Ghidul scriitorului începător

Simți că îți plesnește capul de idei? Ești indignat de nedreptățile din societate? Ți se pare că ai ceva interesant de lăsat posterității? Îți place să spui și să asculți glume? Plângi la filmele cu copii orfani și căței părăsiți? Ai visat mereu să scrii articole, bloguri, cărți, povești? În acest caz, probabil că suferi de o boală nu chiar atât de rară precum crezi. Ești probabil un potențial mare jurnalist sau scriitor. Un posibil Dostoievski, Mark Twain sau Cartianu.

Dar, e ceva ce te impiedică. Ți se strânge stomacul numai când te gandesti sa scrii. Nu știi de unde să începi. Ți-e frică să nu scrii prost. Ți-e teamă că nu ai destulă cultură sau nu stăpânești suficient subiectul. Ți-e frică de critica altora. Ce e de facut?

Nu te speria, ești normal. Nu intra în panică. Nu trebuie să te duci la psihiatru sau la psiholog, nici să îți faci analizele, așa ceva nu iese nici în urină și nici în sânge. Iar dacă negocierea cu demonul scrisului, care te bântuie noaptea, nu duce la nici un rezultat, iar amânarea indefinită pe un mâine care nu vine niciodată nu îți aduce liniștea sperată, ramane o singură soluție. Renunță să te mai opui destinului. Devino ceea ce ești. Fă-te scriitor.

Dar cum se face chestia asta, te întrebi speriat? Cum vei putea să ajungi la nivelul maeștrilor pe care îi admiri? De fiecare dată când citești cărțile sau articolele altora, ți se par perfecte, armonioase, bine închegate, cursive, în timp ce rândurile tale ți se par ridicole, neserioase, stupide, neinteresante, incoerente. Cum e posibil să devii tocmai tu scriitor sau jurnalist bun?

E mult mai simplu decât crezi. Și tocmai simplitatea îi sperie pe mulți și puțini apucă pe această cale. Dar înainte de a-ți spune secretul, verifică dacă nu cumva crezi două minciuni: Prima: “E prea târziu să mă apuc acum de scris” – asta apare atunci când te consideri bătrân, iar a doua: “Nu sunt suficient de pregatit pe acest subiect” – în caz că te crezi prea tânăr. Reformuleaza-le în felul următor: pe prima cu “Abia acum am ce scrie, pentru că am acumulat multă experiență” și pe a doua cu “Sunt tânăr, deci am imaginație”. Odată ce ai scăpat de aceste două piedici, să mergem mai departe. Nu sunt mii de secrete. Sunt doar trei etape:

1. Începe odată! Pune-te la masă, sau ia-ți laptopul în baie și scrie cât poți de prost, despre orice îți trece prin cap. Nu există subiecte tabu. Ai obsesii sexuale? Scrie. Ai frustrări politice? Scrie. Ai angoase existențiale? Scrie. Îți urăști șeful sau nevasta actuală? Ai ghicit, scrie. (Iese mai ieftin decât să divorțezi sau îți dai demisia). Paradoxal, aceasta este etapa la care 90% din potențialii scriitori eșuează, așa că nu se apucă niciodată. Ștacheta de calitate din mintea lor este atât de ridicată, încât își închipuie că marilor scriitori le curg perle din peniță imediat cum cerneala atinge hârtia. Nah! Nici vorbă de așa ceva. Secretul e să scrii prima idee, prima frază, cât de prost și oribil poți. Acum, trimite-ți la plimbare criticul interior sau publicul acela imaginar pedant. Scrie la grămadă, cu greșeli de tipar, cu exprimări prostești, fără jenă. In faza asta, nu te vede nimeni oricum, Adună acolo principalele tale argumente, amintiri, poante, așa cum îți vin ele în minte. Imaginează-ți că spui o poveste vecinei de la etajul doi. Da, aia semi-analfabetă. “Auzi, dragă, să vezi ce mi s-a întâmplat ieri…”

Nu te preocupa acum de formă și estetică. “Write drunk” zicea Hemingway. Nu am văzut încă bețivan să scrie clar sau coerent. Dar când ești beat, ai o mare calitate. Îți dispare frica.

2. Dacă tot ai început, continuă. După ce ai produs o ciornă cu aberații în urma etapei precedente, ai să vezi că e mult mai ușor. Cel mai greu este să pui pe hârtie primele idei. De corectat sunt mulți care o pot face. Revizuind ce ai scris, vei sesiza incoerențele, greșelile de gramatică, formulările stângace. Îți vor veni alte idei, îți vei aminti de situații din viața ta, din poveștile altora, din filme sau cărți citite demult, vei avea chef să te informezi mai bine despre subiect. Sunt elemente pe care sigur nu le-ai avut în cap la început și este normal așa. Articolul sau povestea încep să capete contur, fir logic, poantă. Poți și în faza asta să iei o vodcă sau un pahar de vin, deși nu mai este absolut necesar. Acum merge și o cafea tare, să te țină atent.

3. Termină ce ai început. Pune deoparte vinul acum. Apă minerală și atât. Terminatul este un alt punct de încercare, la fel de greu de depășit ca și primul. Paradoxal, poți să începi sute de articole sau povești, chiar unele din ele să le construiești bine, dar să nu le termini niciodată. Ți se par încă searbede, incomplete, insuficient de zemoase. Ei bine, la un moment dat, trebuie să spui:” Ajunge!”. Nu poți amâna sfârșitu la nesfârșit! Oricum, nu există perfecțiune pe lumea asta. Găsește o poantă finală, o întorsătură neașteptată. Cheamă-l acum pe criticul interior de la plimbarea la care l-ai trimis înainte. Revizuieste drastic. Simplifică. Dacă poți găsi un cuvânt simplu în locul unuia întortocheat, nu ezita să îl folosești. Dacă poți să inlocuiești o frază de 4 rânduri cu două propoziții de 6 cuvinte, fă-o. Încheie treaba. Învață să înlocuiești iritantul cuvânt “perfect” cu mult mai umanul “destul de bun”, sau cu americănescul OK. Iar dacă nu iese capodoperă de prima dată, consolează-te cu ideea ca toți autorii de pe planetă au cunoscut și ei eșecuri.

A, era să uit. Mai e un secret, cu care trebuia de fapt să încep. Nu îți imagina că scrii în fața unui juriu aspru format din Dumnezeul Vechiului Testament și Umberto Eco (RIP!), gata să te trimită la ocnă pe vecie sau la lada de gunoi a literaturii pentru o frază imperfectă sau o referință inexactă. Cel mai probabil, respectivii nici nu te vor citi, din diverse motive. Dumnezeu e prea ocupat cu lumea asta nebună în care trăim, iar Eco, de acolo de unde se află, nu mai citește autori pământeni. Așa că de ce să îți fie frică de ei? Dar când ajungi spre final, ai grijă să nu pară nici ca și cum te-ai adresa unor handicapați totali, sau unor orbi care nu cunosc alfabetul Braille, sau unor cititori de twitter, incapabili să proceseze mai mult de 140 de caractere. Dacă scrierea ta e mai lungă de un rând, adreseaz-o unui amic bun, simpatic, acela cu care comentai meciuri de fotbal sau politică în studenție, și cu care povesteai ultimele bancuri. Astfel, imaginându-ți corect auditoriul, îți vei pierde frica, fără să îți pierzi și verva.

Vezi? E atât de simplu. Unora (mie, de pildă) le ia decenii să înțeleagă. Nu suntem toți genii de la vârsta de 10 ani. Începe astăzi, nu mai amâna. Scrie prost, e mai bine decât deloc. Apoi îmbunătățește, și în final, încheie. Gata, ai vazut ce simplu a fost? Ai prima lucrare terminată, lucrul cel mai greu de făcut. A doua va fi cu siguranță mai bună. Iar când ne vom întâlni la lansarea primei cărți, o să îmi mulțumești. Atunci nu vom mai bea nici vin, nici cafea. E timpul pentru șampanie.