Setea de normalitate

0
123

Revoltă. Organizare ciudată. Campanii paralele. Dezinformare. Provocare. Violență.

Așa s-ar putea rezuma tot ce s-a petrecut la marele meeting anti-PSD, numit și “protestul diasporei”.

Acum o luna, o organizație puțin cunoscută, dar cu nume răsunător, Federația Românilor de Pretutindeni anunță că pe data de 10 august, peste 1 milion de români din diaspora vor veni la București să protesteze împotriva abuzurilor PSD. Fără prea multe verificări cu privire la autorul inițiativei, lumea răspândește mesajul, tot mai mulți români stabiliți în străinătate își anunță prezența la respectivul miting. După unele tergiversări, primarul Capitalei autorizează desfășurarea acțiunii.

Din acest moment, se declanșează o adevărată campanie de zvonuri și dezinformări. Pe măsură ce data de 10 august se apropie, încep să circule fotografii cu sute de automobile blocate la frontiere, menite să inducă ideea unei mobilizări uriașe. Se vehiculează cifre fabuloase de participanți. Simultan, aceste cifre sunt luate în deriziune pe alte canale de știri. În presa favorabilă PSD, românii din țară sunt literalmente asmutiți contra celor din afară, cărora li se contesta legitimitatea de a protesta. ”Noi contra voi”. Vechea placă cu “voi nu ați mâncat salam cu soia”, vechea retorică marca Olguța Vasilescu este scoasă de la naftalină. Divide et impera….

În paralel cu pregătirea adunării de pe 10 august, în toată țara are loc o campanie inițiată de USR numită “Fără penali în funcții publice”. Desfășurarea campaniei induce implicit ideea că mitingul din 10 august este în bună măsură opera acestui partid, care ar dori să capitalizeze politic de pe urma protestelor.

Cu câteva zile înainte de data fatidică, organizatorul inițial al mitingului face pasul la offside și anunță că nu își mai asumă nici o responsabilitate. Abia acum lumea află că inițiatorul este un fost membru PSD, dar este prea târziu ca să se mai poată da înapoi.

În sfârșit, vineri pe 10 august, peste 100,000 de români se strâng în Piața Victoriei. Bărbați, femei, copii, tineri, bătrâni. O parte locuiesc în afara țării, mulți participanți sunt însă sosiți din București și din alte județe. Mașinăria de zvonuri PSD are grijă să lanseze alte dezinformări, preluate și răspîndite de postaci în spațiul virtual: că Dacian Cioloș intenționează să folosească acest eveniment pentru a-și anunța candidatura la președinția României, că ambasadorul american va participa la protest. Se încearcă pe toate căile aruncarea în derizoriu a protestului sau inocularea ideii că totul este o manevră orchestrată din afara țării, în folosul unor politicieni din opoziție.

La fel ca la faimoasa mineriadă din 13-15 iunie 1990, printre manifestanți se infiltrează provocatori profesioniști, care aruncă cu obiecte în jandarmi și incită la agresiune. Jandarmeria ripostează disproporționat folosind gaze lacrimogene și apeland la mijloace violente pentru a risipi manifestanții. Ca prin farmec, reporterii televizunilor favorabile puterii sunt prezenți exact acolo unde “huliganii” atacă forțele de ordine. Totul pare perfect regizat pentru a discredita seriozitatea protestului. 

Cu întârzierea cu care ne-a obișnuit, președintele Iohannis formulează o declarație privitoare la acțiunea jandarmilor, iar miniștrii PSD fac zid în jurul conducătorului iubit, justificând intervenția forțelor de ordine.

Este dificil să tragem concluzii definitive având în vedere că evenimentul este în plină desfășurare. Ne așteptăm că în zilele următoare protestele să ia amploare, reacția violentă a jandarmilor să alimenteze furia oamenilor împotriva unui sistem construit parcă cu unicul scop de a-l proteja pe Dragnea de pușcărie.

 

Ne este greu să credem că luni dimineață lumea își va relua activitățile obișnuite ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este posibil ca unele capete să cadă. Nu știm încă ale cui, dar lucrurile nu pot rămâne la fel ca înainte.

Pentru majoritatatea românilor, căderea guvernului PSD și trimiterea lui Dragnea la închisoare ar satisface setea de revanșă. Într-un fel, situația se aseamănă cu cea din decembrie 1989. Aproape toți românii de atunci își doreau răsturnarea lui Ceaușescu, dar din motive diferite. Unii pentru că se săturaseră de foame și frig, alții pentru că se săturaseră de minciuni și propagandă, iar alții pentru că le era dor de putere. Ultimii – interesant, nu? – chiar au avut un plan coerent. Au fost din păcate singurii. Urmașii lor ne conduc și astăzi.

La fel ca în 1989, este clar că România trebuie salvată de gașca de infractori și analfabeți care ne conduce. Aceasta pare prioritatea numărul unu. Dar dacă manevra reușește, ce va urma? Care este planul pe mai departe? Cine va prelua puterea? Ce programe se vor aplica? 

Se va trezi președintele Iohannis din narcolepsie? Se va vedea Dacian Cioloș din nou prim ministru? Va reuși USR să devină „forța politică conducătoare” și să conducă România spre post-modernismul care a acaparat Vestul, înainte să avem parte de un pic de modernism? Se vor trezi Bratienii din mormânt și se vor reîncarna într-un Ludovic Orban cu viziune? Vor scoate cei de la UE din sertar un plan viabil de guvernare pentru România? Sau se vor uni toate forțele democratice și vor crea un proiect de țară, de care avem atâta nevoie?

Dragnea și gașca lui nu au apărut întâmplător. Constituția moștenită de la Ion Iliescu este făcută să ofere putere aproape nelimitată liderului partidului de guvernământ, care poate propune prim ministrul, controla Parlamentul, impune decizii președintelui țării, controla justiția. Fără reforma constituțională, care să restabilească echilibrul puterilor în stat, fără posibilitatea ca președintele să poată demite primul ministru și să dizolve parlamentul în caz de abuzuri flagrante, fără eliminarea originalei noastre “imunități” parlamentare, care transformă Adunarea Legislativă într-o peșteră de tâlhari, schimbarea unui guvern cu altul nu va aduce României stabilitatea, democrația și prosperitatea. PSD a mai fost învins în trecut, dar învingătorii de atunci, deși au câștigat războiul, au pierdut pacea. Aduceți-va aminte că după perioada 1996-2000, lipsa de coerență a coaliției CDR-USD ne-a condus în 2000 la finala prezidențială de coșmar Vadim – Iliescu.

E nevoie așadar de o reformă din temelii a statului român. Nu mai vrem să fugim iar din țară. Nu mai vrem pe viitor alte mitinguri ale diasporei. Ne este sete de normalitate.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMoștenirea
Articolul următorLecțiile trecutului
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.