Scandal și pace

0
165

Acum vreo 10 ani în America de Nord s-a făcut o cercetare privind comportamentul clienților după ce au primit un serviciu sau au cumpărat un produs. S-a remarcat că un client servit excepțional de bine are tendința să povestească, în medie, la alte cinci persoane, în timp ce unul nesatisfăcut vorbește despre ce i s-a întâmplat, în medie, la 45 de persoane!

Imaginați-vă cum este acum, în epoca Facebook, când știrile (și bune și proaste) se propagă cu viteza luminii….

Dacă ne uităm în propria ogradă, (în bula Facebook individuală) – observăm aceeași tendința – postările care menționează o fapta rea sau critică o persoană sunt mult mai numeroase decât laudele sau aprecierile pentru cele „bune”.

Când scriem ceva care blamează pe cineva sau menționează o prostie, viteza de acumulare a „like”-urilor este fulgerătoare.
Nu intru în detalii de ordin psihologic, insa e clar că acest comportament are două explicații:
1. Avem cu toții un anume standard moral – fie că o recunoaștem sau nu – și avem tendința de a semnala imediat încălcările respectivului standard, ca formă de aparare;
2. Ne produce o oarecare plăcere și auto-îndreptățire -atunci cand remarcăm ce răi sau proști sunt alții: automat noi ne excludem dintre aceștia.

Ne place, adică, să avem mereu dreptate.

Partea proastă este însă că mass media și factorul politic exploatează la maximum aceste tendințe, hrănindu-ne mereu cu „senzațional”, cu tot ce iese din ordinar și obișnuit. Mijlocul clopotului gaussian este total neinteresant (cum ar suna de pilda știrea „Gabriel a sărbătorit ziua de naștere cu familia, câțiva prieteni și cățelul personal, au mâncat friptură și salată – cățelul a avut parte de oasele rămase -, au băut un pahar de vin și au depănat amintiri…Booooring, nu-i așa?).

Și astfel se alimentează un cerc vicios – cu toții vrem să fim „excepționali”, să ieșim din comun, să atragem atenția, să devenim demni de știrile serii, sau, dacă nu putem, măcar să le comentăm cu năduf.

Altă dată o să vă povestesc ce fain a fost acum vreo 25 de ani intr-o excursie la munte pe timpul când nu existau computere, Ipaduri, telefoane deștepte și internet – și am plecat și fără ceas de acasă! Am locuit la o gazda care nu avea radio și TV. Nu puteți să va imaginați cum e să stai o săptămână fără știri de nici un fel – să mănânci nu după ora ceasului, ci după ora stomacului, să dormi când ți-e somn, să bei când ți-e sete….

Atunci am gustat poate pentru prima dată senzația de veșnicie, de ieșire în afara timpului. A fost o experiență de neuitat, de pace interioară neclintită.

Închid paranteza și spun că fiecare dintre noi putem alege ce fel de știri propagăm și ce fel de comentarii lansăm în spațiul public. Nu trebuie să închidem ochii la rău, dar ar fi bine să o facem cu gândul de a contribui la diminuarea sa, nu la sporirea sa.

Gânduri bune și „La mulți ani”!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGenerații și crize
Articolul următorElite și conservatorism
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.