Votul n-are miros

1
44

Din păcate, pe buletinul de vot de duminică nu există patru rubrici, ci numai două.

Nu există rubrica „Votez cu Iohanis cu inima largă”, nici rubrica „Votez cu Iohanis cu inima strânsă”, nici „Votez cu Dancila cu inima largă” și nici „Votez cu Dăncilă cu inima strânsă”.

Nu vom vedea la exit-poll „Dăncilă a fost votată 30 % cu entuziasm, si 15% de silă, iar Iohannis 35% cu joc și voie bună și 20% cu grețuri și vărsături”. Nimic din toate astea.

Există doar două rubrici: „Dăncilă” sau „Iohannis”.

În plus nici o casă de sondaje probabil nu va realiza un chestionar similar în care să înțeleagă ce proporție de alegători va prefera pe unul sau pe celălalt cu „entuziasm” sau cu „scârbă”.

Votul, ca și banul, nu are miros.

Înclin să cred că nici cel care va fi ales duminică nu își va bate capul să înțeleagă câți l-au votat de drag și câți ca să nu iasă celălalt.

Până la urmă contează un singur lucru – dacă ai caracter, indiferent din ce motiv te-au votat unii sau alții, important e să îți iei mandatul în serios, și să îl execuți cât poți de bine.

Acum cinci ani, cu trei zile înaintea celui de-al doilea tur, am simțit că trebuie să fac ceva, că nu pot stă cu mâinile încrucișate.

Locuiam la Montreal, și am sunat în țară câțiva prieteni și câțiva din familie. Majoritatea nu mai doreau să iasă la vot. „Ponta face alianțe cu toată lumea, el o să iasă, ce rost mai are?”. Așa îmi răspundeau români din România, care locuiau la 5-6 minute de secția de votare, în timp ce eu știam că pentru a vota la Montreal (sau în alte orașe de afară) trebuia să conduci o ora sau două de drum, plus să cauți loc de parcare în centru (pe bani!), și să pierzi uneori 6-8 ore, sau mai mult.

În primul tur Ponta luase 40%, iar Iohannis 30%. În țară, Ponta negociase cu Tăriceanu și cu Meleșcanu să fie sprijinit în turul ÎI, sondajele îl dădeau câștigător cu 54-55%. Pe partea cealaltă, numai Monica Macovei se arată dispusă să îl sprijine, condiționat, pe Iohannis. A mai apărut apoi, ferm, președintele în funcție, Traian Băsescu, care a invitat net și fără echivoc românii să dea o lecție la vot nesimțirii lui Ponta (ce rapid uită unii că Băsescu și Macovei au fost de partea lui Iohannis acum cinci ani!).

M-am înfuriat pe „pasivii” din țară și le-am spus să facă efortul și să se miște duminică pană la secția de votare. Apoi am început să mobilizez și pe alții. Prieteni din Canada sau Statele Unite sau Europa de Vest s-au trezit cu mesaje de la mine, pe Facebook sau pe email, cu solicitarea de a ieși la vot. Le spuneam „dacă aveți pașaport românesc valabil, mergeți la vot, nu lăsați România pe mâna lui Pinocchio”.

Ca mine au făcut mulți alții.
Sâmbătă noaptea (ora Montrealului) s-au deschis secțiile de votare din România. Am simțit în acel moment că minunea e posibilă. La Consulat, a doua zi, coada la vot era imensă (câteva sute de persoane ocupau trotoarele a două străzi, canadienii credeau că e vreun film de mare succes…). M-am întâlnit acolo cu prietenii pe care îi chemasem la vot. Simțeam că ceva deosebit se va întâmpla.

La ora 2 pm (adică 9 pm ora României), s-au publicat exit-poll- urile care anunțau rezultate foarte strânse. La ora 4:30 pm, Ponta a ieșit la TV și a anunțat că acceptă înfrângerea.
Explozie de bucurie peste tot, mai ales în Diaspora. Mă simțeam foarte bine, știind că am pus și eu un pic umarul la realizarea acestei răsturnări extraordinare. Mărturia mea de atunci o gășiți în cartea lui Grigore Cartianu: „Miracolul din noiembrie”. În total, mobilizarea dintre cele două tururi scosese la vot 65% în loc de 53% din cetățeni.

Ce a urmat, știm cu toții. Klaus nu a înțeles semnificația acelui vot. Comportamentul sau prezidențial a fost moale, pe alocuri indiferent. A refuzat să accepte demisia pe care Ponta a oferit-o, atunci, la cald. Abia după OG 13 s-a mai trezit un pic, înțelegând că ar avea și el ceva de făcut.

Acum, la cinci ani după acel episod, nu mai am deloc aceeași energie să mobilizez lumea ca să voteze cu Iohannis. Pentru că am văzut cum a interpretat domnia sa mandatul: cu o ridicare din umeri. Adică cu dispreț.

Nu primesc deci lecții de la cei ce acum cinci ani au stat acasă și care astăzi mă acuză că aș fi PSD-ist. Nu cred că au făcut nici 10% din ce am făcut acum cinci ani.

Pe de altă parte, știu bine că PSD a guvernat cu dispreț țara ani de zile, de la Iliescu până la recent condamnatul Dragnea.

Înțelegeți deci că duminică avem de ales între două forme de dispreț. Înțelegeți de ce nu pot avea nici un pic de entuziasm față de nici unul dintre candidați. Unul pentru ce a făcut (sau nu) recent, și altul pentru ce reprezintă.

Acum nu mai simt că aș avea dreptul să mă bag peste ce gândesc alții. Le respect alegerea, și celor ce votează cu Iohannis cu entuziasm, și celor ce îl aleg pe Iohannis cu inima strânsă, și pe cei ce se abțin, și pe cei ce o preferă pe Dancila, cu sau fără entuziasm. Fiecare știe de ce o face, să fie sănătos.

Dar nu îmi cereți să am eu entuziasmul altora. Al meu s-a epuizat în ultimii cinci ani. Și pretind la rândul meu să mi se respecte alegerea, oricare ar fi aceea. Sunt perfect conștient de limitele și de capcanele oferite de celor două posibilități.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGhidul alegătorului derutat
Articolul următorUnire și unitate
Blogovici
Initiatorul proiectului este vechi colaborator al revistei Pagini Românești din Montreal, fost candidat în alegerile federale canadiene, individ cu o formație stiintifică, antreprenor și mai ales, un om visător, cu idei preconcepute și multe defecte. Da, ați ghicit. Eu eram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.