Cel mai mare pericol din lumea occidentală de astăzi (care se răspândește încet și pe la noi) nu mi se pare nici ideologia transgender, nici emigraţia necontrolată, ci ascensiunea nestăvilită a proştilor aroganţi la rangul de autoritate morală a opiniei publice.
Oamenii cultivaţi, cei ce citesc şi gândesc preferă astăzi să stea deoparte, pentru a nu fi bălăcăriţi de către tribunalul idioţilor utili. Aceştia din urmă au capacitatea cameleonică de a-şi schimba opiniile exact după cum bate vântul şi le dictează sponsorii. Lipsiţi de convingeri personale şi de coloană vertebrală, ei iau uşor forma vasului care îi conţin şi îşi adaptează părerile după moda zilei, dacă vreo fundaţie progresistă le aruncă câte un os de ros – o mărire de salariu, o subventie, o bursă în străinătate, vreun BMW de mâna a doua sau o mângâiere pe creştet.
Astfel, intelectualul care a îndrăznit să gândească diferit şi să îşi exprime crezul personal, fie ieri sau acum 30 de ani, va fi analizat cu lupa de către sfertodocţii corectitudinii politice, aceşti funcţionari zelosi ai Ministerului Adevărului (vezi volumul lui Orwell „1984”), în lumina pseudovalorilor actuale, şi trimis imediat la lada de gunoi, cu eticheta „reacţionar” sau X-ofob. De pildă, dacă acum 30 de ani te poziţionai contra unui anumit tip de educaţie sexuală în şcoli, respectiva poziţie ţi se va arunca în faţă tocmai astăzi. Nu contează deloc că acum 30 de ani toată lumea era de aceeaşi opinie cu tine. Contează un singur lucru – ce crede societatea progresistă de acum.
Până la urmă, fără sponsori semnificativi şi fără tribunalul prostiei autoritare, ideologiile dubioase precum fluditatea genurilor sau amestecul forţat al populaţiilor ar fi rămas simple utopii, niste idei trăznite care ar fi murit rapid in lipsă de oxigen. Ar fi fost expuse aşa cum sunt – adică nişte idioţenii – şi desfiinţate cu argumente logice, filozofice, biologice sau istorice. Dar cine să facă astăzi respectiva punere la punct, cand intelectualul de dreapta este pus imediat la zid de către activiştii semi-analfabeţi din presa de opinie şi de miile de postaci voluntari care inundă forumurile şi care folosesc cea mai eficientă armă pentru a distruge argumentul – injuria calomnioasă? De frică să nu îşi vadă cariera academică distrusă şi cărţile nepublicate, omul de treabă preferă să tacă şi să îşi afunde capul în nisip, preferând sa se ocupe în schimb de diverse subiecte marginale si inofensive. Procedând astfel, se lasă cale liberă prostului care crede că are istoria de partea sa şi nu va ezita să ocupe rapid tribuna publică.
Ascensiunea proştilor nu ar fi posibilă fără pasivitatea complice a oamenilor de treabă, a împăciuitorilor care nu caută scandal şi vor ca toată lumea să trăiască în pace. Aceştia nu îşi dau seama că nu trebuie negociat cu răul, că putem iubi pe păcătos, fără să îi tolerăm totusi nebunia. „Lasă, ce rău face el, cu ce te deranjează ce face fiecare la acasă sau dacă unul/una se simte altceva decât este”?
Dar care este rezultatul laşitătii colective? Știm din Noul Testament: „O împărăţie dezbinată nu poate dăinui”. Măcinată de conflicte interne, auto-distrugându-se moral cu abnegație, asistând pasiv la avalanșă ideologiilor relativismului moral şi importând cu entuzism inconștient populația înlocuitoare, căderea civilizaţiei occidentale pare inevitabilă. Spre deosebire de barbarii din vechime, cuceritorii de mâine ai Imperiului Occidental nu mai vor avea de tras nici un glonţ – vor găși porţile cetăţii larg deschise și vor fi aclamați că nişte eroi.
