Şah politic corect

Eu nu am avut norocul să învăţ şah la şcoală. Tatăl meu a fost cel care mi-a arătat cum se mută piesele şi m-a lăsat să câştig prima partidă. Apoi am progresat singur, jucând cu alţi copii din cartierul Berceni, pe treptele scării de ciment din blocul unde locuiam. Mai târziu, am învăţat din cărţi. Am ajuns să joc în competiţii. Pe urmă însă, a trebuit să abandonez şahul de performanţă şi să studiez pentru facultate, deoarece, spuneau părinţii, nu poţi să câştigi bani de pe urma unui hobby.

Anii au trecut însă, am ajuns antrenor oficial de şah în Canada, şi iată-mă în postura să predau celor mici, în şcolile din Montreal, pe bani! Ce poate fi mai simplu decât să explici jocul tău preferat unor copii?

Elevii, majoritatea între 7 şi 10 ani, băieţi şi fete, de toate etniile şi culorile, au fost înscrişi la şah la insistenţele părinţilor. Iau cu mine la toate orele o tablă de demonstraţie, pe care pot arăta funcţia diferitelor piese şi pot explica regulile de mutare.

– Deci, dragii mei, la şah avem 16 piese albe şi 16 negre, aşezate după cum vedeţi aici. Albul mută primul, apoi negrul, iar pe urmă fiecare face câte o mutare…

Un băieţel cu tenul mai închis la culoare întrerupe, suspinând:

– E întotdeauna aşa? Albul mută mereu primul?

– Da, răspund eu, cu compasiune. Şi putem să mutăm ori un pion ori…

– Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau să mute negrii primii, că ei au fost mereu persecutaţi în istorie, au fost sclavi…

-Aşa e regula zic eu, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior în a fi alb. Da? Haideţi să trecem mai departe. Cea mai importantă piesă de la jocul de şah este regele…

Clasa murmură dezaprobator. O fetiţă ridică mâna.

– Mama mea mi-a spus că regina e cea mai importantă piesă.

– Nu chiar, zic eu cu blândeţe, regina este şi ea o piesă importantă, de fapt, regina este cea mai puternică piesă din joc, dar dacă pierzi regele, pierzi partida…

Copiii par mulţumiţi cu explicaţia asta, iar fetele afişează un zâmbet de satisfacţie.

– De exemplu, regina este puternică pentru că poate juca la fel ca tura şi ca nebunul.

Fetele protestează.

– Cum puteţi spune că o regină joacă precum un nebun? Asta este o ofensă adusă femeilor!

– Nu, dragii mei, aşa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.

– Nebun este un cuvânt urât, intervine un băieţel. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilităţi mentale.

– OK, dacă nu va place “nebun”, (în franceză “fou”) să ştiţi că în engleză se cheamă “episcop”, stiţi, ca la biserică. Putem să îi spunem “episcop” (bishop).

Alte proteste.

– Vă rugăm, nu ne vorbiţi de religie, aici este o şcoală laică.

– Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era la curtea regilor bufonul care făcea lumea să radă. Aşa e bine? O să îi spunem bufon. Il ştiţi pe Ronald McDonald, nu?

Copii se calmează, dau din cap aprobator.

– Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuşi regele e cel mai important, pentru că, dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.

O fetiţă cu ochelari intervine:

– Crucea este un semn religios creştin. De ce nu are mai bine o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea regelui, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Aşa am învăţat la orele de educaţie civică.

– Cine să se ofenseze? zic eu, şi arunc o privire prin clasă, să caut vreun “ofensabil”. Văd un băiat cu figura orientală. Mohamed, aşa te cheamă, da? Te simţi ofensat de această cruce de pe capul regelui?

Băieţelul mă priveşte aiurit, e clar că l-am suprins.

– Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?

– Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este aşa cum te simţi atunci când un alt copil îţi ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!

– Eu nu am prăjitură şi nici jucărie, zice băieţelul. Sunt refugiat sirian.

Uf! Trebuie să trec mai departe, discuţia asta nu prevesteşte nimic bun.

– Aşadar, regele…

– Există un singur rege? Întrerupe un băieţel blond.

– Da, unul pentru fiecare culoare. Unul negru şi unul alb. La fel şi cu reginele. Una albă şi una neagră.

– Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.

– Nu, zic eu categoric. Aşa e jocul.

Un murmur de dezamăgire.

– Păi nu e corect. Noi am învăţat că există şi familii cu doi taţi sau două mame. Ar trebui să se poată şi la şah să fie două regine sau doi regi.

Încep să îmi pierd răbdarea.

– Uite, aşa este la şah. Şahul s-a inventat într-o ţară străină, acum foarte mult timp, şi aşa era pe atunci. N-o să schimbăm noi acum istoria. Să continuăm…

– Păi poate atunci erau mai retrograzi, şi femeia nu avea drepturi, şi nici cuplurile de acelaşi sex, dar acum nu mai este aşa. Nu mai trebuie să  existe discriminare.

E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă nici sex, nici religie. Regele cu cruce şi regina m-au băgat în bucluc.

– Aşa, deci, continuăm. O altă piesă specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon, bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion de aceeaşi culoare îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3 (le arăt mişcarea).

– Calul e singurul care poate să sară peste alte piese? Copii sunt iarăşi într-un blocaj mental. Nu e corect. Are un avantaj special. Celelalte piese sunt defavorizate.

– Da, aşa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii – sunt toţi oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze acest dezavantaj într-un fel. De aia poate sa sară.

– Aşa da, se luminează copii. Atunci e corect.

– Dar, dom’ profesor – zice un alt băiat – nu e frumos să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele dintre oameni.

Uf, ce lungă a devenit ora asta! Poate reuşesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

– Dacă nu va place să îi spuneţi cal, atunci să îi spunem “cavaler”.

Copiii simt că e doar un truc ieftin al meu, ca să scap uşor.

– Dar cavaler înseamnă cineva călare pe un cal. Tot aia e,  chinuim animalele.

Simt că explodez.

– Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalţi?

-Da, da! E bine aşa. Avion e bine.

Şi iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.

La explicarea capturii de piesă, a fost relativ simplu:

– Deci aici, în poziţia asta (arăt pe tablă), calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.

– Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?

– Nimic, nu mai joacă. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.

– Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.

– Refugiat! Perfect. Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

Ajungem în final să povestim despre pioni.

– Ăştia mici, de aici din faţă, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldaţi, care avansează în teritoriul inamic. Dacă vreun pion ajunge pe ultima linie, se poate schimba în regină. Într-o partidă de şah, am putem avea – dacă toţi pionii reuşesc să se schimbe în regină, 9 regine albe pe tablă.

Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieţii îşi ascund un zâmbet de satisfacţie.

– Un singur rege şi 9 regine??? E clar, femeia nu este egală bărbatului în acest joc. Nu ne place şahul. Nu mai venim la orele dvs.

Revoltă totală. Soneria mă salvează. Copiii îşi strâng caietele, băieţii mă salută cu respect, fetele însă ies îmbufnate din clasa. Întreb un băiat care dădea să iasă:

– Ce aţi avut înainte de ora de şah?

– Am avut literatură şi am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat ca Disney a fost un rasist, islamofob şi misogin. Albă ca Zăpadă era albă, în povestea lui Aladin hoţului i se tăia mâna, în povestea cu Regele Leu nu a fost prezentat nici un om african….

Acum înţeleg. Bietul Walt Disney, nu ştie săracul cum a ajuns obiect de studiu la orele de corectitudine politică! Ce mai contează că în “Regele Leu” nu era deloc vorba deloc despre oameni, indiferent de culoare….Îmi strâng catrafusele şi părăsesc şcoala. Mă bucur că ora s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic un sacrificiu de regină pentru mat şi nu ştiu dacă aş fi scăpat întreg….Le mulţumesc în gând părinţilor că au insistat să fac o facultate şi să nu îmi fac carieră dintr-un joc politic incorect…