În aceste zile în România nu are loc o nici o dezbatere pe tema familiei, cum ați putea crede, ci o sfâșiere reciprocă între două tabere ireconciliabile. Poate că 2% dintre ideile vehiculate astăzi constituie argumente pertinente, însă restul de 98% sunt numai insulte, intoxicări, minciuni, manipulări și sofisme. În fond, dacă am sta să analizăm, am observa că fiecăreia din cele două tabere îi este frică de ceva. De ce anume?
Tabăra pro-referendum este probabil speriată de turnura pe care a luat-o în Occident ideologia drepturilor omului, și dorește să se protejeze, preventiv. Și are dreptate în felul ei – în Occident legalizarea mariajului homosexual nu a fost decât un prim punct îndeplinit dintr-o agendă mai largă – problema identității de gen și orientării sexuale a coborât la nivelul școlii primare, iar corectitudinea politică de astăzi a ajuns să semene tot mai mult cu lumea lui Orwell. Astfel, dacă o persoană trans (de pildă un bărbat care se simte femeie) pretinde să fie numită Fecioara Maria în loc de Feciorul Marin, nu poți să o/îl contrazici pentru că îi rănești sentimentele…așa că trebuie să privim în altă parte si să ne facem că problema nu există. Speriați că după o eventuală viitoare introducere a căsătoriei universale pe ușa din dos (de pildă pe cale parlamentară), România ar putea urma același traseu, susținătorii familiei preferă să sufle în iaurt, insistând pentru introducerea în Constituție a sintagmei „bărbat și femeie” care să înlocuiască expresia actuală, cam vagă, de „soți”.
De partea cealaltă – fricile celor ce insistă pentru boicot sunt și ele variate – activiștii LGBT fac presiuni pentru recunoașterea căsătoriei, alții se tem de o manevră de confiscare a legitimității referendumului de către Dragnea și PSD (chair dacă referendumul nu a fost inițiat de el), alții văd în el o manevră de consolidare a poziției Bisericii Ortodoxe în societate, iar majoritatea oponenților spun că acest referendum se ține în pripă, într-un moment în care societatea nu este pregătită pentru o astfel de dezbatere, sau că țară are multe alte probleme mai importante pe cap. Aceștia din urmă spun deseori: „Acum nu era momentul”…
Ba da. Este momentul. Indiferent cum se termină. Cu sau fără cvorum, cu DA sau cu NU. Altfel discuția se prelungea indefinit și ar fi ocupat o parte importantă a campaniei electorale din 2020. Atunci referendumul ar fi fost cu adevărat „al lui Dragnea”, așa cum din păcate referendumul pentru 300 de parlamentari a fost considerat „al lui Băsescu”, pentru că a coincis cu alegerile prezidențiale din 2009 (de aia nici nu a avut aceeași credibilitate).
Asadar, ziua de 7 Octombrie o să treacă. Paradoxal, oricare ar fi rezultatul votului, după 7 Octombrie nici un mariaj non-binar din România nu va fi desființat. Niciunei persoane nu i se va retrage vreun drept pe care îl avea deja. Nimeni nu va vâna minoritari sexuali pe străzi și nici nu vor fi amendați. România nu este totusi ISIS.
