De când președintele american Trump a semnat ordinul de întărirea securității frontierelor americane, cei peste 11 milioane de emigranți ilegali din State s-au simțit cu musca pe caciulă și au intrat în panică. Cum perspectiva de a fi deportați înapoi în țările de origine nu le surâdea, un număr important dintre ei au ales calea nordului, traversând lunga, (și in multe locuri, nepăzita) graniță canadiană. Pentru că unde poate fi mai bine decât acolo, unde primarii progresiști ai marilor orașe, inclusiv Montreal si Toronto, au trâmbițat de pe acoperișul caselor că “ilegalii sunt bine veniți la noi”? Chiar așa? Ce mesaj primesc de acum încolo fugarii din State și din întreaga lume? Putem să mergem fără grijă în Canada, acolo e paradisul, cui îi mai pasă de legi și de acte! E mai simplu și mai rapid decât să stai la coadă în sistemul tradițional de emigrație!
Cât este oare compasiune și cât este ideologie (iresponsabilă) în aceste gesturi? Și cine plătește, de fapt, factura? Imaginați-vă ca numai o treime dintre “ilegalii” americani ar ajunge în Canada. La o populație locală de 35 milioane de suflete, asta ar însemna o creștere de 10%! Ținta anuală de emigrație canadiană este în jur de 250,000 de oameni, dintre care 25,000 de refugiați. Canada face și așa eforturi financiare uriașe pentru a integra acești oameni – asistență medicală, locuințe, ajutoare sociale, programe de educație… Dar cum se va descurca cu o creștere bruscă de 3,5 milioane de suflete? De unde atâtea locuințe? De unde atâta mâncare? De joburi nu mai vorbim….Cine va oferi asistență medicală acestor oameni? Să nu uităm, mulți dintre aceștia provin din țări tropicale și pot fi purtatori de viruși pentru care populația canadiană nu este pregătită. Stim cât de dificil este pentru un rezident de Montreal, Calgary sau Toronto, plătitor de taxe, să obțină o consultație medicală, serviciile de urgență și agenda medicilor specialiști fiind deja supra-încărcate. Cum va fi oare de acum incolo?
Dar ce contează toate acestea, când putem, nu-i așa, să ne arătăm generoși și primitori, și să îi dăm o palmă ideologică “tiranului” din Sud? Mai ales într-un an electoral, cu nenumarate alegeri municipale și provinciale în program! Putem desigur să reproșăm administrației Trump că a luat o măsură radicală în pripă; este clar că problema emigrației ilegale nu se rezolvă doar pocnind din degete. Doar că nu rezolvăm graba unuia prin prostia altora. Dacă americanii au considerat că 11 milioane de emigranți ilegali la 350 milioane de americani sunt prea mulți, costul social fiind foarte ridicat (să nu uităm că un job “la negru” al ilegalului reprezintă un job pierdut de rezidentul american legal, iar ilegalii ce nu găsesc de lucru, se ocupă probabil cu trafic de droguri, furturi sau prostituție), ne întrebăm cum va reuși să evite Canada și orașele ei “sanctuar” un dezastru epidemiologic sau demografic? Va recunoaște Canada, în sfârșit, medicilor formați în alte țări dreptul de a profesa, pentru a putea face față cozilor imense de pacienți? Se vor ocupa în sfârșit miile de apartamente vacante din Montreal, care zac pe piața imobiliară, fără cumpărător, din cauza supra-construcției din ultimii ani? Și mai ales, vorba coanii Efimița, de unde se vor lua banii? “Treaba statului”, răspundea conu’ Leonida, optimist. Nu banuia el ce urmași o sa aibă in Occidentul progresist de azi!
Păi de unde să ia statul bani? Știm răspunsurile tipice: ori să-i taxeze pe bogați (câți or mai fi bogați în Canada?), ori să se împrumute…tot de la bogați! Ori amandouă! Dacă vi se pare ceva ilogic aici, aveți dreptate. Înseamnă că încă mai gândiți. Iar dacă nu înțelegeți unde e problema, este pentru că politica corectă cu care ați fost intoxicați ani de zile, face în sfârșit pui.
Bineînțeles, progresiștii sunt foarte generoși cu banii publici. Dar de ce nu dă nimeni un exemplu personal? Nici doamna JK Rowling, nici toată elita Hollywodiana care plânge în hohote de mila emigranților, nici Justin Trudeau sau Denis Coderre, nici miile de activiști ai generozității ce presează guvernele să primească tot mai mulți “ilegali”, nu se grăbesc să își deschidă ușile apartamentelor sau palatelor personale, ca să aibă oamenii aia din Mexic sau Somalia unde să se cazeze. E mult mai simplu să ieși în stradă și să ceri ca “Sfântul Stat-Providență” sa ofere educație pe gratis, sănătate gratis, păpică gratis, și protecție tot gratis. Până la urmă, tot cei ce lucrează și plătesc taxe vor achita și factura asta.
Să nu credeți că cei ce gândesc diferit aceasta situație ar fi lipsiți de compasiune. Conservatori și liberali deopotrivă știu prea-bine că nu toți refugiații sunt potențiali teroriști, și că nu toți emigranții ilegali sunt infractori. Pană aici suntem cu toții de acord. Diferența începe la oferta de soluții. În ambele abordări, vor exista unii oameni nedreptățiți. Conservatorii consideră că scopul statului trebuie să fie în primul rând protecția cetățeanului local. De aceea, orice politică în domeniul emigrației trebuie să garanteze mai întâi securitatea si prosperitatea internă, asumându-și astfel riscul de a nedreptății unii emigranți sau refugiați, lăsați pe dinafară. “Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”, ne invăța Ion Creanga. De dragul de a face opoziție conservatorilor, liberalii preferă, dimpotrivă, sa joace cartea ospitalității necontrolate față de straini, să nu refuze nici un refugiat sau ilegal, chiar cu riscul de a pune în pericol siguranța propriilor cetățeni.
“Societatea deschisă” pentru care militează stânga progresistă poate părea un proiect frumos. O lume a păcii și armoniei, în care cei avuți împart cu drag cu cei săraci. Dar vă rog frumos, dragi progresiști, nu lăsați ușa chiar așa de larg deschisă! Nu putem primi toată Africa si Asia în Canada și Europa de Vest. Să folosim totuși zăvorul din când în când, dacă vrem să ținem sanctuarul în picioare, și să nu cadă peste noi toți!
Iar pentru voi, cetățeni români care veți veni în Canada fără vize, aveți grijă să vă luați pașapoartele cu voi peste tot. Altfel, dacă poliția vă prinde fără acte la voi, riscați să fiți considerați “emigranti nedocumentați” și să primiți pe loc ajutor social, casă, mâncare, asistență medicală, și până să vă dumiriți ce se intâmplă cu voi, vă treziți și cu vreo cetățenie canadiană, deși nu ați cerut-o. Aveți mare grijă!
