Talcioc şi normalitate

0
193

Grețuri, vărsături, senzație puternică de scârbă. Nu, nu am mâncat nimic stricat și nici nu am căpătat vreo gastro-enterită, ci doar citesc presa din România și aflu că s-a deschis marele talcioc politic. Politicienii profesioniști sau amatori, fie de stânga, de dreapta, de centru, înainte, înapoi, sus sau jos s-au apucat să vândă, să cumpere sau să schimbe. Nu țigări, băutură, gumă de mestecat sau blugi, ci voturi – contra unor funcții sau contra liniștii din partea Justiției, după caz.

Bătrânul Ion Iliescu ar avea de ce să fie invidios. Aparent, ceea ce nu a reușit dânsul, faimosul consens național, e pe cale să reușească păpușica sa de lemn, Victor Buratino Ponta. Marele consens al politrucilor și excrocilor. Victoraș se joacă de-a listele cu potențiali prim-miniștri și consilieri și promite grațieri și neurmăriri penale tuturor celor care ar avea nevoie, numai să ceară și să aibă, desigur, ceva de oferit. Orice susținere și orice vot e binevenit, numai să treacă de hopul cel mare din 16 noiembrie și să scape de neamțul ăla afurisit!

Și iată că Victoraș nu duce lipsă de cumpărători. Foști președinți sau candidați, impresari sportivi, găinari, bișnițari, magnați de presă și baroni – aflați în libertate sau nu, după cum i-au prins evenimentele – își anunță la unison suportul pentru păpușa-minune. Evident, sforile lui Buratino sunt tot în mâinile iscusite ale lui Ion Iliescu. (Cititorii noștri, care sunt mai inteligenți decât ai lor, realizează desigur că nu Victor Ponta este ”el lider maximo”).

Emil Constantinescu, președintele dezamăgirii noastre, care s-a declarat >învins de sistem” în anul 2000, ține să ne arate că a fost probabil mereu omul sistemului și își afirmă susținerea pentru Ponta.

Tăriceanu, candidatul de paie, de care Ponta făcea mișto în 2006 că e un prim-ministru care >n-are ouă”, trece și el în tabăra lăudătorilor, sperând să apuce încăun job de prim-ministru. Vadim, scriitor de poezie și Prozac nu poate, evident, să susțină un ”străin”. De Meleșcanu sau de Dan Diaconescu nu ne mai mirăm. Au și ei ceva promis acolo, vreo mică pomană – un post de consilier, de ministru sau o “grațiere” divină pentru vreun dosar penal. “Căci toți suntem români, mai mult sau mai puțini onești”.

Apoi sunt talciocarii mai subtili, la care Victoraș trebuie să pluseze. Kelemen Hunor, șeful UDMR, ar vrea și el să ciupească ceva, dar îl încurcă maghiarii săi, care nu prea ar vota cu omul susținut de Vadim. Așa că recomandă maghiarilor ”să voteze după conștiință”. Iar doamna Udrea, amazoana dreptei, ne aburește cu o declarație aiuritoare: cică e bine să fim anti-Ponta, dar să nu fim pro-Iohannis. Poate că și tanti Nutzi are vreun dosarel fierbinte pe la procuratură și e bine să își asigurefundulețul. ”Pentru o Românie frumoasă” trebuie făcute compromisuri, nu?

Dintre toți foștii candidați din turul întâi, numai Monica Macovei se declară de partea cealaltă, dar până și dânsa o face cu oarecare reținere, punând condiții de respectarea statului de drept. Ciudat, nimeni nu îndrăznește să pună condiții de integritate lui Ponta. La talcioc nu cinstea primează, ci chilipirul. Ne-am fi așteptat ca măcar presa să aibă altă atitudine. Nu vorbim de Antene, unde Iohannis e prezentat mai rău ca un Führer. Dar și alte televiziuni ezită să susțină clar partea cealaltă.

Miștocarii, golanii și derbedeii cărora le plac măscăricii și caută audiență sunt speriați de ideea de a avea un președinte corect, care nu insultă, nu face glume proaste, nu vorbește murdar, nu se dă mare și nu se enervează. {sta nu face rating printre maneliști și analfabeți! Cum să îl pui pe ăsta președinte? Este la fel ca Băsescu, deci nu-l votăm! – acuză pontistii. Nu e ca Băsescu, deci nu-l votăm! – spun băsiștii. Nu e ortodox! – urlă reprezentații clerului. Vrea separarea Ardealului! – lansează “patrioții”. Nu vrea să negocieze cu nimeni!- acuză talciocarii de voturi.

Dintr-odată, profesorul de fizică, om cu vorba calmă, politicos dar ferm, care a fost ales de trei ori la rând primar al Sibiului, de două ori cu peste 85%, devine baubaul clasei politice și al presei de scandal. Căci reprezintă tot ce poate fi mai rău pentru România lor: normalitatea.

Toate aceste târguieli de voturi și manipulări mass-media ar putea fi însă răsturnate de o populație românească obosită de furturi și aranjamente făcute în culise. E drept că unii deja s-au lăsat descurajați. Un prieten din România mi-a spus-o direct: ”Nu are niciun sens să merg la vot, jocurile sunt făcute, nu vezi că toți îl susțin pe Ponta?”

Iar alții spun: ”Neamtul asta nu e amuzant, preferăm unul mai vesel”. De acord, Iohannis nu e Louisde Funès, nici Mr. Bean. Umorul nemțesc este aproape o contradicție în termeni. Dar nu vă supărați, pentru ce votăm noi pe 16 noiembrie? Pentru funcția de măscărici-șef? Sau pentru ceva mai serios?

Știm de la bunicii și părinții noștri că, dacă ai nevoie de un aparat de sudură, un ferăstrău, o mașină de găurit, o râșniță de cafea, o sculă de muzică sau un automobil care să-și facă exact treaba și să nu se strice, e bine să îți cumperi un lucru nemțesc. Desigur, domnul Iohannis nu e un geniu. Nu e nici Superman. Nu vorbește mult. Nu e ortodox. Dar, la fel ca lucrul nemțesc, e un om integru, face treabă și te poți baza pe el. Cei 88% de români din Sibiu care l-au ales primar pentru a treia oară nu sunt proști și nici vânduți străinilor, ci au simțit concret schimbarea în bine, pe pielea lor.

Indiferent cu cine am votat în turul întâi, de ce să nu dăm o palmă talciocarilor de voturi și să alegem, în sfârșit, normalitatea?

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRivalităţi şi revanşe
Articolul următorDe la Simona la Regekampf
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.