Prin natura activității mele călătoresc și intru în contact cu cetățeni din multe țări din Europa de Vest și America de Nord, ba uneori și din America de Sud (Chile, Argentina, Brazilia). Încerc de fiecare data să provoc discuții politice, să înțeleg mizele locale și poziționarea interlocutorilor mei față de acestea.
Cu rare exceptii, atitudinile pe care le intâlnesc se împart în două categorii.
Primul grup, odată ce ai deschis discuția, trece rapid și vehement la invective contra lui …Donald Trump (indiferent din ce țară provine individul!), și pomenește imediat despre opoziția acestuia la acordul de la Paris și de „prostia aia cu zidul”, neuitând bineînțeles să îl compare cu Hitler.
A doua categorie însă arată multă reținere și prudență, preferând inițial să evite subiectul. Cu aceștia din urmă, am învățat cum să procedez ca să îi fac să vorbească: le dau de înțeles că eu personal aș cam fi sătul de corectitudine politică. Imediat, îi văd că se luminează la față și încep să își verse necazul.
Ei bine, discuțiile ce urmeaza sunt aproape identice – indiferent dacă interlocutorul meu este german, ceh, polonez, spaniol, francez, irlandez, canadian, braziilian.
Ce constat cu uimire este disoluția aproape până la eliminare a specificului local în politică. Peste tot – în Spania, Suedia, Franța, Italia, Austria, Germania, Statele Unite și Canada etc se regăsesc aceleași preocupări și același mod de a pune problemele și aceeași tip de polarizare politică.
Pe de o parte, în toate aceste țări se găsesc partide și mișcări progresiste, de tip USR, Ciudadanos și Podemos, En marche, Partidul Liberal canadian, Partidul democrat în State etc – partide despre care interlocutorii mei cei timizi îmi spun (fără să le dau eu ideea!) că sunt mișcate din umbră de George Soros și ale sale ONG-uri, care influnteaza opinia publică prin presă controlata și mișcări de stradă – și care au aceeași agendă peste tot: amestecul culturilor, relativizare morală, încurajarea imigrației prin stimularea trecerilor ilegale de frontiere, presiuni asupra autorităților locale să primească bine emigranți ilegali fără să își pună întrebări, feminazism care predică o ideologia anti-machistă, cea prin care bărbatul este considerat culpabil din naștere, prioritatea statului asupra familiei în privința educatiei copiilor, promovarea agresivă a ideologiei genului fluid, dreptul sacrosant al femeii de a avorta, impunerea de pedepse mari pentru bărbatul care ar genera violență în familie (duble față de cazul în care o femeie ar produce ceva similar), impunerea ideologiilor de stânga în școli sub numele de „progres” ce ar avea acoperire în știință, atacul sistematic asupra credinței creștine și asmutirea opiniei publice asupra bisericii, atacul asupra suveranității statului, încurajarea și liberalizarea consumului de droguri, îndoctrinare sistematică cu teoria catastrofelor provocate de incalzirea globala, în ciuda faptului că mai toți localnicii se plâng că e din ce în ce mai frig, taxarea exagerată a micilor întreprinzători. Deloc întâmplător, lista completă a programelor impuse de progresiștii din toate țările coincide cu lista proiectelor societății așa-zis deschise (le puteți găsi chiar pe site-ul lor oficial, ca să vedeți că nu bat câmpii).
Cei ce se opun acestor ideologii sunt, în toate aceste țări, tratați identic: sunt etichetați ca islamofobi, xenofobi, machisti, retrograzi, bigoți, climatosceptici, transfobi etc.
Repet, aproape că nu mai contează țara de unde provine partenerul meu de discuție. Temele și atitudinile sunt identice. Politica s-a globalizat.
Sătui de aceste politici impuse de sus care propun răsturnarea vechilor valori, precum și de reacția palidă sau uneori inexistentă a partidelor conservatoare clasice în fața ofensive progresismului, oamenii obișnuiți din toate aceste țări își strâng rândurile în jurului unor lideri care au curajul de a afirma lucruri altă-dată considerate normale: cum că granițele trebuie aparate, că ordinea pe stradă trebuie protejată, că bărbatul și femeia trebuie să fie tratați identic de către justitite, că avortul nu este un drept, ci o măsură care se ia cu multă prudență ca ultim recurs la o sarcina nedorită, că bărbatul este bărbat și femeia este femeie, că cei mai în măsură să își crească copiii sunt părinții, că taxele trebuie să fie rațional justificate și că libera inițativa economică trebuie încurajată, că omul trebuie să-și păstreze dreptul la libertatea de exprimare și asociere, că Biserica și credință creștină au fondat națiunile și civilizația europeană, că emigrantul ilegal nu trebuie să primească bani gratis și sa aiba mai multe drepturi ca localnicul, că drogurile sunt periculoase, că imoralitatea sexuală nu este un semn de normalitate, că pentru a asigura viitorul planetei trebuie mai întâi asigurat prezentul.
Așa au apărut Vox în Spania, AfD în Germania, Trump în America, Bolsonaro in Brazilia, Partidul Popular al lui Maxim Bernier în Canada etc., in urma revoltei oamenillor simpli împotriva unor agende nefirești. Astazi, aceste partide sunt tratate peste tot în Occident drept fasciste și de extremă dreapta (fără nici un fel de justificare), liderii lor sunt mereu comparați cu Hitler, iar membrii si simpatizantii lor sunt intimidați și descurajați să își exprime ideile în public. De aici rezultă reținerea lor de a discuta politică în mod deschis atunci când li se oferă ocazia.
Un lucru care mă încurajează și ar trebui spus mai des și mai răspicat: oamenii care cred în „normalitate” și în vechile valori – așa numiții fasciști – sunt mult mai mulți decât se crede. Și spre plăcuta mea supriză, printre ei se află nenumărate persoane aparținînd minorităților de tot felul, cei care după teoriile progresiste ar fi trebuit să fie de stânga: negri și asiatici, musulmani, femei, homosexuali – indivizi care refuză să se lase folosiți ca unelte ale dezbinării. (În Spania de pildă există organizații de femei împotriva feminismului).
Trăim vremuri paradoxale. Malaxorul globalist de stânga, cel ce urmărește dispariția statelor, națiunilor, familiilor, moralei nu poate fi combătut prin eforturi izolate, locale. Soluția de contrabalansare a globalismului progresist, pe cât pare de paradoxală, constă în crearea și menținerea unor alianțe populist – conservatoare la nivel mondial, care să militeze pentru păstrarea credințelor, familiei, tradițiilor, valorilor, națiunilor, adică a acelor elemente care conferă oamenilor un „raison d’etre”.
Așadar, „Anti-globaliști din toate țările, uniți-vă!”. E singura soluție!
