Ură, referendum și post modernism

0
121

În aceste zile în România nu are loc o nici o dezbatere pe tema familiei, cum ați putea crede, ci o sfâșiere reciprocă între două tabere ireconciliabile. Poate că 2% dintre ideile vehiculate astăzi constituie argumente pertinente, însă restul de 98% sunt numai insulte, intoxicări, minciuni, manipulări și sofisme. În fond, dacă am sta să analizăm, am observa că fiecăreia din cele două tabere îi este frică de ceva. De ce anume?

Tabăra pro-referendum este probabil speriată de turnura pe care a luat-o în Occident ideologia drepturilor omului, și dorește să se protejeze, preventiv. Și are dreptate în felul ei – în Occident legalizarea mariajului homosexual nu a fost decât un prim punct îndeplinit dintr-o agendă mai largă – problema identității de gen și orientării sexuale a coborât la nivelul școlii primare, iar corectitudinea politică de astăzi a ajuns să semene tot mai mult cu lumea lui Orwell. Astfel, dacă o persoană trans (de pildă un bărbat care se simte femeie) pretinde să fie numită Fecioara Maria în loc de Feciorul Marin, nu poți să o/îl contrazici pentru că îi rănești sentimentele…așa că trebuie să privim în altă parte si să ne facem că problema nu există. Speriați că după o eventuală viitoare introducere a căsătoriei universale pe ușa din dos (de pildă pe cale parlamentară), România ar putea urma același traseu, susținătorii familiei preferă să sufle în iaurt, insistând pentru introducerea în Constituție a sintagmei „bărbat și femeie” care să înlocuiască expresia actuală, cam vagă, de „soți”. 

De partea cealaltă – fricile celor ce insistă pentru boicot sunt și ele variate – activiștii LGBT fac presiuni pentru recunoașterea căsătoriei, alții se tem de o manevră de confiscare a legitimității referendumului de către Dragnea și PSD (chair dacă referendumul nu a fost inițiat de el), alții văd în el o manevră de consolidare a poziției Bisericii Ortodoxe în societate, iar majoritatea oponenților spun că acest referendum se ține în pripă, într-un moment în care societatea nu este pregătită pentru o astfel de dezbatere, sau că țară are multe alte probleme mai importante pe cap. Aceștia din urmă spun deseori: „Acum nu era momentul”…

Ba da. Este momentul. Indiferent cum se termină. Cu sau fără cvorum, cu DA sau cu NU. Altfel discuția se prelungea indefinit și ar fi ocupat o parte importantă a campaniei electorale din 2020. Atunci referendumul ar fi fost cu adevărat „al lui Dragnea”, așa cum din păcate referendumul pentru 300 de parlamentari a fost considerat „al lui Băsescu”, pentru că a coincis cu alegerile prezidențiale din 2009 (de aia nici nu a avut aceeași credibilitate).

Asadar, ziua de 7 Octombrie o să treacă. Paradoxal, oricare ar fi rezultatul votului, după 7 Octombrie nici un mariaj non-binar din România nu va fi desființat. Niciunei persoane nu i se va retrage vreun drept pe care îl avea deja. Nimeni nu va vâna minoritari sexuali pe străzi și nici nu vor fi amendați. România nu este totusi ISIS.

De asemenea, nici o religie orientală nu va putea pretinde poligamia pe baza Codului Civil sau Constituției. Egalitatea dintre bărbat si femeie – un principiu atât de drag progresismului (ca și creștinismului dealtfel) va rămâne în picioare. Aceasta dezbatere, legitimă sau falsă, se va încheia.
Alta este problema care mă framanată: Despre ce ne vom mai certa atunci?
Pentru că problemele familiei nu vor dispărea. Vor continuă să existe copiii fără părinți, plecați la muncă în afară, dar și părinți care își vor avorta sau abandona copiii. Violențele verbale și fizice din familii, tradiționale sau nu, vor continua. Vom avea parte de divorțuri superficiale. Aș dori să văd Coaliția pentru Familie că se va ocupă și de toate acestea cu același zel cu care a cerut referendumul.
După 7 Octombrie, ne rămâne să mergem la vot, să dăm jos alianța PSD – ALDE care ruinează România și să fim exigenți cu partidele favorite (PNL, USR, PMP, sau cine s-o mai găsi). Să ne unim forțele pentru a construi odată acele spitale prea mult invocate, acele șosele și trenuri atât de necesare, acele școli performante, să simplificăm birocrația, să reducem corupția. Adică ne rămâne să construim în sfârșit România modernă, măcar în ceasul al doisprezecelea.
Nu merge post-modernism înainte de a avea modernism. Asta nu au priceput Uniunea Europeană sau  ONG-urile. Drepturile maritale ale minoritaților non-binare sunt un lux oferit de o societate ajunsă deja la prosperitate, care are majoritatea problemelor economice și structurale rezolvate. Noi nu suntem încă acolo. 
Pe cât de mare susținător ar referendumului sunt azi, pe atât voi milita după 7 Octombrie pentru a ne apucq de rezolvarea altor probleme: șosele bune, autostrăzi, trenuri de mare viteză, birocrație simplificată și servicii guvernamentale informatizate, de copiii abandonați, de orfani și de săraci, de familii dezbinate de violență, de droguri.
Nu sunt adept al post-modernismului occidental, dar parcă nici pre-modernismul nu mă încântă. 
Ne apucăm odată să aducem România în secolul 21?
Sau plăcerea de a ne urî va fi mai mare decât nevoia de a face ceva bun împreună? Și vom inventa noi motive de a ne certa și a nu construi nimic?
Iisus ne-a învățat: „Iubește pe aproapele tău”. Nu ne-a spus însă pe cine să urăm. Dar intuiesc cum ar fi trebuit să fie continuarea firească. „…Și urăște-l pe departele tău”. Atunci ne va fi ușor să facem binele celui de aproape și greu să facem răul celui de departe.
Adevărată alegere are loc după 7 Octombrie. Haideți să nu mai dăm greș încă o dată!

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSperanțe și un pic de fotbal
Articolul următorDietă, șah, nebunie
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.