Nu dati cu pietre in aur

0
195
Iarăși e momentul să vă enervez nițel (deși nu vreau) și să vă spun de ce am o oarecare simpatie (până acum) față de cei de la AUR. Citiți până la capăt, dați cu pietre la sfârșit.
1. Au intrat în parlament cu un scor fantastic de bun.
Ca un mare consumator de campanii electorale ce sunt, care urmăresc de 30 de ani încoace ce se petrece în România și de vreo 20 de ani în alte țări, nu pot să nu admir un partid începător care reușește să lovească din plin, armonizându-și declarațiile de intenție cu acțiunile din campanie, evitând inconsistențele, simțind durerea unui anume segment al populație care s-a simțit nereprezentat, un electorat satul de o clasa politică conformistă și lipsită de imaginație, sătul de restricții impuse pe un ton superior de către guvern, sătul de insultele aduse credinței și Bisericii. AUR a avut mesaj și a știut să îl ducă la destinatar. Impresionant pentru un partid cu experiență politică practic nulă. Nu am cum să nu admir acest lucru.
2. Au tupeu.
Spre deosebire de majoritatea politicienilor moderni, care se tem să iasă de pe linia oficială sau să nu supere Bruxelles-ul, Auristii nu s-au temut să deranjeze. Mesajele lor au fost stridente, controversate pe alocuri, incorecte politic, suficient pentru a semnala unui electorat văduvit că au curajul să se bată. Pentru că dacă lipsește ceva în politica de azi este exact asta – curajul. Nu de teorii politice ducem lipsa în ziua de azi, ci de actiune. E plin pământul de analiști și experți care nu au curajul de a-și manifesta opinia în afara unui cadru academic sau în reviste elitiste cu circulație confidențială. Cei de la AUR au avut tupeul de a striga de pe acoperișul caselor ce gandesc mulți romani in odaile lor.
3. Sunt impuri doctrinar – dar nu le pasă.
Da, stimați colegi și prieteni care iubiți dreapta teoretică și sunteți tare mândri de asta, e adevărat: ăștia de la AUR nu sunt cu adevărat „de dreapta”. Dar am o veste pentru voi: Nu le pasă de opinia voastră. Și mai sunt unii cărora nu le pasă: electoratul. E ultima grijă a românului dacă partidele care îl reprezintă sunt de dreapta sau de stânga. Oameni sunt interesați să aibă de mâncare, să aibă de muncă, să fie sănătoși, să își rezolve problemele, să fie respectați de autorități, să își poată crește copiii în liniște. La ce rubrica se pun toate asta? La dreapta? La stânga? Cui îi pasă?
Rămâneți așadar, dragii mei, cu iluzia purității doctrinare, continuați să trăiți în Neverland. Ăștia de la AUR pot dormi bine și dacă nu îi aprobați voi. Știți cine a mai fost în aceeași situație, și nu i-a păsat câtuși de puțin dacă e considerat de dreapta sau nu? Donald Trump. Da, acel Trump pe care în vara lui 2016 îl considerați și voi omul rușilor, că așa va spunea presa, dar astăzi îl considerați salvatorul omenirii.
4. Sunt atacați din toate părțile.
Nu știu cum sunteți voi, dar mie îmi trezesc simpatia cei pe care toată lumea îi atacă. Nici nu s-a răcit cerneală de pe buletinele de vot și hienele progresiste au început să îi sfâșie pe noii sosiți în parlament. Au început să scoată la iveală fișe din sumarele lor lecturi de învățământ politic. Au descoperit texte și declarațiii incorecte politic.
Ei și? La ce vă așteptați, dragi tovarăși? Dacă cei de la AUR erau ca voi, ar fi fost acum în USR. E ca și cum v-ați mira că nemții nu vorbesc franceza. Dar pe lângă atacurile oarecum de așteptat din partea progreseilor, s-au trezit și conservatorii puritani să-i atace. Și tu, Brutus? De ce trebuie și voi, conservatorii, după ce până ieri ați fost scupati de aceeași progesisti, care va cereau capul în piață publică și va făceau în toate felurile, de ce trebuie acum să faceți echipa cu aceștia? Nu e timpul oare pentru puțină jenă?
Mno, deci d-asta îi simpatizez eu, deocamdată, pe ăștia de la AUR. Pentru astea patru puncte. Nu pentru că mă dau în vânt după doctrina lor. Nu îmi plac fițele, nici patriotismul de paradă, nici provocările interetnice și nici demagogia.
Însă până când alte partide parlamentare sau neparlamentare nu îmi vor arăta ceva mai bun, o să am un ochi îngăduitor pentru ei. Da, mă aștept sa spună prostii (de făcut nu prea au cum, pentru că sunt în opoziție). Nu le promit veșnică simpatie sau recunoștiință. Îi voi critica atunci când va fi cazul. Au de demonstrat că merită să fie acolo. Au șanse mari să eșueze, fie din infatuare fie din lipsă de experiență. Dar nu mă apuc să dau în ei numai ca să plac presei principale sau nu știu cărei presupuse elite. Sunt prea mulți cei care îi înjură. Nu simt deloc nevoia să fiu și eu printre ei.
Ei, și acum, dacă vreți să dați cu pietre….Hei, stați un pic! Amintiți-vă de spiritul Crăciunului!