Prinși cu atâtea evenimente interesante din cotidian, era cât pe aci să uităm că pe 7 noiembrie omenirea a aniversat un secol de la revoluția socialistă din Rusia, lovitura de începere a celui mai mare masacru ideologic din istorie.
O sută de ani de ani mai târziu, comunismul se prezintă în față istoriei cu un bilanț înfiorător, imposibil de egalat de vreo altă calamitate din trecut, și să sperăm, niciodată depășit în viitor. Consider că este un exercițiu curativ să-i amintim palmaresul, mai ales pentru mulți dintre tinerii de astăzi din Occident, care-l consideră încă o opțiune viabilă pentru viitor.
Așadar: peste o sută de milioane de morți, zeci de țări a căror economie naturală a fost distrusă prin impunerea economiei planificate, generații întregi de intelectuali care au fost trimiși la reeducare spre a li se preda noile “adevăruri” ale materialismului dialectic, (aplicat în mod original de fiecare despot local), milioane de tineri al căror viitor a fost deturnat de la calea firească, oameni cu mentalități modificate pe vecie. Moralitate socială distrusă, familii divizate, copii învățați să își “toarne” părinții la Poliția secretă, credințe îngropate și Biserici demolate, ascensiune socială condiționată de apartenența la partidul comunist.
Ați obosit? Trageți-vă suflarea și să continuăm. Epurări politice în armată, poliție, universități, încarcerarea sau condamnarea la moarte a tuturor celor suspectați că ar fi “contra” progresului (oameni de afaceri, oameni politici, intelectuali, preoți și pastori sau simplii credincioși, țărani cu o palmă de pământ sau muncitori înstăriți, minorități etnice, sau pur și simplu oameni cu atitudine cetățenească). Sute de închisori, veritabile “Academii de re-educare”, milioane de procese înscenate, analfabeți făcuți peste noapte ingineri, ofițeri sau politicieni – numai pe simplul criteriu al devotamentului total față de partid. Societate infestată de politruci, de informatori, de provocatori, a căror prezență a deformat conștiințele oamenilor și a instaurat dictatura fricii și a neîncrederii. Apariția colaboraționismului, o formă instituționalizată de lașitate, preoți sau pastori, agenți ai serviciilor secrete, deveniti instrumente de control al populației în loc de a fi canale ale harului divin, învățători și profesori propagandiști pro-comunism și anti-capitalism. Ziariști, poeți, scriitori promovați pe criterii de lingușeală și obediență. Rescrierea și reinterpretarea istoriei, pentru a ne convinge cu toții de necesitatea și inevitabilitatea dictaturii și a tăia oricui cheful de revoltă. În final, rezultatul dorit: anormalul a devenit normalitate.
Bun, asta a fost in trecut. Dar cel mai mare succes al comunismului mi se pare puterea sa de fascinație încă vie în prezent, aerul de june prim, gata să cucerească sufletele naive, în ciuda palmaresului său de criminal în serie.
Care este oare secretul atractivității sale? Operația estetică și retorica umanistă.
Comunismul s-a prezentat acum un secol în costumul unui avocat al clasei muncitoare, presupus oprimată de catre capitalismul sălbatic. Scopul său real nu era însă salvarea muncitorilor, ci înrobirea tututor. O sută de milioane de victime mai târziu, lupul se prezintă îmbracat în altă blană, dar cu același nărav: de data aceasta pozează în apărător al planetei în fața producției industriale, al minorităților sexuale, religioase sau rasiale contra discriminării. Armele sale sunt aceleași: propagandă intensivă, îndemnul la milă și toleranță, câtă vreme este în opoziție. Prin acest umanism de paradă, comunismul stârnește simpatia celor care nu au apucat să îl cunoască în adevărata sa hidoșenie. Mai târziu, după ce pune mâna pe putere, urmează desigur interzicerea libertăților. Scopul, același ca în trecut. Comunismului nu îi pasă cu adevărat nici de gay, nici de negri, musulmani, muncitori sau femei, ci dorește un singur lucru: puterea absolută și obediența tuturor.
Retorica sa, atunci și acum, este simplă: progresul colectiv constituie o necesitate, dreptatea socială și prosperitatea economică ne sunt la îndemână, statul egalitarist va avea grijă de toți, dar avem de înfruntat retrograzii care ni se opun. Nici un mijloc nu este prea dur pentru realizarea acestui scop. Închisoarea, reeducarea, delațiunea, interzicerea libertăților, eliminarea oponenților, totul se justifică pentru realizarea “binelui colectiv”.
Marele experiment social – imaginat de Marx și pus în practică de Lenin, Stalin, Brejnev, Mao, Ceaușescu, Kim Ir Sen, Castro și mulți alții despoți mai mărunți – continuă să fascineze firile visătoare din Vest. Nemulţumiţi de inegalităţile inerente ale sistemului capitalist în care au crescut, aceștia tânjesc, compensatoriu, după „lumea cealaltă”, care promite egalitate și prosperitate pentru toți. Desigur, adepții progresului de astazi nu cunosc adevăratul palmares al comunismului, sau, mai rău, îl cunosc, dar nu cred că este posibil să se repete.
Bineînțeles, lăsat să se dezvolte, colectivismul modern poate produce și pe viitor noi victime. Aici este datoria noastră, a supraviețuitorilor, cei care am devenit alergici pe viaţă la totalitarism, să dăm mărturie despre catastrofele produse de ideile colectiviste, spulberând astfel preconcepția, atât de răspândită, că marxismul a eșuat doar pentru că a fost prost aplicat. Misiunea noastră nu este deloc ușoară, pentru că occidentalul de astăzi este o ființă capricioasă, un adult răsfățat care tânjește după singura jucărie care i-a lipsit în copilărie.
La aniversarea de o sută de ani, să-i urăm comunismului să-i fie țărâna atât de grea, încât să nu se mai poată trezi niciodată.
