Credința, faptele și scorul final

0
328

Să dăm la o parte un pic gâlceava clasică dintre protestantismul harului ieftin (adică: dacă cred e suficient că să fiu mântuit, nu am nevoie de fapte) și formele nevrotice ale credinței, întâlnite mai în toate Bisericile (adică: dacă nu fac fapte bune nu pot fi mântuit, astfel încât trăiesc toată viață cu spaima). Să lăsăm deocamdată problema mântuirii pe seama lui Dumnezeu, care, așa cum a observat CS Lewis, a mântuit deja omenirea în principiu. Să ne uităm nițel la ce înseamnă de fapt credință.
Credință nu înseamnă doar să rostești un set de afirmații.
Pot recită crezul de la Nicea sau cele 20 de puncte de doctrina ale bisericii mele până mă fac vânat la față, dar dacă cu prima ocazie când mă prinde poliția că trec pe roșu mă grăbesc să dau șpagă polițistului sau atunci când la serviciu colegul musulman are curaj să își afirme credință, dar eu las capul în jos de frică să nu se radă de mine, credință mea nu prea valorează doi bani. Credință se manifestă prin acțiune. Ideea este afirmată de Sf Apostol Iacov și formulată elegant și de prof Jordan Peterson când a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu. „I act aș if God exists – Acționez că și cum Dumnezeu ar există”. Aceeași idee o găsim implicit în faimoasa pildă a judecății, cea cu oile și caprele din Matei 25. Unii se încred ÎN Dumnezeu (și acționează în conformitate cu ea, ajutând pe cei aflați în necaz) alții cred DESPRE Dumnezeu (și se mulțumesc comozi cu asta). Interesant că în pildă respectivă, cei ce comit faptele bune nu par a fi conștienți de ele, iar cei ce nu le fac, sunt surprinși de acuzația că nu le-ar face! Credință ÎN Dumnezeu este deci o nebunie (după logică omenească) și da, riști să te ducă la cruce (și ulterior la înviere). Credință DESPRE un Dumnezeu filozofic nu îți aduce prea multe dezavantaje, afară poate de a fi luat la mișto un pic. Cu siguranță credință DESPRE Dumnezeu poate constitui o baza, o condiție necesară a credinței ÎN Dumnezeu. Dar fără acțiune, credință este moartă. Astfel, cei ce nu cred explicit într-o serie de dogme, dar fac „din fire” faptele cele bune, sunt mai aproape de spiritul lui Dumnezeu decât cel ce are cunoștiințe (teoretice) despre Dumnezeu, dar preferă comoditatea conformismului cu standardele lumești.
Eu cred sincer,după mulți ani de căutări, deși poate să pară erezie pentru unii, că nu trebuie să fim deloc obsedați de mântuirea noastră. (Oricum, toate faptele noastre bune nu fac cât o ceapă degerată în față lui Dumnezeu, și în nici un caz nu putem să pretindem ceva pe baza lor). Dar nici nu trebuie să o disprețuim. Ea trebuie privită precum un cadou de mare preț. Nu ai făcut nimic că să o obții, dar l-a costat pe Iisus Cristos viață însăși. Nu poți să îți bați joc de ea. Mai degrabă să ne bucurăm că Dumnezeu a făcut și face ce trebuie, și să căutăm să umblăm în lumina, făcând bine cât putem când putem, nu pentru a fi mântuiți, ci din bucuria de a ști că viață noastră are sens și este dragă Creatorului. Creștinismul trebuie să fie o credință a bucuriei și păcii, nu o religie nevrotică.

Din pacate, in multe din Bisericile actuale, de toate confesiunile, atât în Vest cât și în Est, senzația pe care o încerci este de moleșală, de dulce adormire. Știm deja totul despre Dumnezeu, am citit toate pildele, cunoaștem pe dinafară crezul, am învățat Biblia pe dinafară, cu ce ne mai poate suprinde Divinitatea? Oamenii vin la Biserica pentru a socializa, pentru a se văicări, pentru a se împrumuta cu bani, pentru a face afaceri. Alții vin pentru a bifa o activitate de liniștirea conștiinței, imbracandu-se frumos, făcând numărul necesar de cruci, cântând psalmii prescriși, pentru a putea merge cu calm apoi la shopping, la meci sau la bar.
Și totuși, proorocul ne învață : „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”, exista „lucruri care la mintea omului nu s-au suit”, iar „pe Dumnezeu îl poate vedea numai cel cu inima curată” sau „dacă nu va nașteți din nou, nu puteți vedea împărăția”. Nu este adică, deloc evident. Dumnezeu este totuși, misterios. Dacă ai senzatia ca ai înțeles deja totul despre pe Cel Nepătruns, ești probabil pe alături, nu stai mai bine decat un ateu care afirma ca Dumnezeu nu exista pentri ca nu e vizibil in cer. Calea este totuși strâmtă, poarta este îngustă și puțini sunt cei ce o află. Dacă crezi că stai in picioare, teme-te să nu cazi!
Toate acestea și multe altele sunt texte care par a fi ignorate de mulți credincioși de astăzi, care continuă să vină la Biserică fără entuziasm, pentru un motiv foarte simplu (de care insa nu sunt constienti): li s-a spus de către preoți si pastori sau au citit în Apocalipsa că Dumnezeu e cel care va câștiga în cele din urmă bătălia finală.
Adica li s-a dat un pont, știu deja scorul final și, deși se plictisesc, preferă să se dea de partea învingătorului. În plus, au pe cine să dea vină, dacă cumva la Judecată de Apoi iese prost: așa ne-au zis preoții să facem, nu e vina noastră!
Mă întreb câți dintre noi am sta ferm de partea Adevărului dacă nu am avea nici un fel de informație despre rezultatul final al Marii Lupte, nici o umbră de certitudine. Nici nu vreau să știu. De aceea unii atei mi se par mai corecți în atitudinea lor, pariind pe inexistenta lui Dumnezeu, chiar cu riscul de a se înșela. Pentru că nu este nimic mai rău decât să fii căldicel, nici rece, nici în clocot si să afli cu suprindere că poți să rămâii pe afară!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEtichetări și inconsecvențe
Articolul următorAbsurditatea învierii
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.