Comunismul, atât în Rusia cât și în celelalte țări est europene, s-a instalat în urma unor războaie majore, pe fondul sărăciei generalizate și uriașelor nemulțumiri populare, promițând egalitate și prosperitate. Avea să eșueze, zeci de ani mai târziu, după ce produsese milioane de victime, tocmai pentru că nu a reușit să își îndeplinească misiunea pretins istorică – în 1989 cetățenii statelor socialiste erau săraci și disperați, în timp ce elitele pretins reprezentative duceau o viață de huzur.
Pe la începuturile dictaturii din România (1947-1950) au fost înființate așa numitele facultăți muncitorești, prin care regimul proaspăt instalat urmărea să își crească rapid cadre de nadejde, activiștii sociali, specialiști în propagandă. De regulă aceștia erau selecționați dintre cei cu „origine sănătoasă” – tineri muncitori sau țărani fără prea multă educație, docili, dispuși să învețe pe dinafară lozinci și frazeologie marxist- leninistă și apoi să devină curelele de transmisie ale ideologiei în societate. Așa numita academie „Ștefan Gheorghiu” a fost reprezentanta de seamă a acestui tip de „educație”. Inutil de precizat că acești tovărășei, ocupând poziții cheie în diverse întreprinderi, erau convinși că societatea nu poate funcționa fără ei – cine să explice țăranului cum se însămânțează grâul și cum se culeg cartofii sau muncitorului la ce cap se bate cuiul? Cine să îndemne oamenii să muncească mai cu spor și cu abnegație, cu avant și cu înalta conștiința revoluționară?
Comunismul a căzut in 1989, și odată cu el a incetat activitatea faimoasei „academii”, dar modelul a fost ulterior preluat cu succes de Central European University, finanțată de fundația Soros, care a recrutat la rândul ei tineri mai mult sau mai puțin talentați, pe care i-a format în spiritul „omului progresist”, cel deschis la tot ce e nou. Oferindu-le burse pentru studii în științe sociale în străinătate, CEU i-a îndoctrinat cu succes pe viitorii semidocți, oferindu-le o educație bazată pe memorizarea de fișe de lectură atent selectate, învățându-i noile lozinci, adaptate timpului, și făcându-i și pe aceștia, la fel ca tinerii absolvenți ai facultăților muncitorești de odinioară, să se simtă deopotrivă responsabili de misiunea lor socială și mândri de educația lor înaltă. Îi regăsim astăzi pe acești indivizi dând tuturor lecții de politică, sociologie, sănătate publică, ecologie, teoria genurilor, rasism și alte doctrine la modă, expediind printr-o lozincă sau o etichetă la modă orice analiză serioasă a unui fenomen complex. A argumenta cu acești indivizi este imposibil și inutil – lipsiți de un spirit critic autentic și de o formație academică serioasă, care să le fi dezvoltat atât simțul analitic cât și o minimă smerenie, ei sunt mereu convinși că ceea ce au învățat ei de pe fișele de lectură de la CEU este adevăr absolut, iar tu, dacă te opui mersului firesc al istoriei, ești doar un „ultra-conservator” retrograd.
Dupa cum vedem, țările din blocul răsăritean au fost un excelent laborator de experimente, de la care apostolii noului totalitarism mondial au ce învăța.
Cu activiști și lozinci cu tot, vechea dictatură a picat tocmai datorită sărăciei pe care a generat-o – și tocmai aici este punctul sensibil și dilema celor ce doresc instaurarea noii ordini mondiale. Dacă reformele făcute în numele salvării planetei sau sănătății publice vor genera sărăcie universală, sistemul va avea parte de revolte și dezordine la scară mondială, iar proiectul globalist poate eșua. Pe de altă parte, dacă noile reforme ar produce bogăție, o populație prosperă nu va accepta pierderea libertăților.
Singura șansă de reușită a noii ordini mondiale este construirea omului nou (pe care și Ceaușescu îl visa): individul atomizat, cu slabe legaturi cu familia, patria si tradiția, semi-prosper, semi-educat, semi-conștient, cu simțurile semi-amorțite, mulțumit cu doza trimestrială de vaccin, cu mâncare ecologică și cu distracții virtuale – dependent de stat și de corporație cu privire la orice aspect al vieții sale, dar niciodată adus complet în pragul disperării. Din acest motiv, noul sistem preferă propaganda în locul forței brute, tocmai pentru a nu trezi instinctele primare ale turmei! Trebuie să recunoaștem, sarcina noilor activiști este foarte delicată!
