Trump si revanșa deplorabililor

0
2466

Amicul meu Alexandru, cu care comentez mereu politica de pe mapamond, îmi povestește cum l-au lecuit părinții de poftă sa exagerată de pateuri cu brânză. Într-o zi, i-au cumpărat o tavă mare, pe care erau vreo 60 de pateuri calde, și i-au spus: mănâncă-le pe toate, dacă îți plac așa de mult. Ce a urmat e ușor de imaginat: pe la jumătatea tăvii, a simțit că i se face rău, a dat tot afară și de atunci, cuvântul “pateu” nici nu mai trebuie nici măcar pomenit în prezența lui….

Este exact ce s-a întâmplat în campania electorală din Statele Unite.  O elită arogantă, coruptă, globalistă a batjocorit timp de un an nu doar un oponent politic, ci a jignit sistematic electoratul acestuia. Simpatizanții lui Trump au primit toate etichetele posibile: bigoți, deplorabili, homofobi, islamofobi, rasiști, ne-educați. Nu știu dacă responsabilii cu propaganda democrată înțeleg fenomenul de “reverse psychology”, dar cetățenii americani au fost hrăniți in ultimii ani cu meniul “corectitudine politica” de 5 ori pe zi până au dat in indigestie.  Ieri insa,  “deplorabilii” au răsturnat tava cu pateurile politic corecte, cu aceeași indignare pe care a avut-o Iisus când a răsturnat mesele schimbătorilor de bani în Templul lui Solomon.

De ce a câștigat deci, Donald Trump?

1. În primul rând, Trump nu a fost un candidat oarecare, ci leaderul unei mișcări. El nu a fost politicianul obișnuit, format printre maldăre de cărți și incojurat de profesori universitari, reprezentantul cuminte al unui mecanism electoral versat. Nu a ocupat nici o functie publica inainte. El s-a poziționat, credibil, ca fiind liderul unei mișcări de mase, anti-elitism și anti-sistem.

2. Trump a avut mesaj simplu, direct, nesofisticat, pe înțelesul americanului care muncește de dimineață până noaptea, la 2 sau 3 joburi. “Make America Great Again”. Americanul de rând este tot  mai revoltat contra unei clase politice ce apăra interesele oligarhiei financiare sau a printilor saudiți, care îi impune, prin “corectitudinea politica” ce să creadă și cum să se comporte, îi amputează tradițiile și credințele, și intenționează să îi taie și ultimul refugiu – umorul- de grija de a nu ofensa una din tot mai multele minoritati defavorizate. În același timp, americanul muncitor asistă neputincios la migrația joburilor de calitate spre Asia și Mexic si la scaderea nivelului de trai. Trump a inteles ce-l doar pe redneck si s-a transformat in porta-vocea acestuia.

3. Trump a avut ținută de învingător. Mesajul său non-verbal a fost congruent cu mesajul său verbal. În timp ce Hillary arbora in timpul dezbaterilor un zâmbet fortat, deseori necorelat cu gravitatea subietelor discutate,Trump și-a menținut mereu statura și expresia facială a învingătorului, a revoltatului, a omului stăpân pe situație, Salvatorul, taticul cel puternic pe care inconstient il asteptam cu totii.

4. Trump a știut să încaseze. Om de afaceri și om de presă cu multă experiență, Trump înțelege perfect că “Bad advertising is free advertising”. Chiar și când ești vorbit de rău, ești mereu în atenția publicului. Presa pro-democrată l-a adus mereu și mereu în centrul atenției publicului, acuzându-l de toate relele posibile: islamofobie, misoginism, rasism, dezastru economic dacă va fi ales etc. Aceste atacuri, cu mult exagerate și deformate au generat simpatie și solidaritate cu victima. Situații similare s-au petrecut în Canada în 2015, unde Justin Trudeau a fost etichetat drept “tanar și lipsit de judecata” de către propaganda conservatorilor, și în România în 2004 și 2014, când Basescu și repsectiv Klaus Iohannis au suferit atacuri josnice din partea PSD.

4.Tactica electorală – Trump nu a fost doar un bun încasator, dar și un razboinic agresiv. El a fost conștient că vremea dezbaterilor elegante a trecut. De câțiva ani încoace, stânga mondială folosește mereu aceleași tactici electorale – discreditaterea totală a adversarului, zugrăvirea sa ca un demon absolut. Dar acum au dat peste un maestru al controversei. Atât în cursa pentru nominalizare din interiorul partidului republican, cât și în confruntarea directă cu Clinton, Trump a abordat tactici de stânga. Atacul consistent la persoană, etichetarea consecventa a adversarului (“Lying Ted” sau “Crooked Hillary”), siguranța afișată în dezbateri i-au conferit credibilitate în față electoratului. Stânga a fost bătută cu armele proprii.

5. Trump, un bun tactician, a stiut sa divizeze votul adversarilor. In campania pentru nominalizarea republicana, l-a jucat pe Rubio contra lui Cruz, fapt ce a divizat votul evanghelic. „Marco, e timpul sa te lasi”, il indemna Trump pe Rubio, stiind ca acesta, orgolios, va face contrariul. Si imediat dupa ce si-a asigurat victoria in tabara republicana, a inceput sa isi arate simpatia fata de Bernie Sanders, care lupta contra establishmentului democrat. In felul acesta, Trump si-a asigurat si suportul sandersitilor dezamagiti, care in ziua votului au urat-o mai mult pe Hillary decat pe el.

6. În fine, Hilarry Clinton a fost percepută ca fiind exact omul sistemului, adversarul ideal pentru Trump. O carieră politica lungă, afectată de scandalurile sexuale ale lui Bill, de corupție, de neglijenta in serviciu  au facut din Hillary o persoană ne-credibilă pentru progresiști, mai ales după ce și-a sabotat pe cai oculte contra-candidatul din partid – Bernie Sanders, un alt exponent al unei mișcări anti-sistem. A fost exact o bătălie pe calapodul “Om de sistem contra outsider”. La fel ca Năstase – Băsescu în 2004 sau Ponta -Iohannis in 2014.  Sprijinul primit de Hillary Clinton din partea Arabiei saudite,  primarului Londrei, Papei si altor lideri mondiali globaliști au creat rândul americanilor de rând suspiciunea de complot mondial.

După Brexit, victoria lui Trump este al doilea mare cutremur politic an anului, care ne arată că populația nu e gata să înghită ușor medicamentul globalist prescris de la centru. Ne așteaptă un 2017 și mai interesant, cu alegeri cruciale în Franța și Germania, în care de asemenea naționaliștii locali se vor confrunta cu globaliștii. De data aceasta, precedentele sunt deja create. Vom asista oare la reînvierea unei “Europe a Natiunilor”?