Acum patru ani, pe 5 octombrie, am publicat în ziarul montrealez “Pagini Românești” un articol cu un titlu îndrăzneț: „De ce va câștiga Trump”. Nu mă bazam deloc pe sondaje (care erau la fel de proaste pentru Trump precum cele de astăzi), nici pe articolele din mass media nord americană care, tot ca acum, întrețineau ideea că Trump este un aventurier, un bigot și misogin care habar n-are ce face. Aveam în vedere alte elemente. Mai întâi, fiind în contact cu afaceriști și antreprenori americani am sesizat o stare generală de nemulțumire față de situația economică (multiplicarea impozitelor și reglementărilor, transferul a milioane de locuri de muncă dinspre America spre China). Un alt factor de nemulțumire era imigrația necontrolată și corectitudinea politică promovată de administrația Obama. Dar ceea ce m-a făcut să pariez pe Trump a fost mai degrabă strategia sa electorală. Pentru prima data vedeam un candidat republican aplicând tactici de obicei folosite de stânga. Atât în cursa internă pentru nominalizare, cât și în confruntarea cu Hillary Clinton, Trump părea sosit de pe altă planetă: folosea un limbaj colorat și direct, nu se ferea să își eticheteze nemilos oponenții, poreclele atribuite adversarilor prindeau la public (“Low energy Jeb”, “Lying Ted”, “Crooked Hillary”), încuraja divizarea votului în electoratul adversarilor (Marco Rubio și Ted Cruz se luptau pentru votul evanghelic, Sanders și Clinton pe votul de stânga), și își asuma perfect rolul de haiduc în lupta cu “establishmentul”. Pregătit să lovească, dar și să încaseze, și având un limbaj corporal demn de un mascul alpha, Trump a suprins sondajele, presa și elitele, dând serios de lucru sociologilor și politoligilor.
Astăzi, la numai câteva zile înaintea de ziua finală a votului, rezultatul alegerilor mi se pare și mai greu de anticipat. Pentru că cifrele din sondaje se bat cap în cap cu imaginea proiectata de cei doi candidați.
Care sunt șansele excentricului Donald sau ale fostului vicepreședinte Biden? Ce a mai rămas din retorica și energia președintelui american după un mandat greu, marcat de o puternica contestare internă, de războiul comercial cu China, de conflictele deschise cu partenerii europeni, de ruperea acordului nuclear cu Iranul, de tensiunile cu Coreea de Nord, de retragerea din acordul climatic de la Paris, de renegocierea NAFTA, de implicare în procesul de pace din Orientul apropiat, de infragerea ISIS, de recunoasterea Ierusalimului drept capitala a Israelului, de relația complicată cu Rusia? Cât de mult a influențat pandemia aflată în plină desfășurare electoratul american?
Dacă aceste alegeri ar fi avut loc în februarie 2020, nu am fi avut practic ce analiza. Indicele bursier Dow Jones atinsese un maxim istoric, iar șomajul scăzuse sub 3%.Un președinte care se putea lăuda cu astfel de performanțe nu avea de ce să își facă griji privind obținerea celui de-al doilea mandat.
Însă au fost suficiente câteva săptămâni de criză sanitară și bursa s-a prăbușit, petrolul a ajuns la prețuri negative și peste 40 de milioane de americani s-au trezit trimiși acasă. În lunile care au urmat, ca urmare a unui efort financiar uriaș din partea administrației, economia și-a mai revenit, fără a mai atinge nivelul de dinainte de pandemie, iar popularitatea lui Trump a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul de victime atribuite COVID-ului a atins ordinul sutelor de mii. Așa se face că în loc de o campanie simplă, Trump s-a trezit ca are de făcut mari eforturi pentru a-și convinge compatrioții că merită încă o tură la Casă Albă.
Dar mai întâi, sa vedem care este rolul asumat de cei doi candidați în aceasta campanie.
Mesajul implicit al lui Trump este identic cu cel de acum patru ani: “Eu sunt salvatorul Americii, eroul care lupta contra elitei globaliste din afară și dinăuntru, cel ce luptă pentru prosperitatea economică și repatrierea marilor afaceri, pentru ca America să își recapete măreția”.
Mesajul lui Biden e simplu: “Eu nu sunt Trump (înțeles aici drept bigotul, islamofobul, misoginul, suprematistul alb etc). Dacă vreți pace, nu scandal, alegeți-mă pe mine.”
Nu este locul aici sa explicam sistemul electoral american, dar amintesc pe scurt că în toate statele (cu două excepții, Maine și Nebraska), candidatul ce obține cele mai multe voturi ia toți electorii din acel stat („winner takes all”). Exemplu: Statul Florida are atribuit 29 de mari electori, presupunem că Trump ia 48% din voturi, iar Biden 47%. Atunci toți cei 29 de electori ce reprezintă Florida vor fi ai lui Trump).
Alegerile trebuie să determine cine vor fi cei 538 mari electori care vor alege persoana președintelui; pentru a câștiga e nevoie de minim 270 (presupunem că nici un elector nu își trădează angajamentul față de candidatul pe care îl reprezintă; amintesc că votarea reală pentru președinte se petrece abia pe 16 decembrie când se întrunește colegiul electoral!). În caz de egalitate (269-269), președintele va fi desemnat de Camera Reprezentanților, iar vicepreședintele de către Senat.
Examinând rezultatele din ultimele două alegeri (2012 și 2016), plus sondajele locale, statele considerate “sigure” pentru Joe Biden dau un total de 219 de electori, iar cele “sigure” pentru Trump un număr de 186 de elector (vezi Rasmussen polls, 270towin.com, fivethirtyeight.com)
(Ce state le consider „safe”? Sunt cele în care atât la ultimele doua alegeri, candidatul de o anume culoare a câștigat constant și cu o diferența solidă, și în care și sondajele actuale confirmă aceleași tendințe).
Rămâne deci ca Donald Trump să recupereze un deficit de 33 de electori din “swing states” (adică acele state unde votul e mereu strâns sau se schimbă de la un ciclu electoral la altul).
Aceste state ar fi (alegerea este a mea):
Florida cu 29 electori
Pennsylvania 20 electori
Ohio 18 electori
Michigan 16 electori
North Carolina 15 electori
Arizona 11 electori
Wisconsin 10 electori
Minesota 10 electori
New Hampshire 4 electori.
(Chiar dacă unii comentatori pun Texas și Georgia la “swing states”, cred că este o exagerare, aceste state ar trebui câștigate clar de republicani). Iowa (6 electori) am pus-o de asemenea la Trump, care a avut scor foarte bun acolo acum 4 ani. Nevada va ramane stat democrat, desi sondajele par strânse. Este desigur pariul meu).
După sondajele pe state și rezultatele din 2016, înclin să cred că Florida, Ohio, North Carolina, chiar și Arizona se vor duce la Trump (cu diferențe mici). Adică un total de 63. Adăugat la cele 186 „sigure” ajungem la 249.
Alt stat care ar putea merge spre Trump este New Hampshire (4 electori). Asta pentru că acolo Biden a avut un scor foarte slab în preliminarile democrate, iar Trump a pierdut în 2016 cu o diferența foarte mică. Să zicem deci 253.
Minnesota merge la democrați, aproape sigur (10 electori). Biden conduce acolo de departe, iar Clinton a câștigat și în 2016. Deci 229 pentru democrați.
Rămâne, dacă toate ipotezele de mai sus sunt corecte, ca Trump să mai câștige ori Pennsylvania (20), ori celelalte două (Michigan 16 și Wisconsin 10) pentru a-l putea depăși pe Biden. Dacă le pierde pe toate trei, pierde alegerile. După opinia mea, bătălia se va decide în aceste trei state. De reținut însă că Joe Biden este originar din Pennsylvania, unde este mai popular decât a fost Hillary în 2016.
Ar fi de menționat o importantă eroare făcute de Trump în campanie – disprețuirea adversarului și implicit neglijarea primei dezbateri, la care s-a prezentat slab. De asemenea a neglijat posibilitatea valului de voturi prin anticipație (70 milioane până astăzi). Ceea ce a făcut ca până pe 20 octombrie, ziua celei de-a două dezbateri, când Trump a fost mai bun, un mare număr de alegători să fi votat deja.
(De obicei, o participare masivă la votul prin anticipație este un semn rău pentru cel aflat la putere – un indiciu că populația este dornică de schimbare. Dar în contextul pandemiei, ar putea fi datorat dorinței de a evita aglomerația la urne).
La rândul sau Biden a comis și el o eroare care îi da acum muniție lui Trump: la a doua dezbatere a apucat să spună că va închide industria carbonieră și petrolieră, fapt ce ar afecta foarte mulți muncitori din câteva state cheie, inclusiv Pennsylvania. Votul trece prin stomac.
Prognosticul meu este că rezultatul final o să fie foarte strâns, se va câștigă cu maximum 25-30 de electori diferență. La votul popular, Biden va avea probabil în jur de 1-2% în plus. Cine va fi câștigătorul, va depinde de capacitatea celor doi candidați de a-și mobiliza electoratul pe ultima sută de metri. Dacă e să mai bazez numai pe cifre, aș spune că Biden are șanse 66% să câștige.
(Fac precizarea că sondajele naționale din luna octombrie, care îl dau lider pe Biden în avans cu 10% diferența sunt prea puțîn relevante, ele nu reușesc să reflecte voința acelor „silent voters” – alegătorii care preferă să nu își exprime public preferință, și care de regulă merg cu Trump. La fel, istoricul sondajelor din alte campanii prezidențiale (din 2000 încoace) arată că sondajele naționale sunt destul de departe de scorul final).
Înca ceva care poate conta mult, dincolo de cifrele seci:
Joe Biden manifestă mai puțină energie decât a avut Hillary Clinton acum patru ani. Pagina sa de Facebook nu are nici 3 milioane de urmăritori și nimeni nu a mai publicat ceva pe acolo din 15 octombrie încoace. La meetingurile sale electorale participarea este la nivelul unui simpozion de critică literară. În plus, produce gafă după gafă, aproape zilnic, ceea ce demonstrează dificultăți majore de concentrare.
Dacă aș fi cetățean american, mi-ar fi frică să știu că Joe Biden ar putea avea acces la butonul nuclear. Nu l-aș lăsa să îmi păzească nici cinci minute copilul într-un parc, darămite să fie “commander în chief”. Nu înțeleg de ce democrații nu au putut furniza un candidat cât de cât lucid și coerent. Singura să calitate este că e anti-Trump, iar pentru electoratul său se pare că e singurul lucru care contează. Va fi oare suficientă ura democraților contra lui Trump pentru a-l învinge?
De partea cealaltă, meetingurile lui Trump se bucură de o prezența uriașă și sunt pline de energie. Trump are atitudinea unui adevărat „Captain America”. Deși este prezentat mai tot timpul în culori sumbre de către mass media, el joacă perfect rolul eroului care se zbate pentru binele cetățeanului contra unui sistem ostil.
“Oricine ar câștiga mâine, soarele va răsări din nou dimineață”, a declarat Barack Obama acum patru ani în ziua votului. A fost probabil singura predicție corectă făcută de un democrat la vremea respectivă. Adaug și eu că orice s-ar întâmpla marți, nu va fi sfârșitul lumii.
În concluzie, deși cifrele par a fi favorabile lui Biden, prezența scenică joacă în favoarea lui Trump. Cum cifrele s-au înșelat și acum 4 ani, să nu ne mirăm că după 3 noiembrie, meseria de “pollster” să ajungă și ea pe lista activităților “ne-esențiale”…
