Un minut pe zi

0
1424

Este iarăşi 1 ianuarie.

Cu fața buhăită, cu cearcăne la ochi, cu greutatea dincolo de limite, dependent puțin de alcool și cam mult de internet, cu o viață dezordonată, cu visele copilăriei uitate de mult, Ionel apucă o bucată de hârtie și o cariocă groasă găsită pe jos și începe să scrie…

E din nou vremea „rezoluţiilor” de Anul nou. Vise, dorinţe, promisiuni. Angajamente ferme pe care le va îndeplini în următoarele 365 de zile. Ionel scrie de zor, concentrat. Apoi lipește hârtia cu scotch pe frigider și o privește cu speranță… Le mai scrie odată cu litere mari pe o tablă, cu cretă. Să fie sigur că nu le uită!

Nu contează că lista seamănă izbitor de mult cu cea de anul trecut. Desigur, atunci a fost altceva, cirscumstanțele nu au permis… a fost pandemia, criza economică, a fost divorțul, a fost vecinul, a fost guvernul… Însă anul ăsta va fi altfel! 

Sarcinile pe care şi le impune sunt herculeene. Să meargă la sala de sport de 3 ori pe săptămână. Să scrie cartea de aventuri la care visează încă din adolescenţă. Iată, părul se albeşte, vederea îi slăbeşte, degetele îi tremură pe tastatură – și el nici măcar nu a început-o! Apoi, să piardă cele 20 de kilograme care îi fac respirația greoaie. Să citească cele 60 de cărţi pe care le-a cumpărat în ultimii 2 ani şi nu a apucat decât să le frunzărească. Să pornească odată afacerea aia care nu îl lasă să doarmă noaptea. Să vorbească mai frumos cu copiii, cu vecinii, cu fosta soție, cu părinţii…

Primele trei săptămâni ale anului trec repede. Hârtia de pe frigider începe să se dezlipească atârnând într-o parte şi îl priveşte acum chiorâş, un pic mustrător. Ca să nu se simtă total vinovat începe să facă nişte ajustări. Să mai taie din numărul de cărţi de citit. Nu o să fie 60, dar e bine şi 30. Şi nu 20 de kile pierdute, merg şi 10…

Pe la mijlocul lui februarie, rezoluţiile de Anul Nou au fost deja uitate. Tocmai a terminat de mâncat o cutie întreagă de bomboane de Sfântul Valentin. Se trezește la miezul zilei și se lipește de computer, mănâncă pe fugă, pleacă la serviciul în schimbul doi pe care îl urăște, se întoarce la computer noaptea târziu de unde nu pleacă până la ziuă. Tabla cu vise a fost deja ştearsă, hârtia de pe frigider a căzut demult şi a ajuns probabil pe sub pat sau în coşul cu reciclabile… Cărţile sunt abia atinse, abonamentul la sala de gimnastică l-a rătăcit prin buzunarul interior de la costumul purtat în seara de revelion, iar de scris cartea aceea sau de început afacerea vieţii, nici vorbă: internetul, jobul şi rutina zilnică i-au supt deja toată energia. Vechile obiceiuri s-au întors, anul asta nu e cu nimic mai bun decât cel trecut. Iar dacă îi apare vreo remușcare, o înăbușă rapid: în fond, merge și așa. Se resemnează: asta e viața lui. Așa a fost să fie. Poate la anul va fi altfel.

Nu. La anul totul o va lua de la capăt.

Nu-i asa că vă recunoașteți un pic în acest tablou? 

De ce voința omului nu e oare suficientă pentru a produce schimbările dorite? De ce “lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac, iar cele pe care le urăsc, iată ce fac!” aşa cum se lamenta acum vreo 2000 de ani apostolul Pavel?

În primul rând, pentru că firea umană iubeşte confortul. Iar obiceiul, fie el bun sau prost, este a doua natură, în timp ce schimbarea este duşmanul de moarte al comodităţii. Lista aceea de pe frigider ne solicită intrarea pe un teren necunoscut. Necesită efort de adaptare şi asumare de riscuri. E mult mai simplu să deschidem televizorul sau computerul și să consumăm pasiv ce ni se oferă, decât să studiem, să scriem sau să lucrăm la un proiect căruia nu i se întrezărește sfârșitul. Ne plac recompensele imediate, vrem să fim răsplătiți rapid pentru efort.

În plus, voinţei noastre plăpânde i se opune enorma putere a legii inerţiei. Voinţa noastră oboseşte repede. Inerţia, ca şi gravitaţia, nu oboseşte niciodată. E ca statul într-un picior – la început e banal, peste un minut începe să fie incomod, peste 10 minute doare, iar peste 20 minute ori suntem în pat, ori chemăm ambulanţa! Nici o voinţă umană nu poate bate o lege a naturii. Lupta este inegală: este praştia contra diviziei de tancuri. Vom reuşi oare să ne trezim zilnic dimineaţa cu o oră mai devreme ca să mergem la sala de sport, când afară sunt minus 20 grade şi zăpada cât casa? Pe cine încercăm să prostim?

Poate că tactica trebuie schimbată. În loc să încercăm să întărim puterea voinţei, plătind antrenori la sala de sport, citind cărţi de automotivare care să ne dea răbdarea de a le citi pe celelalte, ei bine! – am putea folosi natura de partea noastră. If you can’t beat them, join them. Dacă tot nu poţi să o baţi, măcar să te aliezi cu ea.

Ne plângem că nu facem destulă mișcare? Am putea să ne instalăm biroul de acasă cât mai departe de toaletă, dacă se poate la un alt etaj. Acum natura lucrează în favoarea noastră, pentru că va trebui să ne deplasăm mai des.

Pierdem prea mult timp pe Facebook? Ne putem stabili opţiunile de intrare pe cont astfel încât să introducem numele de utilizator şi parola de fiecare dată. Asta ne dă timpul necesar de a gândi, ne eliberează de reflexele nefaste. Dintr-o dată, schimbările devin posibile, pentru că nu mai apelează la puterea voinţei. O simplă modificare de sistem produce rezultate imediate.

Și pentru sarcini mai dificile, precum cititul, scrisul, afacerile, există soluţii.

Psihologul american Robert Maurer povesteşte în volumul sau “Kaizen – un mic pas care poate să îţi schimbe viaţa” despre cazul Ioanei (nu aceea pe care o cunoaşteţi!), o femeie supraponderală, permanent obosită, divorţată, mamă a trei copii. Munceşte mult şi acasă şi la servici. Activitatea sa este 99% sedentară, se află la un pas de declanșarea unor boli grave. Soluţia simplă și puțin costisitoare pe care i-o recomandă medicul este exercițiul fizic – un abonament la sala de gimnastică ar fi exact ce-i lipseşte. Numai de s-ar putea ține de asta! Ioana nu are decât 30 de minute libere pe zi, și le folosește privind serialul ei preferat la televizor. Să îi ceri să iasă din casă tocmai atunci, să renunţe la singurul ei moment de plăcere pentru a se deplasa la sala de sport pare o misiune imposibilă. Totuşi, doctorului îi vine ideea salvatoare: îi cere să meargă pe loc, un minut pe zi, în faţa televizorului, în timp ce se uită la serial. Eventual în pauzele de publicitate. Femeia surâde la idee. Asta da, aşa ceva se poate! După o săptămână, doctorul îi măreşte “doza” de mers pe loc la 5 minute, iar mai târziu ajunge să privească tot serialul mişcându-se. Trei luni mai târziu, serialul s-a terminat, iar Ioana se antrenează cu entuziasm 30 de minute pe zi, mai întâi plimbându-se energic în jurul casei și apoi alergând prin parc. Dacă ideea de schimbare bruscă de la început o paralizase, schimbarea efectuată cu paşi mici i-a adus rezultate şi satisfacţie. Creierul ei, inițial rezistent la schimbări, a fost “păcălit” cu succes!

A ne propune să citim 50 sau 100 de cărți pe an este o sarcină anevoioasă, mai ales dacă în precedentul an abia am citit două, trei sau deloc. Iar rezultatul e mereu același, listele de cărți necitite se acumulează, iar sentimentul că ne pierdem viața cu fleacuri ne apasă pe suflet cu greutatea păcatelor lumii.

Dar dacă ne-am propune să citim numai o pagină pe zi? Hei, oricine poate face asta! La toaletă, în tren, în tramvai. Vi se pare ușor, nu-i așa? În fond, citim zilnic pe internet tot felul de prostii care nu ne fac viața cu nimic mai bună! După o pagină, poți să te oprești și te poți bucura deja de reușită! Sau, dacă vrei, poți să mai continui încă un pic. Când îți propui să faci puțin, rezultatul este ușor de atins, iar satisfacția împlinirii obiectivului mult mai rapidă. Procedând astfel, la sfârșitul anului, vei fi ajuns să fi citit “numai” vreo 15-20 de cărți, dar vei fi mulțumit. Să recunoaștem, este mult mai bine decât să ne propunem 60 și să citim numai trei, și acelea scrâșnind din dinți!

La fel putem proceda cu orice alt proiect. Să scriem doar o jumătate de pagină pe zi. Să dăm în fiecare zi un telefon celor dragi. Așa e ușor. Da, plecarea de pe loc este dificilă. Forţa de frecare statică este greu de învins. De aceea, proiectele mari trebuie “păcălite”, demontându-le în bucățele mici. Dar odată ce bulgărele de zăpadă începe să se rostogolească la vale, creşterea lui va fi greu de oprit. Inerţia, aceeaşi forţă a naturii care se opunea atunci când doream să ne urnim din loc, tot ea se va opune şi la oprire! Obiceiul cel bun înlocuieşte astfel pe cel rău.

Ideea nu este deloc nouă. Lao Tze scria acum 2500 de ani: “Un drum de o mie de mile începe cu primul pas”. Profetul biblic Zaharia ne sfătuiește să nu dispreţuim începuturile modeste, iar Iisus ne aminteşte că cel ce este credincios în lucrurile mici va fi şi în cele mari!

Goana modernă după succes rapid ne-a făcut să neglijăm înțelepciunea trecutului…

Este 2 ianuarie…

Ionel sare din pat. Ia lista scrisă aseară, cea plină de proicte grele și o rupe în bucăți. Apoi își pune bluza de training pe el, își ia o carte și iese afară. Azi, numai azi, va face ceva ce îi place, măcar un minut! O să vadă el ce va fi mâine. Ajunge zilei necazul ei.