Rețeta

Rețeta pentru o politică corectă de calitate:

1. Se pleacă de la o idee nobilă, cvasi-universal acceptată, înscrisă mai prin toate Constituțiile: Toți oamenii sunt egali (în fața lui Dumnezeu și a legilor), merită respect și șanse egale.
2. Se ia populația unei țări unde democrația și respectul pentru drepturile omului sunt oricum foarte avansate.
3. Se tranșează în felii subțiri respectiva populație, folosind criterii reale sau imaginare, obțînându-se grupuri sociale (omogene și izotrope), organizate după rasă, orientare sexuală, etnie, limbă, religie, sex, vârstă, marimea dioptriilor, venituri si plecaturi, densitate și raritate, culoarea părului sau a cheliei, handicap fizic sau intelectual etc.
4. Se caută în trecut situații în care membrii din aceste categorii dintre cele de mai sus au fost persecutați, discriminați, defavorizați, prejudecați, tăvăliți prin namol, spart ochelarii, îmbrânciți în autobuz, înjurați, huiduiți, ridicat sprâncenele la ei, priviți ironic etc – adică au avut loc abateri de la principiul 1.
5. Se extrapolează respectivele cazuri particulare asupra întregilor grupuri sociale obținute în urma operațiilor precedente, obținându-se categorii de minorități presupus oprimate (de remarcat că suma tuturor minorităților oprimate depășește cu mult majoritatea).
6. Se agită bine amestecul rezultat – adica grupuri identitare și incidentele din trecut – cu ajutorul activiștilor, ONG-iștilor, partidelor politice, presei, postacilor de meserie, trolilor).
7. Se scoate din sertar plicul cu etichetele de opresor de tip „white prlivilege” care se lipesc pe fruntea adversarilor politici de astazi, presupusi vinovați de soarta celor oprimați – cu precădere bărbați albi, eventual iudeo-creștini sau atei secularizați, preferabil hetero, eventual intelectuali (excepție de la etichetare: prinții din coroana regală britanică, elitele Hollywoodiene, că doar e de-ai noștri, și ei nu oprimează prin definiție) –
8. Se asmut grupurile astfel formate de presupuși oprimați contra „opresorilor”, acuzându-i pe cei din urma ca vor „să dividă populația”.
9. Se servește cald sub formă de insulte spre a se obține rezultatul dorit: asumarea de către presupusul opresor a unei vinovății imaginare.
10. Se repetă până la paroxism și cinci minute după aceea.

Scopul acestei rețete?
Ura între cetățeni. Distrugerea vechii orânduiri. Generarea de haos. Iar pentru că anarhia nu poate fi o soluție pe termen lung, oamenii vor solicita, inevitabil, o forma de dictatură, care este scopul ultim al bucătăriei marxiste.