Sorbona contra Teleorman

1
140

Se zice că la șah, cei de pe margine văd mai bine ca cei ce joacă.
Nu e mereu adevărat. Depinde de cine privește și de cine joacă.

Sondajele de opinie și campania electorală

Incep printr-o remarcă, făcută după cei aproape 30 de ani de când urmăresc diverse competiții electorale, atât din România cât și din Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Spania: Sondajele de opinie realizate cu 60 de zile înainte de scrutin au aceleași șanse de a fi prezice scorul final precum previziunile meteorologice făcute cu 60 de zile înainte: adică trebuie luate mai degrabă ca niște vagi indicatori ale unor tendințe generale, și prea puțin drept predicții cu grad ridicat de exactitate. Nu are rost acum să înșir toate exemplele; voi menționa în treacăt alegerile din Statele Unite din 2016, Brexitul, prezidențialele românești din 2004 sau 2014, federalele din Canada 2015 sau provincialele din Quebec 2014. În toate acestea, sondajele de dinaintea campaniei au furnizat previziuni ce urmau să fie complet răsturnate în bătălia electorală.

De aceea, în loc de a mă baza pe sondajele pre-campanie, voi lua ca puncte de reper în analiza care urmează mai degrabă rezultatul alegerilor europarlamentare din 25 mai 2019. Majoritatea sondajelor care circulă în aceste zile au fost efectuate înainte ca oamenii să cunoască lista completă de candidați și personalitățile fiecaruia.
Dacă sondajele din pre-campanie ar fi exacte, campaniile electorale ar fi inutile. Or în realitate experiența ne arată că acestea schimbă mai mereu percepția electoratului, fie și numai prin simplul motiv că pe măsură ce se apropie ziua votului alegătorul mediu începe să privească procesul politic cu mai multă atenție.

Nu ar avea rost aici să scriu despre toți cei 22 de candidați anunțați până acum. Un astfel de articol ar fi mai potrivit într-o revista umoristică decât într-o analiză politică serioasă (am scris un astfel de articol în 2014, o să vă puteți amuza altă dată). Acum voi pomeni numai despre cei 5-6 candidați care contează, și voi pune lupa pe unul singur, atipicul (pentru România), Theodor Paleologu, absolvent de Sorbona și doctor în științe politice la Ecole Des Hautes Etudes Sociales din Paris.

Marea provocare – cum să câștigi puterea

Din când în când, îi auzim pe unii dintre intelectualii noștri educați în Occident lăudând superioritatea școlilor de acolo față de „fabricile de diplome” din Bărăgan.
Prezidențialele de anul acesta ne oferă o imensă șansă de a verifica această ipoteză: anume ca educația în științe politice la o universitate de mare prestigiu din Occident poate transforma un candidat care pornește cu un scor de intrare modest într-un președinte. Sau măcar un finalist.

Din 1990 încoace România a fost condusă de 3 ingineri: cei trei “escu” (Iliescu, Constantinescu, Băsescu), și un profesor de fizică (Iohannis). Bine, acum înțelegeți că exagerez un pic când spun că Iohannis a “condus” România. Cel mai corect ar fi să zic că postul de președinte a fost vacant în ultimii cinci ani…

Printre mulți candidați de anul acesta, iată că apare un PhD în științe politice la Paris, școlit la Sorbona, fost deputat (două mandate) și fost ministru. Care decide să între în joc din partea unui partid parlamentar aflat la marginea pragului de admisibilitate.

Mulți se întreabă la ce ar putea folosi studiile făcute în Vest în științe politice într-o campanie electorală. Pentru mulți, a studia științele politice înseamnă lectura nesfârșite a sute de cărți despre idei și doctrine, plecând de la Platon și Aristotel și ajungând la Macron și Trump, lecturi care se finalizează prin producerea unui alte texte lung și plictisitoare numite teze de doctorat, pe care le citesc numai alți doctoranzi.

Alții admit că, în afară de multă teorie, în aceste școli occidentale s-ar învață și ceva despre artă guvernării, adică absolventul ar ști cam ce are de făcut odată ajuns la putere. Un astfel de absolvent, spun aceștia, ar putea fi de folos într-o cancelarie prezidențială, un minister sau o ambasadă, dacă ar fi numiți acolo de un președinte sau de un prim ministru.
Dar la ce bun să știi să guvernezi, dacă nu știi să ajungi acolo sus?

Ei bine, iată că acum, candidatul Theodor Paleologu are ocazia de a arăta că o școală politică occidentală bine făcută poate avea și rezultate practice, chiar într-o țărișoara din Est. Că “ai noștri tineri la Paris învață” și să câștige alegeri, și să construiasca viitorul, nu doar să analizeze trecutul. Pentru că până la urmă, degeaba invățăm să guvernăm perfect, dacă nu știm să ajungem la putere.

A învățat oare candidatul PMP elemente de strategie și tactică la Paris, care să îi fie utile în cursa electorală prezidențială? Dar să vedem mai întâi ce înseamnă strategie și tactică.

Strategie și tactică

Am să împrumut câteva analogii din jocul de șah, care se potrivesc și la viața politică. Cand vorbim de tactica, ne referim la acele procedee sau acțiuni pe care le inititezi pentru a trasnsforma o poziție superioară într-o poziție câștigătoare. Sau de a transformă o poziție slabă în poziție egală, după caz.
Pe tabla de șah putem avea egalitate la numărul de piese, dar piesele unuia pot avea o poziție mai activă – nebunii au diagonalele libere, coloanele sunt deschise și ocupate de turnuri, caii sunt în centru, pionii avansați. Secretul constă în a fructifica acest avantaj de spațiu prin diverse procedee: sacrificii de piesă, atracții, devieri, atacuri duble și altele, care duc la avantaj material rapid sau mat.

În politică, manevrele tactice ar putea fi: o dezvăluire jenantă despre adversarul politic, șantajul, atragerea adversarului la o dezbatere într-o tema la care este mai puțin pregătit, o poveste emoționantă spusă la timp, o tragere de timp, o scurgere controlata de informații etc.
Există mulți jucători (de șah sau politici) care stăpânesc bine unele tactici. Mai ales cele murdare.

Stategia este însă cu totul altceva. Strategia înseamnă să imaginezi un plan prin care o poziție slabă sau fără perspective să se transforme în poziție superioară.
Strategia începe prin a-ți analiza propriile forțe și slăbiciuni, apoi a identifica forțele și slabiciunile adversarului. Nu sacrifici piese în faza de strategie, dar îți propui să ți le plasezi pe poziții active, să deschizi linii sau diagonale, să creezi slăbiciuni în poziția adversarului.

În politică, strategia înseamnă mai întâi a-ți asigura fidelitatea propriului partid sau a susținătorilor naturali, pentru a nu le da prilejul să migreze spre alți candidați. Mai înseamnă a elabora un plan de comunicare a ideilor, a prezenta candidatul propriu în cea mai bună lumină. Și înseamnă și a identifica slabiciuni în dispozitivul contra-candidaților, incoerențe de mesaj, înșelarea așteptărilor tribului propriu, erori de comunicare. Mai înseamnă a identifica lideri de opinie favorabili sau prieteni de idei chiar printre adversarii politici, spre a putea deturna spre tine voturile unora din celelalte tabere. Acum, dupa ce am făcut aceste precizari, să trecem la analiza propriu zisă…

Problema electorală – de unde luăm voturi

Bun, după această lungă introducere, menită să îi piardă pe drum pe cei nerăbdători, hai să formulăm problema:
Cum poate un candidat care începe campania de la 5% să ajungă în turul II, în condițiile în care celelalte partide majore prezintă fiecare propriul candidat? Răspuns simplu și rapid: Nu poate!

(Acum e momentul ca unii care au ajuns până aici cu lectura să plece, enervați că și-au pierdut timpul).

Răspuns mai complex: Ba poate, dacă identifica corect punctele sale tari, își apară punctele slabe și știe să beneficieze de fisurile din taberele celorlalți candidați și primește la timp susținere din partea unor oameni cheie din acele tabere. Și dacă unul sau mai mulți dintre candidați celorlalte partide fac gafe nepermise și pierd sprijinul propriului electorat.

În cursa prezidențială, fiecare dintre candidați care contează pleacă de pe altă poziție.
Președintele – candidat aflat în vacanță, Iohannis, cel susținut de PNL, pleacă să spunem de la 27%-30% (scorul partidului). Viorica, de la PSD care e și prim ministru, intră de la 22-24%. Dan Barna de la USR PLUS ar începe cu 20-22%. Mircea Diaconu (ProRomania – ALDE) ar începe de pe la 10-12%. În fine, Theodor Paleologu, independent propus de PMP pornește de la un modest 5-6%.
Aceste poziții reprezintă cum am spus, scorurile obținute de respectivele partide la alegerile cele mai recente, europarlamentarele din Mai 2019.

Paradoxal, misiunea cea mai ușoară o are cel care pleacă cel mai de jos. Pentru că nu prea are cum să dezamăgească. În schimb, un președinte și un prim ministru în funcție au misiunea cea mai dificilă, pentru că așteptările electoratului respectiv sunt foarte ridicate. La fel și cu partidul de pe locul 3, Alianța USR-PLUS care se visează partid de guvernământ.
Al doilea avantaj pe care îl ai când ești mic este că adversarii nu te iau la început în serios. Așadar, nu vă așteptați ca TP să fie atacat prea tare de Antena 3 sau de alte partide, atâta vreme cât nu va apărea la peste 10% în sondaje.

Și tocmai aici este oportunitatea cea mare. Theodor Paleologu poate colecta voturile nemultumiților și dezamagiților din PNL și USR. Iar aceștia sunt cu duiumul, după cum vom vedea în continuare.

Dar înainte de a se gândi la racolarea de noi votanți, dl Paleologu va trebui să își securizeze votanții naturali. Abia apoi să plece la pescuit în alte bazine electorale.

Eu am identificat cinci “bălți” cu “pește”. Or mai fi și altele :

Ograda proprie și „căpșunarii”

Mai întâi, deși pare banal, electoratul PMP trebuie să fie convins că TP este unul care, deși independent, este totuși de-al lor. Aici Traian Băsescu, Eugen Tomac și ceilalți lideri mai vechi ai partidului, dar și noul purtător de cuvânt, Mihail Neamtu trebuie să-și convingă baza electorală că TP va continua proiectele cele bune din anii 2004-2012. Evident, și candidatul are o treaba de făcut în acest sens, amintind de poziționarea sa contra suspendărilor președintelui Băsescu din 2007 și 2012, dar în același timp având grijă să se delimiteze de personaje îndoielnice precum Elena Udrea. Înainte de a-ți vinde salata altora, trebuie să arăți publicului că și ție iți place.

În al doilea rând, electoratul creștin democrat și conservator, care nu se regăsește în nici un partid existent, și care la fiecare votare alege mereu răul cel mai mic, trebuie atras și apoi păstrat către TP. Aici cel care trebuie să apară în prim plan este candidatul în sine – prin poziționări pro-conservatoare, pro-familie, pro-tradiție. Însă și alți lideri de opinie și intelectuali neafiliați de orientare conservatoare (nu am să îi pomenesc aici, deși îi cunoașteți) îl pot ajuta spre a depăși doza ridicată de scepticism și perfecționism tipică acestui electorat extrem de exigent.

Apoi un alt segment electoral important este Diaspora – românii din Statele Unite, Canada, Europa de Vest și Australia, dar și cei din Moldova, care sunt în general anti-PSD și anti-corupție, dar nu sunt neapărat fideli unui partid anume. Sunt oameni care așteaptă ca România să facă în sfârșit pasul către modernitate și civilizație – să aibă spitale moderne, sistem de sănătate salubru, rețea de autostrăzi și cai ferate funcționale, administrație publică simplificată și politicoasă. Orice candidat inteligent care știe să rezoneze cu aspirațiile acestor români din afata țării ar putea să îi cucerească. Or aici TP, care a petrecut ani buni în străînătate și are deschidere maximală spre cultura occidentală ar putea să îi convingă ușor. Cu condiția de a găsi la timp oamenii potriviți și mijloacele de comunicare potrivite pentru a-și transmite mesajul.

De asemenea, nu trebuie neglijată tendința diasporei de a acorda mai multă importanță turului II, atunci când se alege de fapt președintele. Or miza principală a lui TP este tocmai depășirea primului tur. În consecință trebuie depuse eforturi pentru a convinge electoratul favorabil să iasă masiv la vot de la inceput.

Urmărim cu atenție…dar până când?

Votanții prezumtivi ai lui Iohannis, membrii și simpatizanții PNL constituie, după mine, masa cea mai mare de potențiali dezamăgiți, gata să plece după un altul, dacă se ivește ocazia. Când s-a instalat în funcție în 2014, Klaus Iohannis a promis că va instaura cât de curând “guvernul meu”, adică un guvern format în principal din liberali. Între timp, mandatul e pe sfârșite, iar în tot acest timp liberalii și-au mâncat de sub unghii și li s-au lungit urechile așteptând minunea. Guverne au avut patru ani PSD-iștii și pentru un an, tehnocratul Cioloș. Vor risca liberalii să meargă încă un mandat cu Klaus, care să facă iar umbră pământului, iar ei, PNL, să se laude numai cu realizările unor primari din Ardeal? Cum TP a fost membru PNL și are încă multe contacte în acest partid, este de așteptat că la primele sondaje nefavorabile sau la primele gafe din campanie ale lui Iohannis, unii lideri și oameni de influență din PNL să dea semnalul de regrupare în spatele unui nou candidat. Iar cum gafele și Iohannis se simt tare bine împreuna, acest moment nu va întârzia să apară.

USB – mon (premier) amour

Am lăsat la urmă USR, pentru că acest partid are o poveste specială. Acest partid a luat ființă ca o mișcare cetațeaneasca de lupta contra corupției și corupților sub formă de Uniunea Salvați Bucureștiul, condus de Nicușor Dan, la rândul sau coleg și amic al lui TP de pe vremea studenției la Paris.

După un scor electoral promițător la localele din 2016, Nicușor a transformat partidul USB în partid național USR, care în decembrie 2016 a intrat în Parlament. Odată cu referendumul pentru familie, în USR s-a produs sciziunea: aripa progresistă condusă de Dan Barna, care a militat pentru boicotarea referendumului, a obținut victoria asupra celor ce au văzut în referendum un exercițiu democratic legitim. Nicușor Dan și-a dat demisia din partid și s-a concentrat de atunci pe problemele Bucureștiului, anunțându-și intenția de a candida la Primărie în 2020. Aparent influența sa în USR s-a diminuat, însă un eveniment bizar din 2019 l-a readus în atenția USR.

Alianța 2020 a depus dosar la Biroul Electoral Central în vederea participării la Europarlamentare, dar s-a trezit refuzată, pe motiv că în scripte figura încă Nicușor Dan ca președinte! Și în acel moment critic, Nicușor iese din bârlog și salvează Uniunea de salvatori și semnează pentru inscrierea alianței în cursa electorală, după care se retrage!
Simpatia și respectul USR-iștilor pentru Nicușor revin la cotele cele mai înalte. După scorul foarte bun de la Euro, Dan Barna își anunță candidatura la prezidențiale, și ridică sus așteptările Alianței 2020 dar începe să comită gafă după gafă, dovedind că pălăria prezidențială este cu câteva numere mai mare…În acest context, apar primele nemulțumiri în Alianță…. Iar dacă primele sondaje din campanie vor ieși prost, se vor găsi voci din USR care să deplângă alunecarea partidului spre ideologia progresistă, să conteste leadership-ul lui Barna și să înceapă să își exprime nostalgia după liderul lor natural, Nicușor, care a fost deseori sprijinit public de candidatul PMP, fostul sau coleg de la Paris, Teodor Paleologu. Asa ca Nicusor ar putea anunța la momentul potrivit, susținerea sa pentru vechiul sau prieten. Și nu este exclus ca în anumite condiții, USR-istii sa întoarcă armele ca la 23 August, iar Dan Barna să fie convins sa se retragă din cursă, spre a nu risipi voturile.

Exclud deocamdată vreun sprijin care ar putea sosi pentru TP din partea electoratului ALDE sau PSD, cu toate că și aici potențialul de dezamăgire fata de proprii candidati este ridicat. Dar chiar și un inamic poate fi folositor. Pentru a creste in sondaje, TP trebuie adus in atentia publicului, iar una din metodele cele mai eficiente sa faci lumea sa vorbeasca de tine este sa fii atacat si calomniat. Totul este ca inamicul sa fie provocat.

Mergem la vot sau la mici?

Mai există un bazin electoral măricel, cam cât o piscină, de multe ori neglijat de politicieni. Unul din doi români au preferat să stea acasă sau să iasă la cinema la ultimele alegeri. În 2016 a fost și mai rău. Motivele pentru care unii compatrioți preferă o partida de mici cu bere unei deplasări până la secția de votare sunt de obicei două: „toți politicienii sunt hoți” și „oricum votul vostru nu contează, jocurile sunt făcute”. Paradoxal, tocmai absenteismul electoratului amplifică riscul de a avea parte de politicieni care își pot face de cap. Candidatul TP are datoria de a se poziționa ca un cetățean serios și implicat, care poate oferi absenteiștilor senzația că participarea lor la viața cetății este necesară și apreciată.

Va câștiga Sorbona?

Am menționat aici numai cateva aspecte ale planul electoral al candidatului TP, ceea ce am putut identifica eu până acum, de pe margine. Mai sunt și altele, pe care probabil numai candidatul și echipa sa le cunosc. Sper însă că, dacă nu v-am convins, măcar v-am dat de gândit.

Tactica, pe de altă parte, este o altă problema. Candidatul TP știe să ridice dubii asupra contracandidaților și totuși să evite să atace electoratul acestora. Operația de “decapitare” este foarte delicată; dacă ataci partidul sau electoratul celuilalt pe de-a întregul, nu îți faci prieteni, ci dușmani. Dar cu siguranță, alegerile nu pot fi câștigate de unul singur, iar strategia fără tactici potrivite și oameni pregătiți poate rămâne doar o frumoasă idee pe hârtie. Rămâne să vedem cum va funcționa mai departe aplicarea programului.

Cum ziceam la început…Sorbona trebuie să ne arate că e mai tare ca Teleorman, chiar dacă pleacă cu handicap. Asta este una din mizele acestor alegeri. Iar pariul meu este că va reuși.

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVara asta se poarta pipa
Articolul următorDupă 20 de ani
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.