Un minut pe zi

0
228

Este iarăşi 1 ianuarie. E din nou vremea rezoluţiilor de Anul nou. Le scriem mari, pe tablă, cu cretă. Sau cu o carioca groasă, colorată, pe o hârtie lipită cu scotch pe frigider. Vise, dorinţe, promisiuni. Ne angajăm ferm că le vom împlini pe toate în următoarele 365 zile. Nu contează că majoritatea seamănă izbitor cu cele de anul trecut. Desigur, atunci a fost altceva, cirscumstantele nu ne-au permis….De data asta, chiar o să le facem! Nu-i aşa?

Ne propunem sarcini herculeene. Să mergem la sala de sport de 3 ori pe săptămână. Să scriem odată cartea aia de aventuri la care visăm încă din adolescenţă. Iată, părul albeşte, degetele ne cam tremură pe tastatură şi nici măcar nu am început-o! Să pierdem cele 10 sau 20 de kilograme în plus. Să citim cele 60 de cărţi pe care le-am cumpărat în ultimii 2 ani şi nu am apucat decât să le frunzărim. Să pornim odată afacerea aia, care nu ne lasă să dormim noaptea. Să vorbim mai frumos cu copiii, cu soţul, cu soţia, cu părinţii…

Trei săptămâni mai târziu, hârtia de pe frigider începe să se dezlipească, iar lista de decizii atârnă într-o parte şi ne priveşte parcă chiorâş, mustrător. Ca să nu ne simţim total vinovaţi, începem să facem nişte ajustări. Mai tăiem din cărţile de citit. Nu o să fie 60, e bine şi 40. Şi nu 20 kile pierdute, e bine şi 6…

Pe la mijlocul lui februarie, rezoluţiile sunt deja uitate. Tocmai am mâncat o grămadă de dulciuri, de St-Valentin. Tabla cu vise a fost deja ştearsă, hârtia de pe frigider a căzut demult şi a ajuns probabil pe la coşul de reciclabile… Cărţile sunt împrăştiate peste tot, abia atinse, abonamentul la sala de gimnastică l-am rătăcit prin costumul purtat în seara de Anul nou, iar de scris cartea aceea sau de început afacerea vieţii, nici vorbă, jobul şi rutina zilnică ne-au absorbit deja toată energia….

Ce se întâmplă? De ce “lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac, şi cele pe care le urăsc, iată ce fac?” se frământa acum 2000 de ani apostolul Pavel. Pentru că firea noastră iubeşte inerţia. Schimbarea reprezintă duşmanul comodităţii şi familiarităţii. Lista aceea de dorinţe ne solicită ieşirea în câmp deschis, pe teren minat. Necesită efort şi asumare de riscuri. E mult mai simplu să stăm seara la televizor sau pe Facebook decât să citim, să scriem sau să lucrăm peste program.

Voinţei noastre plăpânde de schimbare i se opune enorma putere a legilor inerţiei şi gravitaţiei, cele care ţin galaxiile împreună. Voinţa noastră oboseşte repede. Gravitaţia nu oboseşte niciodată. E la fel ca statul într-un picior – la început e banal, peste un minut începe să fie incomod, peste 10 minute doare, iar peste 20 minute ori suntem în pat, ori chemăm ambulanţa. Nici o voinţă umană nu poate bate o lege a naturii. Bătălia este inegală: praştia contra diviziei de tancuri.

Tactica trebuie schimbată. În loc să încercăm să întărim puterea voinţei, plătind antrenori la sala de sport, citind cărţi de automotivare care să ne dea puterea să le citim pe celelalte, ei bine, am putea folosi natura de partea noastră. Dacă tot nu poţi să o baţi, măcar să te aliezi cu ea.

Oare vom reuşi să ne trezim zilnic dimineaţă cu o oră mai devreme că să mergem la sala, când afară sunt minus 20 grade? Pe cine încercăm să prostim? În schimb, ne putem instala biroul acasă cât mai departe de toaletă, preferabil pe un alt etaj. Natura lucrează în favoarea noastră. De vreo 5-6 ori pe zi, va trebui să ne deplasăm. Pierdem prea mult timp pe Facebook? Ne putem stabili opţiunile de intrare pe cont astfel încât să introducem manual parola şi numele de utilizator, de fiecare dată. Dintr-o dată, schimbările devin posibile, pentru că nu mai necesită puterea voinţei. O simplă modificare de sistem a produs rezultate.

Pentru sarcini mai grele, precum cititul, scrisul, afacerile – există o altă soluţie, cunoscută dealtfel din vechime.

Robert Maurer povesteşte în cartea sa “Kaizen – un mic pas poate să îţi schimbe viaţa” despre Ioana (desigur, altă decât aceea pe care o cunoaşteţi dvs), o femeie supraponderală, mereu obosită, divorţată, mamă a trei copii. Se află în pericol major de boală gravă. Munceşte mult, şi acasă şi la servici, o muncă sedentară. Soluţia evidenţă ar fi să treacă la mişcare fizică, intensă – un abonament la gimnastică ar fi exact ce-i lipseşte. Dar Ioana nu are decât 30 de minute libere pe zi, când priveşte serialul preferat la televizor. Să îi ceri să iasă din casă tocmai atunci, să renunţe la singurul moment de plăcere, pentru a se deplasa la sala de sport pare o misiune imposibilă.

Totuşi, doctorul îi sugerează ceva banal: să meargă pe loc, un minut pe zi, în faţa televizorului, în timp ce se uită la serial. Femeia surâde la idee. Asta da, aşa ceva poate şi ea! După o săptămână, doctorul îi ridică “doza”, iar ea acceptă să meargă 5 minute, iar mai târziu ajunge să privească tot serialul în mişcare. Trei luni mai târziu, serialul s-a terminat, iar Ioana se antrenează cu entuziasm 30 de minute pe zi, alergând în jurul casei. Dacă schimbarea bruscă o paralizase, schimbarea efectuată cu paşi mărunţi îi aduce şi rezultate, şi satisfacţie.

A ne propune să citim 50 sau 100 de cărți pe an este o sarcină anevoioasă. Așa că o amânăm de la an la an. Iar rezultatul e mereu același, listele de cărți necitite se acumulează, iar vinovăția și sentimentul că ne pierdem viața cu fleacuri ne apasă pe suflet cu greutatea păcatelor lumii.

Dar dacă ne-am propune să citim doar o pagină pe zi? Hei, oricine poate face asta! La toaletă, în tren, în tramvai. Vi se pare ușor, nu-i asa? În fond, citim pe internet de 10 ori mai mult, tot felul de prostii care nu ne fac viața cu nimic mai bună. După o pagină, poți să te oprești și te poți bucura deja de reușită! Sau, daca vrei, poți să mai continui încă un pic. Când iți propui puțin, rezultatul este ușor de atins și satisfacția mult mai rapidă. La sfârșitul anului, vei fi ajuns să fi citit “numai” vreo 20-25 de cărți, dar vei fi mulțumit de tine. Să recunoaștem, este mult mai bine decât să ne propunem 60 și să citim numai 3, și acelea scrâșnind din dinți!

La fel cu orice alt proiect din viaţă. Ştim, plecarea de pe loc este cea mai dificilă. Forţă de frecare statică este mai greu de învins. De aceea, proiectele mari trebuie “păcălite” prin a ne propune obiective iniţiale mici. Dar odată ce bulgărele de zăpadă începe să se rostogolească la vale, creşterea este greu de oprit. Inerţia, aceeaşi forţă a naturii care se opune schimbării, cea care se opune atunci când vrem să ne urnim din loc, tot ea se va opune şi atunci când vrem să ne oprim! Obiceiul cel bun înlocuieşte astfel pe cel rău.

Soluţia nu este deloc nouă. Japonezii numesc această strategie a paşilor mărunţi “kaizen”. Lao Tze scria de acum 2500 de ani: “Un drum de o mie de mile începe cu primul pas”. Profetul Zaharia ne spune să nu dispreţuim începuturile modeste, iar Iisus ne aminteşte că cine este credincios în lucrurile mici, va fi şi în cele mari! Aşadar, orice v-aţi propus să faceţi anul acesta, daţi la o parte încordarea voinţei şi listele interminabile de proiecte grele. Alegeţi mai bine să faceţi ce vă place, doar un minut pe zi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.