Libertate și virtute

0
280
Există oare în lumea occidentală de astăzi vreo garanție că lucrurile vor merge în direcția cea bună?
De ce unii laudă realizările occidentului și continuă să îl dea ca exemplu, în timp ce alții îi cântă prohodul?
Un posibil răspuns găsim la Benjamin Franklin, unul din părinții fondatori ai Statelor Unite:
“Only virtuous people are capable of freedom. As nations become corrupt and vicious, they have more need of masters.”
Da, Occidentul a fost măreț, și urmele acestei măreții încă se văd în instituții, în dezvoltarea economică, în tehnologia avansată.
Cine garantează însă propagarea virtuții, atât de necesară exercitării libertății, când presiunile sunt enorme în direcția coborârii standardelor, când consumul de droguri e privit ca un drept fundamental și o expresie a libertății, când libertinajul sexual este plasat pe un piedestal, când moralitatea își pierde sensul absolut, devenind doar un moft personal („e bun ce îmi convine mie!”), când frica de boli paralizează gândirea logică și acțiunea dreapta, când instituții sacre precum familia, națiunea sau credința sunt considerate perimate, când hedonismul pare a fi filozofia preferată („după mine, potopul”), când delațiunea și conformismul se substituie onoarei și dreptății?
Ce șanse are un Occident dominat de astfel de non-valori să își mențină aspirația spre libertate, a cărei componentă fundamentală este asumarea răspunderii pentru alegerile proprii?
De aceea, deși nu îmi place, prefer să fiu în tabăra celor sceptici (dar nu fataliști!) atrăgând atenția asupra riscului de a pierde gustul pentru libertate datorită viciilor, decât în cea a optimistilor care, aflați pe Titanic în preajma icebergului se pregătesc pentru un selfie.