De ce va câștiga Trump?

Știu, e riscant să faci pariuri în politică. Și e riscant să pariezi pe un … paria, așa cum ni-l zugrăvește, neobosită, presa americană, canadiană, britanică, franceză, chiar mondială. Este Satana încarnat. Misoginul, rasistul, islamofobul, și cum mai vreți (vezi yahoo, CNN, BBC, CBC etc).

Mai ales că în ultimele două alegeri nord-americane, dreapta (pe care o reprezintă, zice-se, Donald Trump) a pierdut răsunător. A pierdut Mitt Romney contra lui Obama în 2012. A pierdut Harper în Canada contra lui Justin Trudeau. Ce șanse are acum Trump, care nu pare a reprezenta nici măcar conservatorismul tradițional? Mai ales acum, când stânga pare a domina presa și opinia publică?

Atu-ul meu este simplu: tactica electorală a lui Trump. Pentru că Donald Trump nu este conservatorul tipic. De fapt, nu este conservator deloc.

Să facem un mic ocol ideologic pentru a înțelege comportamentele tipice ale celor două tipuri de combatanți – conservatorul și liberalul.

La baza conservatorismului nord american stă educația iudeo-creștină. Conservatorul crede în ordinea Universului și a societății, în necesitatea moralei, în dreptul la viață și la demnitate al persoanei. De mic copil, este obișnuit să meargă la Biserică sau Sinagogă, să citească Biblia, să ajute săracii, să respecte legile, să muncească pentru prosperitatea familiei sale. Este educat să citească, să analizeze, să argumenteze. Se îmbracă frumos și se piaptănă cu carare. Este învățat să asculte înainte de a vorbi și să își respecte adversarii. Crede, desigur, în superioritatea argumentelor sale, dar nu jigneste adversarul de idei, pe care îl percepe ca pe un om bine intenționat, dar insuficient informat. În dezbateri, conservatorul se bazează pe bună voință și pe logică și preferă să conducă discuția pe terenul ideilor. Fie că e vorba despre imigrație, controlul armelor, avort, mariaj gay sau taxe, el preferă argumentul și este gata să acorde unele concesii adversarului. Crede necondiționat în valoarea individului și în democrație. Comite însă greșeala (mortală în politică) de a crede că toți oamenii sunt la fel ca el – și deci asteaptă și din cealaltă parte argumente solide și un oarecare fair play. Atunci când într-o campanie electorală este atacat sub centură, conservatorul tradițional se sperie și se retrage în colțul lui, lingându-și rănile, preferând mai degrabă să piardă decât să contra-atace cu agresivitate. În străfundul inimii sale, el speră că electoratul să urmărească cu atenție ideile vehiculate și să câștige prin superioritate logică.

De partea cealaltă a spectrului ideologic, valorile și tacticile sunt total diferite. Stângistul modern se inspiră din filozofia lui JJ Rousseau, Marx sau Marcuse. Privește Biserica sau Biblia ca instituții depășite. E mai degrabă ateu sau secularizat, se crede “par default” superior moral celorlalți, pe care îi consideră bigoți și retrograzi. Pentru el, adevărul sau binele sunt relative și circumstanțiale. Ce e bun azi poate fi rău mâine. Crede ca toate religiile sunt inferioare și ar trebui la un moment dat, abandonate. Pentru omul de stânga, drepturile omului au prevalență asupra responsabilităților, dar în același timp, statul are prevalență asupra individului. În acțiunea politică, stângistul se inspiră direct din Machiavelli: Scopul scuză mijloacele, victoria trebuie obținută cu orice preț. Democrația este bună doar dacă ajuta la impunerea programelor de stânga (vezi de pildă referendumul pentru mariajul gay din Irlanda). Dacă însă populația decide pe dos, atunci fie cei de dreapta au manipulat, fie populația e proastă (vezi cazul Brexit), și atunci trebuie încercat altceva: influențarea opiniei publice prin campanii de presă, meetinguri, parade, comitete  și comisii pentru apărarea drepturilor omului etc. Așa s-au impus în Occident mariajul gay, liberalizarea avorturilor sau legalizarea consumului de marijuana.

În dezbateri, stângistul apelează rareori la argumente și analiză. Scopul dezbaterilor nu este niciodată demonstrarea superiorității argumentelor. Calea cea mai simplă spre victorie este distrugerea adversarului, zugrăvirea acestuia ca fiind un monstru subuman, o creatură fără suflet, bigot, homofob, islamofob, misogin, corupt etc. Așa au pătit Harper în Canada și Romney în State.

Am închis lunga paranteza. Să privim cum a câștigat Trump nominalizarea la republicani.    Ted Cruz, un conservator tipic, era de 10 ori mai cult sau mai pregătit politic decât Trump,  dar total incompetent pentru o bataie de cartier. Este ca și cum ai trimite un băiețel de 16 ani care are centura maro la Karate să se bată cu o gașcă de cuțitari într-un bar. Sanse mici sa scape cu viață. Trump nu l-a scos pe Cruz din “Lying Ted”- etichetarea aceasta consistentă l-a pus la podea pe ultimul, incapabil sa riposteze. Practic Trump a câștigat în partidul de dreapta folosind tactici de stânga. Cum de a fost posibil?

„Cel mai bun argument împotriva democrației este să stai de vorba 5 minute cu alegătorul mediu”- spunea Winston Churchill acum vreo 70 de ani. Era tare norocos Sir Winston. Alegătorul mediu de astăzi nu mai stă de vorba cu nimeni. În vremurile pe care le trăim, logica a trecut pe planul doi. Alegătorul modern este dominat de creierul reptilian. De dreapta sau de stânga, nu mai are răbdar să analizeze programe, să studieze platforme, să examineze declarații la prima mână. Își formează opiniile simplu, pe Facebook sau pe Twitter, citind numai titlurile știrilor. Tot ce este spectaculos, populist, controversat îi atrage privirea și se lipește în memorie, iar tot ce este anost și banal este ignorat instantaneu. Totul se decide după imaginea care se construiește în mintea fiecăruia, pe parcursul anului electoral. Candidatul care pare puternic, sigur pe el, corect politic sau nu, este liderul cu care se identifică. Nu mai conteaza cine dintre Hillary si Donald este mai inteligent, ci care dintre ei este detestat mai puțin.

La fel cum a câștigat în cursa internă la republicani, anticipez că Donald va trage din toate pozițiile și în ”Crooked Hillary”. Cu sănătatea ei plăpândă, și cu palmaresul politic chestionabil, va fi dificil să convingă electoratul că ea este leaderul de care America are nevoie. Cu tot ajutorul disperat pe care actorii de la Hollywood i-l oferă, anticipez că Hillary nu va reuși să depășească performanța lui “Lying Ted”. Comportându-se ca un populist perfect – lovindu-și fără milă adversarul, lansând promisiuni controversate, și rezistând bine atacurilor, Trump transmite imaginea liderului puternic, care știe ce vrea. Astfel, pariul meu este că stânga va fi bătută “la ea acasă”, cu propriile ei arme. Și pe undeva, cred că o merită.