Să râdă, să plângă, să îi fie frică

2
94

De la o vreme încoace, în spațiul public românesc se discută tot mai serios despre nevoia coagulării dreptei, a strângerii într-un singur partid a sutelor de intelectuali rafinați capabili să arate României calea de urmat pentru ieșirea din mocirla în care se zbate de vreo 27 de ani. Presa de mai toate culorile, plus opinia publică se sufocă de indignare la perspectiva de a fi conduși an după an, tot de hoți, imbecili și analfabeți, în contextul în care țara posedă suficienți oameni cu 3 facultăți și două doctorate (luate pe bune!), mulți dintre aceștia fiind școliți în marile universități din Vest, nu școlarizați la vreo fabrică de diplome din Bărăgan. Cum se poate ca dreapta românească să nu reușească să se adune, să câștige alegerile și să ne ofere în sfarsit o alternativă politică serioasă?

Pai la teorie stăm bine, dar practica ne omoară.

Desigur, este o plăcere de necontestat să privești la televizor o masă rotundă la care sunt invitați intelectuali de dreapta: toți cărturari, oameni cu nasul fin, pieptănați cu cărare pe mijloc, cu gulerul apretat, suficient de departe de transpirația urât mirositoare a oamenilor de rând. La astfel de dezbateri, ideile curg precum un susur de apă de munte, citatele din clasici se revarsă în cascadă, extazul intelectual este garantat.

Te întrebi pe bună dreptate dacă posibilii lor adversari ar putea să le ajungă măcar până la glezna elocvenței. Dar tocmai atunci încep sa apară problemele: când intelectualul de dreapta trebuie să participe la o dezbatere contra unui oponent din cealaltă parte a spectrului ideologic. Să ne imaginăm un pic scena: tema dezbaterii este, să spunem, agricultura modernă. Intelectualul nostru este gata sa meargă în studioul de televiziune bine pregătit, cu cifre exacte și grafice, cu recolta pe ultimii 50 de ani la grâu, porumb, vite, porcine, pomi fructiferi. Este gata sa ofere soluții pentru atragerea investitorilor, sa propună modele occidentale de eficiență si este convins că își va zdrobi adversarul prin superioritatea argumentării. Pentru ca victoria sa fie completă, se blindează și de vreo duzină de citate din Adam Smith, Ronald Reagan sau John Stuart Mill, așa că atunci când va deschide gura, oponentul să fie măturat din studiou. Repetă acasă în față oglinzii. Mâine, dupa dezbatere, ziarele și Facebook-ul nu vor vorbi decât despre asta…

Dar, surpriză! Această pregătire asiduă, nu face decât să îi pregatească viiitorul eșec de proporții. Pentru că omul nostru a comis o eroare esențială: aceea de a crede că dezbaterea contra unui stângist ar avea ceva în comun cu logica, iar privitorii vor fi impresionați de puterea exemplelor și de profunzimea citatelor.

Când ajunge în studioul de televiziune, omul nostru se trezește față în față cu un individ cu educație aproximativă, antrenat minimal într-o fundație neo-marxistă, care știe una și bună: Toți conservatorii nu sunt decât niște cripto-criminali, niște monștrii respingători, lupii în haine de oaie. Dezbaterea despre agricultură minuțios pregătită de acasă va devia rapid într-un dialog al surzilor privitor la încălzirea globală (și evident, conservatorul va fi etichetat imediat drept climatosceptic), soluțiile inteligențe despre modernizarea agriculturii vor fi catalogate drept mijloace de îmbogățirea a celor deja bogați, și că vacile produc metan care este un gaz cu efect de seră. Combatantul de stânga va repeta aceste clișee ad-nauseam, cu convingere, făcând spume la gură de indignare și având carotida umflată precum biscuitele în lapte.

Acasă, la televizor, baba Rada și nea Ion, țărani simpli, electori pe care conservatorul speră să îi câștige pentru cauza sa, au încetat de mult să urmărească dezbaterea. De la primul citat, au început să scotocească prin unicul dicționar din casă, până au realizat că nu au ediția cea bună, iar de la a treia frază încolo, dicționarul le-a scăpat pe jos. Neînțelegând mare lucru din logica argumentației, vor trece în curând pe un alt post, unde se pot relaxa la o telenovelă. Telespectatorii mai răbdători, care au urmărit până la capăt lupta de idei, vor da din cap, cu condescendenta, și vor spune: “da, băiat deștept, dar cam ezitant, și nu prea am înțeles mare lucru din ce spune. În schimb, ăla din stânga e un tip hotărât, se bate pentru ideile lui, e sigur pe el.” Dacă am avea acces la creierașul alegătorului mediu, am constata că a două zi după dezbatere, în tramvaiul în drum spre serviciu, tot ce a rămas în mintea lui este o insultă, nicidecum un citat.

Realitatea trista este că atâta vreme cât conservatorii nu înțeleg care sunt armele principale ale stângii de pretutindeni – etichetarea și sofismele – nu au nici o șansă reală să câștige, nici dezbateri, nici alegeri.

Scopul subtil etichetărilor nu este atât discreditarea adversarului în cauză, ci, prin ricoșeu, a votanților săi potențiali. Nimănui nu îi place să fie considerat primitiv sau bigot, nimănui nu îi place să fie arătat cu degetul, așa că potențialul votant de dreapta se va face mic, iar de dragul de a fi acceptat de majoritate, își va adapta opiniile după moda zilei. Tacticile stangii au rolul unei perdele de fum, similară cu cerneala pe care sepia o împroașca în apă pentru a își masca retragerea în față pericolului. Atacând persoana adversarului, în virtutea moralei corectitudinii politice, stângistul deviază discuția de la fondul problemei, și își obligă adversarul să stea cu spatele la zid și să își risipească energia apărându-se. “Esti islamofob, ești homofob!” “Ba nu, stai să vezi…” Iar în timp ce combatantul din dreapta își linge rănile și nu știe cum să își salveze onoarea, sepia de stânga profită de perdeau de cerneală pentru a-și ascunde uriașa incompetență în rezolvarea eficientă a problemelor concrete: economie, fiscalitate, apărare, mediu etc.

Bineînțeles, dreapta nu este condamnată automat la eșec: există soluții de câștig, iar acestea au fost incercate și validate în practică de președintele ales al Americii: asumarea etichetelor (a fi gata să incasezi), atacul pre-emptiv (lovești tu primul) și contra-atacul necruțător. De exemplu, Donald Trump și-a asumat acuzațiile adversarilor că ar fi vorbit tendențios despre femei, însă a fost gata sa riposteze, participând la dezbateri acompaniat de victimele agresiunilor sexuale ale lui Bill Clinton. Mai țineți minte ce cuminte a stat familia Clinton când le-a văzut pe cele trei ex-victime în audiență?

Trump a mai arătat că în bătălia electorală modernă, dacă ești purtătorul unui mesaj de dreapta, acesta trebuie neapărat împachetat în ambalaj de stânga. În epocă exploziei informaționale, alegătorul de astăzi, prins între servici, shopping, copii de crescut, impozite sau facturi de plătit, își formează opinia politică pe Facebook, sau în cel mai bun caz, pe wikipedia, cortexul omului modern fiind condiționat să proceseze idei de maximum 140 de caractere. Astăzi, ca să poti câștia alegeri, nu o faci prin argumentări logice, ci distrugându-ți adversarul prin replici memorabile de maximum două rânduri, suficient să stârnească reacția emoțională așteptată din partea publicului preferat: să radă, să plângă, să îi fie frică.

Desigur, conținutul de idei are rolul său, dar înainte de a-l putea comunica eficient, ai nevoie mai întâi să eliberezi atmosfera de toxinele falselor dezbateri. Și asta se realizează prin tactica loviturii pre-emptive. Înainte de a încasa, trebuie să fii gata să lovești, dezarmându-ți adversarul, care nu trebuie să mai apuce să spună ceva. Mike Tyson știe ceva despre această tactică: “Toata lumea are un plan până primește un pumn în plină figură”. Abia după ce oponentul e pus la podea, poți să îți transmiți liniștit mesajul către electorat!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDe la Xofobie la neostalinism
Articolul următorCastelul de nisip
Blogovici

Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.