Ca să înțelegem care este miza Europarlamentarelor de duminică, haideți să privim ce s-a întâmplat prin Europa și în România de la ultimele alegeri similare, cele din Mai 2014, pentru că, nu știu dacă va dați seama, s-au petrecut foarte multe lucruri de atunci.
Cinci ani înseamnă foarte mult pentru timpurile noastre.
De pildă, până în 2014, atacurile teroriste islamice pe teritoriul european erau evenimente mai degraba rare. Ce-i drept, Europa avusese parte de Madrid 2004 cu aproape 200 de morti și Londra 2005 cu peste 50 de victime. Dar din 2014 încoace, atentatele au devenit fapte la ordinea zilei, care astăzi nu mai trezesc decât un pic de indignare care ne trece repede, cântece despre o lume mai buna și dansuri legănate de solidaritate (cu cine oare?) în piețele publice, și câte un pic de mirare între un expresso și o omletă la masa de dimineață. Ai spune că resemnarea mioritică a baciului moldovean s-a extins la întregul continent.
Grație atentatelor teroriste, am început să ne dezvoltăm cunostiintele despre geografia Europei în detaliu. Am învățat despre despre cartierele Parisului sau Londrei, despre St Denis, Bataclan, Nisa, Manchester, Dijon, Copenhaga, Ramblas din Barcelona, Berlin, St Quentin, Marsilia, Hanovra, Ansbach, Wurtzburg, Charleroi, Stockholm, Bruxelles, Lyon și câte și mai câte.
Câteva sute de europeni și-au găsit sfârșitul, datorită acestor atacuri, dar mai ales datorită lipsei de reacție adecvată a autorităților. De aceea zic: contează cine e la cârma UE.
Pe măsură ce numărul atentatelor se mărea, politicienii europeni ne atrăgeau tot mai insistent atenția să nu discriminăm, să nu judecăm, să nu generalizăm. Suntem o societate deschisă, ce naiba! Și ca să arătăm tuturor cât de deschiși suntem, și că noi, europenii, suntem generoși și iertători, am invitat și mai mulți imigranti, legali sau nu prea, să vină aici, toți dacă se poate! Sirieni, somalezi, irakieni, nigerieni, senegalezi. Așa că, în afară de banalizarea atentatelor teroriste, s-a mai petrecut ceva din 2014 încoace: banalizarea noțiunii de refugiat.
Tonul l-a dat Angela Markel în septembrie 2015, invitând în Germania un milion de refugiați de război sirieni. De atunci încoace, porțile Europei au ramas larg deschise. După sirieni au urmat africanii sub-saharieni. Nu prea erau ei refugiați politici, dar ce mai contează? Mediterana a fost luată cu asalt, și în curând Grecia, Italia, Spania au devenit poduri de flori între Africa și Europa. Vechea noțiune de refugiat a devenit astăzi interschimbabilă cu cea de imigrant. Dacă întrebi un adolescent care e diferența, o să ridice din umeri.
S-au mai întâmplat și alte lucruri în Europa in ultimii 5 ani. La Eurovision 2014, femeia-bărbat cu barba, Conchita Wurst a primit marele premiu. Un fapt care a stârnit atunci multă revoltă si chiar dezgust (citiți presa vremii dacă nu mă credeți). Dar nu mai e cazul acum. Între timp lumea s-a obisnuit cu ideea, fereastra Overton s-a mutat mai la vale. Astăzi nu cumva să îndrăznești să îți exprimi dezaprobarea pentru așa ceva. Astăzi sexul și genul nu mai sunt considerate determinate biologic, ci au devenit subiective. Iar Parlamentul European s-a conformat tendințelor, recomandând țărilor membre să adopte politici de anti-discriminare si Orgaizatiei Mondiale a Sanatatii sa scoata transgenderismul de pe lista maladiilor, în plus de a impune educarea tinerei generații în acest spirit nou, inovator. Astazi copiii au dreptul de a-si alege sexul dupa plac, chiar daca nu stiu sa isi faca patul, iar parintii ar face bine sa nu se opuna.
Mari probleme asadar pe functionarii ce țin la zi lista drepturilor omului – au trebuit să ceară hârtie suplimentară! Odată cu lărgirea listei respective de drepturi, a crescut implicit și consumul de etichete de pus pe fruntea bigotilor care nu le acceptă așa de ușor.
În plus, tot în ultimii 5 ani, UE a început să dea semne de un centralism arogant, sugerând că este pe cale să se transforme dintr-o federație de state suverane într-un supra-stat cu drept de decizie și control asupra țărilor membre.
Dl. Macron (ales presedinte al Frantei in 2017) si D-na Merkel au pomenit de constructia unei armate europene, care sa se opuna, atentie, la nevoie, “inamicului” american! Mai ieri, conu’ Juncker, probabil intr-o noua criza de sciatica, a avut grija sa admonestat retrograzii ce isi iubesc patria. Nu mai zic de domnul acela cu strungareata, Verhofstatd, caruia ii sare saliva pe ecran cand vorbeste despre eurosceptici!
Apoi, iata, au aparut si s-au raspandit rapid legi si masuri contra „hate-speech”-ului (nicioadata clar definit) care urmaresc limitarea exprimari libere pe teme sensibile (avort, imigratie, minoritati religioase, drepturi de toate felurile).
Asadar, vedeti? Conteaza mult cine e la carma UE.
Sigur, toate acestea nu puteau rămâne fără ecou. Astfel, în scurt timp, au apărut actiuni, mișcări și partide care să le contrabalanseze pe primele.
În iunie 2016, Marea Britanie votează pentru ieșirea din UE. Grupul de la Vișegrad se opune tot mai vehement politicilor imigraționiste impuse de Bruxelles. Austria își alege un guvern conservator, Italia unul populist, în Franța, Spania, Germania, Olanda, partidele anti-globaliste obțin rezultate de neconceput acum 10 ani.
În Statele Unite, afaceristul Donald Trump zguduie din temelii mișcarea globalistă, după ce învinge establishmentul republican și democrat deopotrivă, și redefinind prioritățile politice și sociale nu doar ale Americii, cu ale întregi lumi.
Da, toate astea (și multe altele), s-au întâmplat doar în ultimii cinci ani în Europa.
Acestea sunt temele importante pentru alegerile europene din această săptămâna. Imigrația necontrolată, securitatea cetatenilor, relativismul moral, sexualizarea tineretului, conducerea centralistă, dreptul la libera exprimare.
Hai sa vedem ce s-a întâmplat în România în acești ultimi cinci ani? S-a întâmplat alegerea lui Iohannis, dar nu s-a întâmplat si președinția acestuia (domnia sa urmareste cu atentie, a zis Pas la primul mandat, si conform cartii lansate acum 5 ani, o sa zica Pas si la al doilea – Pas cu pas). S-au mai întâmplat patru sau cinci guverne PSD, culminand cu ireala Viorica Dancila, s-a întâmplat Dragnea și eforturile sale de a scapa de pușcărie. S-a întâmplat un referendum pe tema clarificării definiției familiei, nevalidat în urmă boicotului masiv al progresistilor de la noi sprijiniți din afară, dar și datorita lipsei de interes a unei populații apatice, care nu a inteles miza. S-a mai întâmplat si 10 august, s-a întâmplat ascensiunea USR ca mare brand al luptei contra-corupției, s-a mai întâmplat o catedrala mult boscorodită, și câțiva kilometri timizi de autostrada.
Și s-a mai întâmplat ceva – conectarea românilor la sistemul binar de ura importat din Occident – ai lor contra alor noștri – globaliiști vs naționaliști. Am intrat și noi in randul lumii.
Daca privim la campania electorală de la noi, observăm că s-a vorbit mai mult despre referendumul lui Iohannis, despre Dragnea, corupție, arestarea lui Mazăre etc. Gălăgie multă, care ne-a împiedicat să vedem clar că miza acestor alegeri europarlamentare e de fapt alta. Totul pentru a sprijini implicit formațiunea sau politicienii ne care „vand” „anti-corupție” la pret bun. Chiar daca aceste alegeri Europarlamentare nu au nimic de-a face cu corupția interna.
Da, corupția locală ne doare, indiferență și aroganța guvernanților ne doare. Dacă credeți că ajută cu ceva, votați la referendumul de duminică.
Dar dacă credeți că e important în ce direcție merge Europa (spre salvare sau spre auto-distrugere), și vă pasă de locul si rolul României în toată constructia asta, mai bine mergeți sa votați la Europarlamentare, gândindu-va la acele subiecte cu caracter european, la cum se situeaza partidele noastre, și nu la puscaria lui Radu Mazăre. O să avem timp pe urmă și pentru asta.
Am văzut cum au arătat ultimii cinci ani în Europa. Cum vor arată oare următorii cinci? Depinde un pic și de noi si de votul nostru. Pace vouă! Peste cinci (Daci)ani există riscul să ne salutăm altfel….
