Românii și Europa

0
323

Sigur că noi, românii, nu suntem britanici. Noi suntem integriști, unioniști, chiar colaboraționiști. Suntem băieți buni, de comitet. Cu noi te poți înțelege. Fii liniștită, Europo, noi nu o să te părăsim așa curand. Si nici nu ieșim din vorba ta.

În primul rând, unde să plecăm? Noi nu avem, cum au avut englezii, un imperiu colonial unde să ne retragem, nu avem oceane sau canale să ne separe de inamici sau de prieteni. Granițele noastre sunt volatile, au fost mereu trasate cu creionul, de cele mai multe ori de către alții. Dunărea, singurul element natural care trebuia să ne protejeze de invaziile din sud, a trecut-o împăratul Traian pe parcă n-ar fi fost, încă de acum 2000 de ani, când l-a pus pe Apolodor din Damasc să construiasca un pod. Și uite că l-a făcut, chiar și fără bani de la Uniunea Europeană. Urmele podului se mai văd și astăzi. In schimb, guvernanții din zilele noastre mănâncă toți banii de poduri fără să lase nici o urmă.

Noi am fost mereu la o margine de imperiu, ori înăuntru, ori în afară. Am fost mereu în calea altora : a romanilor, a bizantinilor, a bulgarilor (da, până și ăștia au avut imperiu!), a ungurilor, tătarilor, habsburgilor, turcilor, rușilor. Ne-am desurcat și noi cum am putut. Mai nou, s-a nimerit să fim în calea Uniunii Europene și astfel ne-am trezit si noi inăuntru. Am fost mereu o zonă-tampon pentru alții, adică un fel de distanță regulamentară între imperii, ca să nu se ciocnească între ele. Dar tot degeaba, unii împărații au condus imprudent, sub influența alcoolului, și s-au tamponat cu alți împărați tocmai la noi in ogradă.

Noi am fost mereu cuceriți, nu cuceritori, și ne-am dezvoltat acele instincte de supraviețuire tipice salariatului-model din întreprinderea de stat. Gata să ne lăudăm șeful, gata să ne dăm în gât colegul care nu își îndeplinește planul, așteptăm cuminți o promovare sau o remarcă la gazeta de perete. Când ni se schimbă șefii, manifestăm mereu prudență maximă, că nu se știe cum se întoarce roata. Ca la puciul din URSS din 1991, am așteptat mereu sa vedem scorul final înainte de a felicita învingatorii.

In istorie, am făcut și alianțe bune, dar și proaste. Uneori ne-am dat de partea împăraților, alteori ne-am aliat cu alte zone tampon, dar nu prea ne-a reușit (vezi Mica Antantă a lui Titulescu). Insă uneori am pariat și corect la bursa istoriei, și am vazut corect învingătorul. Așa a fost in 1916 si ne-am trezit cu Romania Mare. Acum, de când cu UE și NATO pare să ne meargă bine, așa că încercăm să nu deranjăm prea mult noii stăpâni de la Bruxelles, și le cerem voie cand numim un prim-ministru. Asa cum bine stă unui stat vasal.

Doctrina noastră de apărare de-a lungul secolelor se rezumă la câteva ziceri celebre: „Capul plecat sabia nu-l taie”, spune un proverb, foarte greu de tradus pe înțelesul altor neamuri, de pildă al englezilor sau nemtilor. Sau, și mai explicit: „Decât să sug… la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug… la un licurici mai mare”-vcum zicea, la o bere, un strateg modern de pe la noi.

Să ne înțelegem bine, noi nu suntem unioniști din principiu, ca și cum am crede vreo iotă din „valorile” alea europene. Dar trebuie să fim și noi pe undeva în schema, nu putem sta așa, atârnați pe hartă, ca și cum am fi copiii nimănui. Ca dacă nu ne ia tanti Europa la ea in curte, ne inghite matușa Rusia! Așa că noi nu vom parasi UE, vom accepta orice capriciu al Marelui Licurici, numai să fim lasați in pace în bordeiul nostru, sa putem sa ne furăm liniștiți intre noi.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEuro pentru nuli
Articolul următorMinte-mă frumos!
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.