În Spania este impus prin decret oficial un regim de „toque de queda” (curfew în engleză, couvre-feu în franceză) – adică obligația de a sta în casă între orele 10 seara și 6 dimineață.
Cu toate astea, șeful guvernului local din Andalucia face apel la cetățeni ca aceștia, în mod voluntar, să nu mai iasă după ora 8 seara. Și majoritatea cetățenilor se supune.
Alți lideri mondiali, printre care corifeii de la Davos, solicită populației să se poarte responsabil și să reducă consumul de carne, să călătorească mai puțin, să nu mai mănânce așa des la restaurant, să evite ieșirea în locurile publice și întâlnirile cu amicii și rudele. Și desigur, majoritatea populației ascultă cuminte recomandările „experților”.
Ai spune că se instalează treptat pacea pe pământ și că iată, se poate atinge în sfârșit armonia și încrederea între autorități și populație. Așa ar fi dacă aceste minunate apeluri la simplitate și disciplină nu ar fi acompaniate de campanii de presă de „shaming” – datul de rușine, blamarea și ironizarea celor care nu se supun voluntar, care sunt numiți în toate felurile – trumpiști, conspirationiști, retrograzi , inconștienți etc. Și cum nimănui nu îi place să fie considerat bigot, metoda funcționează – populația se retrage cuminte în casă, consumă mai puțin și evita contactele sociale, cu speranța tăcută că într-o zi își va relua viața „normală” – adică cea de dinainte de pandemie, și fără să realizeze abandonarea lentă dar sigură a libertăților individuale.
Noua versiune de colectivism mondial se impune printr-o subtilă armonizare a metodelor de persuasiune – frica de amendă sau pierderea jobului, rușinarea publică, excesul de zel al propagandiștilor, nevoia de conformism a turmei. Instaurarea ei va dura mai mult decât versiunea stalinistă, dar are șanse de reușită mai ridicate pe termen lung.
