Cioburi de statui

0
60

Citiţi cărţile vechi, cât mai puteţi. Mergeţi şi vizitaţi muzeele, cetăţile, bisericile, câtă vreme mai există. Pentru că rescrierea istoriei a reînceput sub ochii noştri. De data asta, în Occident.

Atât generaţia mea cât şi cea a copiilor mei am crescut cu filmele lui Walt Disney. Eu cu Bambi, Pinocchio, Cărţile Junglei, Pisicile aristocrate, iar ei cu toate acestea plus producţiile mai târzii precum Regele Leu, Pocahontas, Mulan. Pentru noi, filmele lui Disney reprezintă o parte importantă a copilăriei noastre.

Dar într-o zi, acum vreo 5 ani, copilul vine de la şcoală contrariat. Tocmai a învăţat la orele de istoria artei că Walt Disney a fost un rasist, un misogin şi un islamofob, un reprezentant al imperialismului american. Vezi Doamne, în filmele lui, negri sau femeile erau mereu prezentaţi în roluri inferioare, iar în “Aladin” islamul ar fi fost pus într-o lumină nefavorabilă. Un artist care a murit în 1966, înainte ca toţi războinici justiţiei sociale de astăzi să se nască, este judecat după standardele îndoielnice ale unei subculturi de stânga, pentru simplul fapt de a fi trăit ancorat în realităţile timpului său.

Iar Walt Disney nu este singurul. Generaţii întregi de artişti, scriitori, oameni politici sau militari sunt analizaţi astăzi la microscop, operele lor puse la index, biografiile murdărite. iar statuile dărâmate. Dacă v-a trecut prin minte vreo paralelă cu dărâmarea statuilor din Iraq de către soldaţii lui Isis, veţi observa că în esenţă, este vorba de acelaşi fenomen: terorism cultural, manifestat prin impunerea cu forţa a unei anume viziuni asupra istoriei.

Fenomenul nu este deloc nou. Winston, personajul central din distopia lui Orwell, “1984”, lucra la Ministerul Adevărului, având o funcţie foarte importantă: aceea de a rescrie, zilnic, conţinutul ziarelor vechi, care trebuiau actualizate pentru a reflecta în permanentă linia curentă a Partidului. Orice urmă de erezie doctrinară trebuia eliminată, nu doar din prezent, ci şi din trecut. Oricine ar fi consultat ziarele vechi trebuia să găsească acelaşi lucru – că Partidul şi Marele Frate au avut dintotdeauna dreptate. Că şirul aparent fără noimă a evenimentelor istorice a avut mereu, în mod dialectic, un singur punct de convergenţă: societatea de astăzi, Marele Frate fiind o necesitate istorică. Bineînţeles, Winston îl ura pe Marele Frate şi nu credea în sistem, dar nu avea de ales, trebuia să se conformeze. Precum mulţi alţi cetăţeni nevoiţi să trăiască în dictatură, Winston îşi face datoria conştiincios faţă de Partid, cel puţin în aparenţă. Trăieşte cu speranţa că alţii se vor revolta într-o zi şi va scăpa de tiranie. Alţii, niciodată el. În aşteptarea miracolului care nu mai vine, Winston îşi face datoria conştiincios, oră de ora, ştergând cu buretele vechiul trecut şi reinventând un altul.

Sub pretextul comiterii unor acte de reparaţie şi de justiţie socială, în Occidentul de astăzi stânga auto-numită progresistă a declarat război culturii şi stiinţei. Din ce în ce mai multe cărţi sunt mai întâi criticate, apoi etichetate drept „opresive”, iar în curând, le vom vedea interzise sau arse în piaţa publică, iar filmele „ofensatoare” – adică cele ce descriu istoria lumii aşa cum a fost ea – retrase de pe piaţă şi puse la index. Dintr-odată, Mark Twain, Shakeaspeare, Dickens, Chaplin şi alţii se transformă, din idolii copilăriei multora, în nişte exponenţi ai tiraniei de care trebuie să uităm cât mai repede. Aici nu mai este vorba de „political correctness”. Aceea a fost prima fază. Acum s-a trecut la faza a doua a neo-marxismului, la lupta deschisă pentru lichidarea duşmanilor de clasă, este neo-stalinismul care survine după neo-marxism. Pentru cei care abia acum încep să întelega ce este corectitudinea politică a început în America sub forma grijii pentru protecţia unor categorii defavorizate, iar la răspândirea ei, conştient sau nu, am participat cu toţii, închizând ochii la îmbulzeală agresivă pentru ocuparea spaţiul public a tot mai multor minorităţi reale sau inventate. Politica corectă culminează însă cu transformarea „free speech”-ului în „hate speech” şi etichetarea oponenţiilor cu stigmatul „X-ofob” – unde X ia tot mai diverse valori.

Faza în care ne aflăm acum, cu interzicerea filmelor, cărţilor şi dărâmarea statuilor, seamănă perfect cu faza de ascensiune a nazismului şi comunismului. După ce au activat o vreme în ilegalitate, pretinzând că reprezintă interesele unei clase oropsite (muncitorul german şi respectiv proletariatul), aceştia au pus mâna pe putere şi au început ingineria socială, distrugerea fizică şi ideologică a dusmanillor, ştergerea memoriei publice, rescrierea istoriei, confiscarea averilor. Cărţile au fost arse şi puse la index, timbrele confiscate, bisericile dărâmate, oamenii cu carte au făcut puşcărie şi au fost trimişi la re-educare forţată. Şi ei, comunişti sau nazişti, o făceau cu aceeaşi legitimitate autoproclamată şi cu aceeaşi superioritate morală auto-asumată precum progresiştii occidentali de astăzi. Şi ei au beneficiat de complicitatea tăcuta a majorităţii, de „sancta simplicita” a idioţilor utili, care cred că contribuie la binele comun punând şi ei o mână de vreascuri pe rugul aprins, sau înfierând public „retrograzii” care se opun „progresului”. Şi ei au exploatat la maxim colaborarea involuntară a unora ca Winston, care nu credeau în sistem, dar se conformau,

Ce sfat va dau acum, tututor prietenilor mei. Serios. Citiţi cărţi vechi, din acelea dinainte de Guttenberg sau de apariţia internetului. Salvaţi-le pe hard disk, nu în “cloud”, şi ascundeţi-le prin beciuri şi poduri. Salvaţi filmele lui Disney, cele de dinainte de anul 2000. Mergeţi şi vizitaţi muzeele, cetăţile, bisericile, câtă vreme mai există. Faceţi poze cu ele. Păstraţi memoria publică, păstraţi istoria autentică, învăţaţi-i pe copii voştri biologia adevărată, amintiţi-le ce înseamnă o mamă şi un tată. Să aveţi ce povesti mai târziu, când uraganul va trece, vremurile normale se vor întoarce şi va trebui să reconstituim adevărul din bucăţi, din cioburi de statui şi fragmente de carte arsă. Pentru că, aşa cum stau lucrurile astăzi, dacă nimeni nu face în continuare nimic, vom asista neputincioşi la căderea civilizaţiei Ocidentale, dărâmată nu de vreo invazie externă, ci de barbarii din interior.

Totuşi, ma intreabă cineva: cum se împacă rescrirea istoriei cu libertatea de expresie pe care stânga o invocă mereu atunci când îşi insultă adversarii?

Nu va faceţi griji, aceste libertăţi vor rămâne acolo. Cum unde acolo? Pe hârtie, unde le şade cel mai bine. Cei ce au trăit perioada comunistă îşi aduc bine aminte.

Şi atunci puteai, teoretic vorbind, să critici politică partidului, ba chiar şi pe secretarul general. Era un drept garantat chiar în statutul PCR. Doar că, dacă o făceai o dată, nu mai apucai să o faci a doua oară. Pentru că dovedeai prin asta că eşti un duşman al poporului, că aveai interese ascunse, că eşti o unealtă a imperialismului. Iar legile împotriva celor ce unelteau aveau precedenţă asupra dreptului de a critica.

Şi în comunism aveai voie să crezi în Dumnezeu şi să mergi la biserică. Libertatea conştiinţei era garantată prin Constituţie. Dar dacă o faceai, dovedeai că eşti un retrograd, un bigot, un obscurantist, care nu şi-a însuşit doctrina cea mai avansată a omenirii, materialismul dialectic. Primeai pe frunte o eticheta imposibil de dezlipit, iar de acum încolo, accesul la poziţii sociale mai înalte, sau măcar decente, ţi-era interzis pe viaţă.

Se apropie vremuri similare cu cele comuniste, de dată aceasta în Occident. S-a început subtil, cu apelul la milă şi toleranţă faţă de minorităţile defavorizate. S-a cerut egalitate pentru toţi. La început, a fost vorba despre femei. Apoi despre minorităţi rasiale. Apoi s-a extins la altfel de minorităţi şi la alte categorii sociale, la cei cu diverse orientări sexuale, la cei de religie islamică şi la cei care nu se simt bine cu sexul lor biologic. Şi treptat, de dragul de a tot proteja pe cei puţini şi oropsiţi, (uneori chiar împotriva dorinţei lo) s-a creat o nouă cultură, a interzicerii gândirii şi exprimării ideilor contrare. Nu se punea problema de limitare a libertăţii de exprimare, Doamne fereşte! La fel ca şi pe vremea comunismului, acele drepturi vor rămâne atârnate prin diverse texte de legi. Doar că, dacă pui la îndoială dogmele la modă, dacă opiniile tale nu coincid cu cele oficiale, nu mai eşti un om liber, ci un om periculos, unul care răspândeşte ura şi dezbinarea. Din minorităţi asuprite ce trebuiau iniţial protejate, acele grupuri sociale au devenit unelte ale controlului, fire ale pânzei de păianjen, ale lanţului care se strânge în jurul nostru. Libertatea va rămâne în picioare: libertatea de a nu gândi şi a nu te exprima altfel decât cum ni se cere. Poliţia gândirii, ajutată de milioanele de troli anonimi şi idioţi utili, gata să toarne şi pe mama şi pe tata pentru un pumn de dolari sau uneori doar pentru mândria de a fi consideraţi oamenii cauzei, ne va controla activitatea, deplasările, prietenii, cărţile din bibiloteca, gesturile, click-urile şi like-urile de pe Facebook. În cele din urmă, obosiţi de a fi mereu prudenţi, de a ne feri mereu de falşi prieteni sau de informatori ai sistemului, vom sfârşi precum acelaşi Winston, din „1984”. Ne vom da seama ce prostie este să ţii cu înverşunare la libertatea ta. Vom ajunge să îl iubim şi noi pe marele Frate, exact înainte de a fi complet anihilaţi.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMatematica și căsătoria
Articolul următorŞah politic corect
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.