căldură. Ridic sprâncenele: Cum pot să o ajut? Vrea să vină să facă duş la mine? Chicoteşte: Oh, nu, desigur. (dar probabil că i-a trecut şi asta prin cap). A chemat instalatorul să repare scurgerea, dar acesta nu a găsit robinetul “main”-ul, cel care “taie” intrarea principală de apă, aşa că a trebuit să cheme şi oamenii de la primărie că să oprească alimentarea de unde ştiu ei.
Tot nu pricep ce vrea de la mine…O întreb din ochi: Aşa, şi ? Unde e problema mea? Nu mă pricep deloc la instalaţii… A, nu e vorba de asta! Dacă pot să îi traduc, să se înţeleagă cu domnul trimis de la primărie… Că ea, săraca femeie, născută şi crescută în Montreal, nu înţelege franceză – afară de Bonjour şi Merci, nu a studiat mai departe… Iar instalatorul trimis de primărie, şi el născut-crescut în Montreal, dar din părinţi francofoni, nu ştie nici el o boabă engleză. Iar de vorbit cu mâinile, cum ar face lumea civilizată, este, să recunoaştem, o crimă pe căldura asta!
Bun aşa – îmi zic. Ce noroc că doamna are un vecin emigrant să o scoată din impas! Altfel, interacţia dintre doi bieţi canadieni nativi se sfârşea printr-o nouă bătălie politică pe tema limbilor oficiale! Îmi trag pantalonii pe mine (din politeţe, nu din necesitate), ies din apartament, stau afară, în căldură şi umezeală, şi traduc de zor din franceză în engleză şi invers, pentru ca producţia să nu sufere şi societatea multicultural dezvoltată să avanseze spre cele mai înalte culmi…. Lucrurile încep să se clarifice, instalatorul trece la treaba, eu rămân pe poziţie, în caz de urgenţă…Din când în când mai intru în casă să mai iau o înghiţitură de apă rece, sub privirile mirate şi oarecum decepţionate ale căţelului, şi apoi, înapoi la treaba!
În plină muncă de traducere, îmi trece prin cap cum ar arăta situaţia asta în Târgu Mureş de pildă, dacă ungurul Janosz şi românul Octavian ar trebui să cheme vreun emigrant pakistanez sau chinez să îi ajute să se înţeleagă între ei, în ţara lor natală. Dar aici nu suntem în retrograda, corupta şi naţionalista Românie, ci suntem în Canada, unde toţi avem drepturi, incusiv dreptul de a nu vorbi altceva decât limba maternă. Doar dacă eşti băştinaş, desigur, pentru emigranţi regula asta nu se aplică.
După vreo oră şi ceva, iată! – treaba e gata, toată lumea e mulţumită şi pleacă acasă, cu sufletul împăcat. Vecina poate face un duş răcoritor, instalatorul, fiind sindicalizat, va fi plătit dublu pentru că a muncit duminică, iar emigrantul e fericit că a mai prestat o oră de benevolat în folosul comunităţii. Numai căţelul e cam nemulţumit, pentru că i s-a luat din timpul de plimbare.
