Văd că mai toată lumea bună a comentat despre Brexit 2.0, numai eu am rămas în urmă…cum se poate una ca asta….aproape că mă simt jenat… 🙂
Dar ca să vedeți că nu mi-e total indiferent subiectul, să știți că am petrecut ultimele zile în compania unor stimabili domni care au făcut campanie de partea Partidului Conservator din GB… și mi-au povestit o grămadă despre monstruoasa coaliție dintre elitele universitare, presă și politicienii rupți de popor și de realitate…
Culmea e că deși aveau de partea lor canalele de propagandă (adică mass media), „deștepții” aia educați, globalisti, progresiști, socialiști au pierdut (iarăși!) în fața „proștilor”…. Cum vine asta, tovarăși? Nu cumva „deștepții” nu sunt atât de deștepți cum se cred, de vreme ce n-au reușit să ii convingă pe „proști” cum trebuie să voteze?
Nu cumva „proștii” aceia mai puțin educați sunt de fapt antreprenorii și afaceriștii sufocați de reglementările pe care UE le impunea firmelor britanice, chiar dacă acestea aveau produse și servicii destinate pieței interne sau altor țări ne-membre UE?
Nu cumva, la fel ca peste tot, elitele care se laudă toată ziua ce multe cărți citesc (normal, doar sunt plătiți și au timp să o facă!) și se jelesc mereu că restul poporului este needucat sunt ținute de fapt în brațe prin subvenții finanțate tocmai prin taxarea „proștilor” care lucrează din greu și luptă cu birocrația?
Ok, acum chiar dacă Brexitul nu este „a piece of cake”, nu este câtuși de puțin catastrofal pentru britanici, așa cum ni se tot povestește – britanicii având o alternativă comercială foarte solidă la spațiul european, și anume țările Commonwealth-ului plus partenerul și aliatul tradițional numit Statele Unite.
Desigur că problemele implicate de ieșirea din UE nu sunt banale: granița deschisă dintre cele două Irlande, tunelul comun cu Franța, plus mișcarea cea mai bizară globalisto-separatistă scoțiană (cei care amenință că ies din GB că să între în UE….), menținerea drepturile deja acumulate pentru cetățenii britanici în țările UE și ale cetățenilor comunitari în GB… sistemul de sănătate, imigrația, poliția etc. Dar britanicii au de partea lor tradiția de a se auto-guverna, prea puțin răspândită în alte părți ale lumii, și nu numai la nivel central, ca stat, ci și local. Britanicii sunt, în marea majoritate, iubitori de libertate și nu privesc cu ochi buni supra-reglementările și intervenția statului în treburile individului (inclusiv în domeniul afacerilor), cu atât mai mult cât supra-statul respectiv este UE.
Dealtfel, unul din motivele cele mai solide pentru care în Marea Britanie și Statele Unite mișcarea conservatoare va fi mereu solidă și autentică (iar în alte părți nu), este faptul că relatiie dintre cetățeni sunt reglementate de „common law” – sistem de relații civile bazat pe respectarea libertății, tradițiilor și obiceiurilor, și, numai în caz de conflict, pe hotărâri ale tribunalelor și precedente judiciare (jurisprudența). Cu alte cuvinte, în țările cu relații civile de tip „common law”, oamenii sunt lăsăți în pace să-și vadă de treaba lor și încurajați să se exprime și să se dezvolte, în timp ce țările ce au parte de „Cod Civil”, precum România sau Franța, statul are mai mereu grijă să se bage în viața indivizilor, încurajând implicit dependența acestora de autorități.
Bun, zic să nu le plângem de milă britanicilor și să ne vedem mai degrabă de ale noastre. Să fim însă conștienți însă că noi nu suntem nici britanici, nici americani: nu avem experiența auto-guvernării, ci mai degrabă avem mentalități de asistați social (adică de stânga) de sus până jos – cu toții VREM ca STATUL să ne DEA ceva – dacă suntem elite intelectuale sau academice vrem subvenții de studii, dacă suntem în clasa de mijloc vrem subvenții de afaceri sau contracte cu statul, dacă suntem la baza socială vrem joburi, vacanțe, pensii.
Acum, că tot veni vorba, două vorbe despre elitele intelectuale (de la noi sau de pretutindeni, e cam același lucru): mai toți se plâng că „lumea e needucată”, că „nu citește destul”, și că doar dânșii vezi doamne sunt cei deștepți și culți, dar cu excepții rarisime, aceștia nu prea își câștigă pâinea din vânzarea produselor intelectuale, ci mai degrabă din salarii și subvenții. De asemenea, cu excepții rarisime, intelectualii nu se implică direct în politică, de frică să nu își șifoneze reputația.
OK, de înțeles. Poate că nu este acesta rolul lor. Dar nici nu își folosesc timpul și energia pentru a propaga mai departe cunoștiințele căpătate, pentru a ajuta poporul „prost” și „needucat” să iasă din „întuneric”, adică pe acei bărbați și femei care muncesc zi de zi că să își crească copiii. Preferă să mustăcească superior, în loc de a-și asumă răspunderea de „luminatori ai maselor”. Pentru că dacă ți s-a dat mult (adică ocazia de a învața mult, de multe ori prin sacrificii făcute de părinți sau prin taxele plătite de „proșți”), nu ți s-a dat ca să te lauzi cu ce știi – ci să contribui cât poți la răspîndirea cunoașterii. Adică ti se va cere mult. Mai ales că acum avem la dispoziție nu doar papirusuri și tăblițe de lut, nu doar tipar și hârtie, ci computere, Ipad-uri, plus internet cu tot tacâmul.
Ultima remarcă: în ciuda bucuriei față de victoria lui Boris Johnson, manifestată de cei care se consideră de „dreapta” ei bine, noi nu suntem nici pe departe în situația britanicilor – nu avem Commonwealth, nu avem Canalul Mânecii, nici common law și nici sute de ani de democrație, deci nici electorat cu reflexe liberal-conservatoare.
Un adevărat conservator, conform cu cele spuse de amicii mei din Marea Britanie, nu abordează problemele în mod ideologic, ci pornind de la realități și nevoi concrete.
Conservatorul trebuie să fie în primul rând pragmatic, realist, conștient cu ce popor are de-a face: soluții ca Romexit sau asumarea unei retorici a la Trump sau Boris în campaniile electorale românești ar fi sinucidere politica, prioritățile românilor fiind cu totul altele. Noi, cel putin in faza actuala, trebuie sa fim…Remainia.
Mda….eu cam atât am avut de spus….iata, am intrat și eu în rândul lumii, am comentat Brexit-ul!
