Cam asta ne-au arătat vineri echipele României și Muntenegrului, în debutul proaspetei înființate Ligă a Națiunilor UEFA. O competiție semi-oficială, presupusă a înlocui partidele amicale de toamnă prin meciuri cu adversari de valoare apropiată. În noua competiție, echipele sunt împărțite pe divizii (serii) valorice. Din fiecare grupă, ultima clasată retrogradează într-o divizie inferioară, iar prima clasată promovează în cea superioară. După cum a arătat jocul de vineri, obiectivul României parea a fi retrogradarea în ultima urnă valorică, pentru că de acolo nu poți să pici mai jos. E divizia cea mai sigură.
După experiențele recente de la Euro 2016 și din cupele europene, ai noștri sunt fericiți că nu sunt în grupă cu Albania sau Luxemburg – caz în care nu am fi avut nici o șansă. Nici vorbă, nici cu Serbia și Muntenegru nu e grozav, dar așteptările nu sunt foarte mari.
Meciul de la Ploiești s-a jucat fără spectatori, România fiind penalizată pentru tradiționalele înjurături anti-maghiare ale suporterilor noștri de acum vreo trei ani….Fără public, strigătele oficialilor și înjurăturile jucătorilor se auzeau clar ca la saună… În absența adrenalinei furnizată de freamătul tribunelor, ambele echipe au fost lipsite de inspirație, iar antrenorii de idei. E greu fără spectatori, ce-i drept, dar parcă și mai rău e fără jucători…
Ocaziile au fost rare (am avut și noi și ei câte două), mingea nu prea și-a găsit traseele, plimbandu-se de colo colo, impresia generală a fost că ambele echipe au jucat din obligație. La sfârșit, rezultatul a reflectat realitatea din teren. Nimic la Nimic.
Luni seară însă, la Belgrad, de data asta în fața spectatorilor sârbi, ai noștri s-au mișcat ceva mai bine. Conduși de două ori, de fiecare dată după goluri de cascadorii râsului marcate de Mitrovici, ai noștri au insistat și au egalat prin Chipciu din penalty și apoi prin Tucudean la o reluare fină din corner. Există deci o brumă de speranță, mai ales că România va avea totuși inca o șansă de se califica din grupele preliminarii. Cum România este pe lista țărilor organizatoare a turneului din 20-20, (ca să o cităm pe d-na Dancilă), având de găzduit o grupă și o optime de finală, prezența noastră la turneul final ar pica cum nu se poate mai bine, mai ales într-un an electoral. Politicienii noștri ar avea ocazia de a se lauda în campanie cu performanțele naționalei…
Primul turneu final al Campionatului european din 1968 a fost organizat cu numai 4 echipe. Apoi s-a trecut la 8. Apoi la 16. De acum doi ani s-a trecut la 24. Pe viitor este posibil să se ajungă la 32 de echipe (astăzi UEFA are 55 de membrii).
Să sperăm că naționala României nu va trebui să aștepte turneul final cu 64 de echipe pentru o nouă calificare!