Haide să vă spun de ce nu ajungem cu toții Shakeaspeare, Beethoveen, Cervantes, Eminescu sau Dostoyevsky.
Nu, nu e că nu avem talent sau educație. (Da, recunosc că și asta contează. Mai ales talentul. Măcar un pic). Dar dacă stai să te gândești bine, mulți dintre noi au avut condiții de start mult mai bune decât respectivii. Ne-am născut în case electrificate, cu apă curentă, ne-am trezit la viață cu biblioteci moștenite de la părinți, am fost vaccinați la timp, școlarizați de mici, iar de vreo 20 de ani încoace ne-am pomenit și cu internetul, cu wikipedia, cu amazon și librării online de unde putem să ne informăm în câteva clickuri despre orice subiect și putem citi acasă, fără să ne mișcăm din pat, practic orice carte scrisă în toată istoria lumii. Și nici de talent nu ducem lipsă, cu toții avem sclipiri de geniu din când în când.
Am avut un start mai bun decât ei, cei enumerați mai sus. E suficient să mă gândesc că unul a fost surd, altul epileptic, altul a scris cu o singură mână, după ce cealaltă ii fusese rănită grav în bătălie, mai toti au făcut războaie sau puscărie sau au suferit de foame. E suficient să mă gândesc că au scris sau compus la lumina lumînărilor de ceară, nu au scris la tastatură de MacBook de unde să poată corecta când au chef, ci cu pană de gâscă, e suficient să mă gândesc că nimeni nu le-a dat subvenții și nu i-a înscris în vreo asociație de cultură care să le dea burse pentru debut. Au făcut-o așa, de capul lor, după ce se întorceau de la munca de peste zi.
Nu ajungem ca ei pentru că e mai comod să tragem mâța de coadă, să pierdem vremea cascând ochii la televizor la bancuri proaste și la reclame de chiloți de damă, să ne holbăm la pozele cu fripturi și prăjituri cu care își fac selfie amicii în vacanță. Pentru că ne mănâncă grija că Trump bea Coca Cola la masa de seară, că Hillary Clinton poartă perucă sau că Oprah e grasă. Pentru că ne revoltăm că Zuckerberg ne cenzurează opiniile, în loc sa îi pupăm mâna că ne invită politicos să luăm o pauză de la programul de imbecilizare.
Nu ajungem ca ei, pentru că lenea și comoditatea sunt prea puternice, iar disciplina pe care o presupune construirea unei opere de viață este chinuitoare, și că „nu merită efortul”. E mai simplu să zici „pas”. E mai simplu sa trăiești cu telecomanda în mană.
Vă place viața pe care o trăiți? Puteți spune că lăsați ceva bun după voi astăzi când vă duceți la culcare? Putem face măcar o zecime din ce au făcut „titanii”?
Nu ajungem ca ei pentru că ne pierdem vremea chiar acum, citind prostiile scrise de unii ca mine. Hai, cărați-vă de aici și apucați-vă de trăit viața! Destinul vă așteaptă de ani buni și începe să își piardă răbdarea!
